Simt uneori o cursă între mine și trecut.
Mă obosește și nu mi se permite să mă opresc
Să beau măcar o gură de apă.
Alerg prin pustiuri necunoscute de nimeni,
Mă împiedic, dar continuu
Pentru a ajunge în punctul pe care îl vânez de atâta timp: prezentul.
E prea departe ș nu știu dacă am trecut pe lângă sau nu.
Eu fug pentru a nu lăsa trecutul să atingă prezentul.
Voci ce mi-au mai șoptit în ureche le aud, sunt aici.
Măresc pasul, dar am obosit.
Vânată de voci și fapte rele din trecut
Alerg spre prezent.
Ajung în lacul lacrimilor mele și îl trec înot
Doar din dorința de a trece peste și a putea trăi.
Dar vocile, șoaptele sunt prea aproape, aleargă lângă mine.
Un gând ce mă ucide dintr-o lovitură mă face să mă opresc:
Ce se va întâmpla cu trecutul când voi atinge prezentul?
Trecutul este, nu poate dispărea
Deci va rămâne alături de mine în prezent sau o va lua încet spre viitor
Pe un drum pe care eu nu am acces.
Oricum de ceea ce fug nu scap.
Și m-am oprit lovită de săgeta viziunii. Am greșit.
Trecutul m-a ajuns și m-a călcat în picioare,
M-a lăsat în noroi și sunt pierdută.
Nu am trecut, m-a părăsit de mult,
Nu am prezent, trecutul l-a câștigat,
Nu am viitor, nu știu drumul,
Și mă întreb: unde sunt?