De sute de ani ne-am autopârjolit
pământul din disperarea
de a nu fi cucerit de alții,
am otrăvit fântânile
până la apa din adâncuri
care se scurge ca un lac al bunăstării
spre Dunărea nesățioasă,
ne-am păruit pentru opinii divergente,
ne-am scuipat, ne-am încruntat, ne-am abținut,
ajunși acasă ne-am călcat femeile
ignorante în picioare pentru că au îndrăznit
să ne înfrunte privirea,
de sute de ani, ajunși pe alte meleaguri
ne-am ferit unii de alții de parcă miroseam
a tămâie,
de sute de ani am batjocorit pe unii pe care
i-am numit robi sau iobagi,
crezând că e frumos să vorbești cu accent grecesc,
turcesc, franțuzesc sau rusesc și să ne pocim
chipurile copiilor cu nume străine,
de sute de ani i-am urât în realitate pe străini
imaginându-ne că-i otrăvim cu pâine și sare,
de sute de ani ne spionăm și ne furăm prin gardurile
dinadins firave, de sute de ani rânjim a batjocură
povestind despre grindina
care vandalizează țarina altora, fie și rude,
de sute de ani ne închipuim deștepți și descurcăreți,
clone ale lui Păcală și Tândală,
de sute de ani ne alegem în batjocură conducătorii!
spre a fi noi înșine batjocoriți...