Sub tâmpla mea
vazduhu-i abătut
în timp ce marea
urlă cu suspine,
iar ceru-albastru
vrea alt inceput.
Acolo unde-ncepe zarea,
stânci negre, pline
plâng. Izbite sunt de valuri
curând se vor sfărma
și vor fi simple maluri.
Suflarea mea adie,
e vânt printre coclauri
ce-ncearcă să îmbie
pe toti să poarte lauri.
Dar care toti? Se-ntreabă
la rândul lui și vântul…
căci au plecat în grabă
și au uitat cuvântul.