Dat fiind că românia e pe cale de a face, în curândul apropiat, pasul în cel de-al treilea deceniu de libertate, mă las pradă, eu singur, pentru că vreau să fiu constrâns de către fiecare deget al Talpei Sale, bucată cu bucată și bucățică de bucățică-de bucățică, exigența aferentă a supliciului asumat fiind aceea de a muri în libertate (înțelegeți-mă, oameni buni!), chiar și ... „Sub zodia iraționalului” din România Liberă A și AL Alinei Mungiu-Pippidi; asta începând de joi,10 Septembrie 2009).

Aaah!, și-mi place să stau așa, privind portretul fabulos/solar/iradiant/explodant al Alinei ... mungiu scurgându-mă pe antebrațul ei, către cot, până ce dau de: „Ați băgat cumva de seamă câte alegeri mai avem până în anul 2020? și ați multiplicat cumva efectul distrugător asupra bugetului pensiilor, a deficitului fiscal, a aderării noastre la moneda comună europeană și a celebrului catch-up ...”. Of!, Alina Mungiu-Pippidi a vrut să spună “ketchup” de fapt, dar a dat, fiindcă era presată, peste altceva, peste întrebarea/dilema (?!) fundamentală: “... – timpul până vom ajunge la media dezvoltării UE cu numărul acestor alegeri?”, deviind emoționant, ieșind astfel, puțin, din cadrele inițial impuse sieși.

Brrr!, și-a revenit repede Alina: “Societatea Academică din România a făcut asta pentru dvs. și puteți citi în ultimul raport SAR, pe www.sar.org.ro, că, dacă o ținem tot așa, nici bieții moguli nu vor mai scoate bani din piatră seacă și, în loc să ne apropiem de media PIB a UE, o să ne depărtăm de ea.”.

Personal, mă așteptam să mor îngropat sub sutele de pagini ale unui raport, și, când colo, am suspinat ușurat dând peste trei pagini PDF în care se regăsesc spusele Alinei (șefa!) către colegii săi: “Pot spune că această estimare a colegilor mei, bazată pe corelația dintre deficit și alegeri din ultimii ani, vine într-un moment cum se poate mai potrivit. Iraționalitatea vieții noastre politice, datorată nu doar politicienilor, ci și suporterilor lor, a ajuns la culmi suicidare.”.

Alinei i-am dat nota 10 la capitolul impresiei artistice (privind virtuozitatea încălcării regulilor gramaticii), după care am adormit, ca o loază ce sunt, pierzând esențialul iraționalelor Alinei. Recuperz acum, citind: “Permiteți-mi o trecere în revistă, într-o ordine foarte aproximativă, a principalelor accese de iraționalitate din procesul de formulare al politicii publice la noi. Nu e vorba aici că nu am reușit să construim unul bazat pe cercetare și obiectivitate versus clientelism și heirupeală" – fiindcă mi-am redus pretențiile la standarde mult mai modeste.

Totuși, nu îmi pot explica ce se petrece și cum se desfășoară raționamentele în spațiul public – în paranteză fie spus, mie mi se pare onestă și corectă o astfel de atitudine adoptată de o societate academică din românia, câtă vreme are pretenții și standarde modeste, ba, chiar, și pretenții reduse!, tocmai de aceea am redactat România cu “r” mic prin intervențiile mele din acest text.

În fine, iubirea mea pentru Alina e desăvârșită, findcă ea propune multe și chiar începe, chiar dacă după aceea scapă numărătoarea argumentelor din mână și complet divin-absurd înșiră: “(...) Într-o ordine relativă:
“1. Guvernul de-abia ne anunța că s-a înțeles cu FMI să economisească zece zile din salariul nostru dându-ne concediu fără plată, o soluție de mult favorizată de sindicate față de concedieri, când președintele, adresându-se unor tulceni fără treabă, ne spune că e o prostie și că trebuie să dăm neapărat oameni afară și să reformăm sectorul public.”, după care, scuzabil, Alina cu grație, pierde nuanța faptului că pescarii tulceni nu sunt magistrați, ori funcționari publici ... .

Culmea iraționalului, exacerbată vreau să spun, e atinsă aici, în debitațiile Alinei: “Nu îmi vine să cred că șeful statului nu e conștient că nu avem un birou de resurse publice la Guvern care să știe cine nu are competențe, nici un audit de management care să știe cine e în plus, nici obiectivitatea de a organiza un test fără pile din care să nu rezulte darea afară doar a celor care nu au relații sau că soluția cu concediile rezolvă o problemă de lichiditate, care acum e problema, nu una de fond, deci cele doua soluții nici măcar nu se adresează aceleiași probleme. Nu îmi rămâne decât să cred că șeful statului a vrut ori să nu mai fie votat, ori să bage groaza în administrație, că numai asta poate rezulta dintr-un asemenea discurs, pentru un scop obscur pe care îl știu doar serviciile (a căror inteligență, vorba lui Huxley, rămâne în index după animal intelligence).”.

...
Alte idei de valoare, exploatabile, vor circula în zilele ce urmează.

alina și adrian – RAI (romanian animal intelligence)

Notă:
1.la origine, ceea ce se numește acum ketchup, era un fel de fiertură de pește strivit, amestecată cu mirodenii, mult îndrăgită de japonezi; iară în America era un compost în care nu se punea sos de roșii ... inițial.
2. acum, ketchup-ul conține o grămadă de roșii strivite, fiind un aliment mâncat cu poftă de copii și adolescenți.