când nu mai văd oameni dincolo de iertare
îmi așez fruntea între sânii tăi ca un jertfelnic
aroma laptelui poartă cu sine fragedul
piciorului de plai
care nu mă va purta niciodată spre rai
ci numai spre iarna îngropării mele

îți treci peste fruntea mea bunătatea
îmi rămân stropi de iubire pe tâmple aud
cum se naște în somnul pământului izvorul
tuturor celor fără de nume
sunt gol de mine însumi cred anume
că îmi vei curge prin carne totdeauna

visul e un hanger cu lamă înșelătoare
mâna e un hanger cu rană înșelătoare
taie în oglindă fiul descompus lepădări
universul muribund
îmi taie sângele împrejur de inimă rea
incinerează-mi la căpătâi încremenire