agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-11-20 | |
Þi-am promis nemurire?
Dar ce pot să-ți dau eu când vorbele-mi sunt sărace, În zdrențele acestei lumi prin care mă târăsc pentru a căuta.... Și cum să te nemuresc eu prin atingerea mea, Când ea aruncă mereu același strop-venin, Iar privirea scapără dulci amăgiri de veșnicie? Ce drept am eu să-ți dau ceea ce Nemurirea însuși Mi-a refuzat cu atâta îndârjire printre Lacrimile care nu ți-au udat obrazul niciodată. Te aștern pe bucăți de hârtie și te cuprind cu mâna Pentru a te strivi tot și apoi a te arunca în spărtura de univers, Ce zâmbetul meu străjuiește atât de divin, atât de amar... Și îmi aștern nemurirea-mi la picioarele tale Rugându-te să o curmi, să o ai lipită strâns De talpa piciorului tău, acea talpa ce schioapătă La atingerea razei de soare de pe buzele mele. Lasă-mi eternitatea să îmi picure lacrimi Până se va picura pe ea însăși prin începuturi, Prin tăcerea ce a născut stropul de ploaie, Cârpa de tină, de lumină potolită în suflete. Dă-mi acel început din eterna picurare. Dă-mi acea veșnicie din tăcerea ce bălsămează. Þi-am promis nemurire. Dar nu ți-o voi da, căci clipa mea trece repede, Carusel după carusel, până mă pierd în hora Demențial de crudă ce mă atinge prin hohote Stridente, chemate, căutate adânc în pântecul Sufletescului din mine, din spărtura mea. Tânjesc a mă nemuri cu ceva din lacrima ta... De aceea te fac să plângi șuvoi adânc în suflet. Doresc să mă unesc cu neantul veșniciei... De aceea îți înfig cu putere ghearele în carnea Inimii tale mult prea nevinovate. Simțesc în mine ridicându-se atât de repede Trăirea dădătoare de vieți și de nemuriri, Până când te răpesc din carul inimii tale Și te târăsc prin toate gunoaiele lumii După mine, crezând a găsi tăcerea. Atât a rămas din mine...poate din tine... O lacrimă frântă de durerea unei încrâncenări Dulcitoare de vieți sfărâmate și de lumi părăsite. O tăcere auzită din tot universul spre care se adună Constelațiile făurind din tot visele mele de alb. Þi-am promis nemurire... Dar tu ești acela ce mi-o vei da prin așternerea Slovelor în cristale de inimi, în șuvoaie de sânge. Voi picta pe asfalt picuri din eternitate, Iar mai apoi îi voi înmiresma cu eterna tăcere... Și va zace acolo între nuanțe veșnicia, Nemurirea. Și nu voi ști că e chiar atât de aproape.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate