agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5427 .



editorial cotidianul 24:ORE
presa [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Adi Cristi ]

2009-09-14  |     | 



A MURIT MIHAI LEOVEANU

Mi-a mai murit un prieten. A mai murit încă ceva din mine, cum se mai prăbușesc gândurile în hăul deznădejdii. A intrat un avion terorist în inima mea, acolo unde prietenii mei sunt veșnici și fără de moarte. Am mai dus mâna la gene, mi-am mai șters o lacrimă, mi-am mai înăbușit un strigăt. Ieri, m-am surprins prăbușit peste gândul inutilității, a zădărniciei. Am obosit de atâtea morți petrecute pe ultimul drum. Am devenit fără lacrimi la astfel de clipe de tristețe. Nu mai este loc de lacrimi uscate, nu mai este loc de căderi în brațele celor rămași împietriți. Sunt din ce în ce mai dezorientat. Nu înțeleg cum se poate muri atât de mult, atât de repede, atât de inutil. Încerc să privesc moartea în ochi, să-i văd tresărirea, intențiile, jocurile, răzbunările, încerc să-i ghicesc mișcările…Privesc doar în gol. Într-un punct fix, din exteriorul privirii mele, în acel undeva atât de îndepărtat, că-i simt răsuflarea în ceafă. Privesc și nu mai înțeleg nimic. Nu mai caut să înțeleg ceva. Îmi este suficientă atingerea vântului sau vorba celui de lângă mine pentru a fi sigur că moartea bântuie prin împrejurimi, alegându-mi doar prietenii, cum se mai aleg florile toamna, din priviri.
A muri înseamnă nimic pentru tine, cel care mori, dar este o mare pedeapsă pentru cel chemat să meargă pe ultimul drum. Pentru fiecare prieten trecut în lumea de dincolo simt cum, la rându-mi, mor, astfel încât, astăzi, când a mai murit și Mihai simt că sunt plin de morțile prietenilor mei, cum mai poate fi paharul îndurării plin ochi, pregătit de revărsare.
Știu pe de rost că fiecare din noi, din cei născuți, este dator cu câte o moarte. O naștere datorează acestei vieți o moarte, cum și o moarte datorează acestei lumi veșnicia fiecăruia dintre noi. Avem fiecare veșnicia sa. Veșnicia faptelor sale, veșnicia gesturilor sale. Mihai și-a ales cuvântul cu aripi și bocancii soldatului înnoroiați în tranșeele poeziei. A ales calea nesomnului, a pândei, a statorniciei, astfel încât drumul său să-i fie urcarea la cer, cum și chinul bolii i-a fost pedeapsa celui ales să pătimească. Poezia lui Mihai Leoveanu este însăși viața celui care nu a ezitat să-și trăiască suferința de a scrie. Suferința de a vorbi în cuvintele poeziei. Suferința de a-și provoca viața cu blestemul veșniciei. Mihai Leoveanu face parte din rândul marilor poți damnați, cum a fost, de altfel și Ioanid Romanescu, a acelor poeți despre care Tudor Arghezi spunea că în momentul în care aceștia se așează la masa de scris poți vedea cum le „iese sângele prin palton”. Chiar dacă a ars până la capăt, chiar dacă și-a dus suferința sub formă de drapel de luptă și nicidecum de lacrimă a disperării, Mihai sau Mimi, cum îi spuneam noi cei care am copilărit împreună, ar mai fi avut dreptul la scrum, la formă și nu doar la fum risipit, într-o dimineață de toamnă, prin fereastra lăsată deschisă a unui salon de spital. Ar mai fi avut dreptul la rostire, la scriere, la nașterea Poemului, atât de drag lui, atât de copleșitor prin forța pe care suferința i-a dat-o.
Un nou prieten a plecat în lumea umbrelor, în lumea de dincolo, în lumea din care nu există întoarcere. Și, poate, e bine așa să nu existe întoarcere, atâta timp cât, pe rând, fiecare cu fiecare, vom urma drumul acesta predestinat, „din moarte pre moarte călcând”, având grija celor care ne vor petrece să nu sufere prea mult, să nu ne uite, să ne ofere reculegerea sub formă de tăcere și aducerea aminte sub formă de lumânare. Drum bun prietene! Acolo unde ai ajuns nu ești singur, așa cum și aici, de unde ai plecat, ai rămas între prieteni.
Moartea ne adună, ne trezește, ne face mai buni, ne pune întrebări și, apoi, întorși de la groapă, ne redă societății la fel de grăbiți și de neatenți până la iminenta adunare.
A murit Mihai Leoveanu. Nu vorbi! Așa de tânăr și de frumos și de talentat?! Dumnezeu să-l odihnească. Fie-i țărâna ușoară!
ADI CRISTI

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!