Speranțe și iluzii brăzdează noaptea,
ca fulgerele cerul înnorat.
Spectacolul se stinge-apoi
în tunetul îngrozitor al gândului
că totul e zadarnic.
Atunci îmi fac curaj și-mi zic în sine:
"Nu am nevoie decât de mine!"
Apoi, secată,
privesc de pe marginea prăpastiei
în profunzimile abisului feeric.
Și ca să nu mă sperii de-atâta vid
Îmi fac cu ochiul pe întuneric.
Nici măcar oglinda sufletului meu
nu m-a văzut,
dar îmi zâmbește ștrengărește,
pentru că știe ce-am făcut...