Când nu mai înțelegi nimic din rostul
Acestei Lumi ce merge către moarte,
Deschide-i bunătatea ca pe-o carte
pe care-i duci și lacrima, și postul -

Și mulțumește pentru fiecare clipă
lui Dumnezeu, și Maicii lui Prea Sfinte,
că ți-a dat pas, și-n loc de o aripă
ți-a dat și gând, și grijă de părinte -

Și plângi. Căci sfâșiat vei fi de toate,
de oameni, de natură, și de fire,
Și te vei zbate, neputând socoate
pentru întreaga Lume, o iubire -

Și te închină Domnului cu sarea
din lacrimă, și pasul lângă pas
îl pune lin, așa cum pui uitarea
pe tot ce-n El, din tine, a rămas...