se săturase să aprindă lumânări
de câte ori trecea strada
simțea un fel de usturime pe frunte
o iminentă despicare a oaselor
îi creșteau semafoare de apă
două câte două sub fiecare arcadă
i se rotunjeau pe umeri semne de circulație
proaspăt vopsite cu accesul interzis
în oricare direcție

atentă, își pipăia marginile
îmbolnăvite de rugină

portocaliul vocilor din spatele polițistului
o deranja sporadic
îi deregla vederea, își pierdea cadența
pasul se trăgea străin înapoi
de parcă l-ar fi supt
o oglindă retrovizoare crăpată de mult

îngenunchea o vreme
între dungile zebrei

își lungea umbrele degetelor hămesite
scotocea temătoare prin miezul pietrelor cubice
ca printr-un pântece plin de copii

dintr-o dată știa

aștepta înfrigurată să se înfășoare noaptea
ca o fâșie de mătase
pe bara de protecție a mașinilor
o privea cum se cuplează nesățioasă
cu faruri erecte
se simțea dulce-obosită și goală ca o frunză în apă
se bucura cu voluptate
destituindu-și sentimentele din serviciu
lăfăindu-se în fotoliile lor moi
cu tălpile ude sprijinite de zid

apoi își ștergea conturul puțin câte puțin
până când se topea ca o pasăre gri
în cerul curat de asfalt