1.Stimate Mircea Cărtărescu, în ce măsură credeți că viața literară de azi are termometre bune în ceea ce privește propriile ei valori? Cat "ai talent si Dumnezeu cu mila...vor vedea daca ai sa insemni ceva" există și câte criterii lipsite de vulnerabilitate ale criticilor? Câtă justă mână de fier?

Nu știu dacă o mână de fier, fie si între ghilimele, e vreodata justă... Viața literară de la noi, ca și cea de peste tot, face cu greu față unei crize culturale majore. Ea ține de noi gadgeturi tehnologice, noi habitudini și un nou stil de viață. Cartea nu pare să mai fie centrul psihologic și intelectual al vieții. Paternitatea literară – artistică în general – e pusă-n discuție prima dată după secole-ntregi. Ar putea urma o întoarcere, pe-o altă spiră, la nescripturalul din proto-istorie. Între timp însă noi, poate ultimii scriitori, ne facem treaba mai departe, nu fără puțină melancolie. Nu mai credem nici noi în posteritatea literară, în judecata viitorului. Probabil că nu va mai fi nici o judecată, doar o execuție sumară. Critica, absolut evident, și-a pierdut aura și siguranța de sine. Chiar și cea matură si inteligentă e depășită, ca sursă de validare, de vânzări si de semnalările din presa generală și din medii. De aici, poate, descurajarea, lipsa de proiect a celor mai buni dintre critici. Critica de blog nu e o soluție, ci parte din problemă. Ea de fapt e purtată pe aripile crizei despre care vorbeam.

2.Care sunt bolile tinerilor? Neplecarea din cuib sau picajul datorat faptului că părinții nu i-au învățat să zboare?

Boala tinereții este aroganta. Ea este și semnul celor mai buni, căci aroganța nu este propriu-zis o boală, ci mai curând un stadiu febril al afirmării de sine, o mică genialitate de multe ori trecatoare. Dar, mică sau mare, această febrilitate este semnul scriitorului de mai tarziu. Eu nu-i pot suporta pe aroganții trecuți de treizeci de ani, dar o rabd la un om mai tânăr: e acolo ceva fertil, ceva viu.

3.Viciile lumii literare sunt mai dăunătoare decât viciile cărților bune sau nu?

Lumea literară este viciul însuși, căci e alcătuită în marea ei majoritate din orgolii, absenți si fețe ale tăcerii, ca să spun asa... Mă feresc de ea din toate puterile, fiindcă în lumea literară, asa cum o cunosc eu, principala preocupare este decapitarea tuturor ca să-i aduci la înălțimea ta.

4. Sunteți profesor la Facultatea de Litere din București. Cum vă vedeți studenții?Ați văzut între ei posibili viitori scriitori?

Eu am mare grijă să deosebesc scrisul de predare, de jurnalistică și mai ales de viața mea personală. Când sunt la facultate sunt doar profesor și uit că am scris fie și o literă. Studenții mei de la București nu se deosebesc de cei pe care-i am acum la Berlin: foarte genuini, foarte inteligenti, foarte necitiți. Îmi sunt cu toții dragi, de fapt sunt singurii oameni între care mă simt cu adevărat bine.

5. Cum vedeți literatura, raportând-o și la contemporaneitate, dar si la universalitate. E un echilibru între stil si tehnica sau între destin si talent brut?

Literatura brută e o meserie, când devine constientă de sine ajunge o artă, iar cand capătă un fel de hiperluciditate profetică e un miracol, dar asta se întamplă în puține pagini, ale puținor scriitori. Oricum, nici atunci ea nu încetează să fie o meserie și o artă.

6.Credeți într-un destin mic al literaturii române? Vă întreb asta și în contextul în care, din nefericire, ni s-a refuzat sau vi s-a refuzat Premiul Nobel. Ni s-a refuzat sau vi s-a refuzat? sau, Doamne, iartă-ne!, ni l-am refuzat? Nu ar fi prima dată...

Literatura română are demnitatea ei, e o lume cu mari scriitori și cu nenumărate scrieri interesante, imposibile în alte limbi. Nu trebuie să vedem totul în funcție de premii și recunoașteri internaționale. Cât despre premiul Nobel, el n-a fost refuzat nimănui, niciodată. Pentru ca nu ”se cuvine”, de drept, nimănui. Premiul Nobel nu consfințește valoarea unui scriitor și cu atât mai puțin a unei literaturi naționale. Este doar unul dintre premii, un joc cultural la fel de subiectiv ca toate celelalte.

7. Multi dintre tineri scriu cărtărescian, desi nu sesizează evidența.Vă simtiți un poet, un autor care a creat școală?

Nu. Eu n-am întâlnit pe nimeni care să scrie ”cărtărescian”, iar dacă-l prindeam, îi rupeam picioarele. De câte ori am condus un cenaclu, le-am spus celor ce veneau acolo să scrie cât mai diferit de mine, cât mai independent și mai personal. E adevărat, nimeni nu e total personal. Chiar și-n scrisul cel mai original sunt topite nenumărate influențe, reminiscențe, reflexii ale scrierilor pe care le-ai citit si admirat. În sensul acesta sunt, probabil, si urme ale scrisului meu în multe cărți ale oamenilor tineri.

8. Sunteți si editorialist, credeți că textele dvs. de presă se ridică la nivelul literaturii raportându-le la relațiile literatură-publicistică ale unui Arghezi, să zicem?

Nu, eu scriu publicistică relaxată, neliterară. Scriu articole numai pe computer, pe când cărțile le scriu pe hârtie. În articole, altele sunt valorile mele, pentru ca publicul meu e altul și scopul scrisului e altul. Simplitatea, onestitatea, puterea de convingere – iată ce urmaresc în aceste texte, nicidecum efecte literare.

9. Mai scrieți poezie?

Nu, dar citesc multă poezie și mă gândesc mult și nostalgic la anii în care scriam.

10.Recomandați, vă rog, câteva cărți bune care v-au surprins în ultimul timp, ale unor autori de la care nu v-ați fi așteptat.

N-am citit în ultima vreme decât cărți bune ale unor autori de la care m-am așteptat să scrie așa ceva. Aștept încă o carte cu adevărat mare, românească sau străină, care să mă dea peste cap ca un val uriaș. Nu mi s-a mai întâmplat de la ”V” al lui Pynchon. Și de la nici un român după tetralogia lui M.H. Simionescu.

11. Spuneați cândva că vi s-a întâmplat lucrul cel mai trist cu putință, dintr-un poet ați devenit un autor. Nu e o orchestrare a unei sonate? Nu e o completare? E o victimizare de alint pentru că în cultura română poetul, de la Eminescu încoace, e singular, e pururi tânăr, iar prozatorul e pe locul doi? căci suntem un neam liric...

Când ai mai bine de douăzeci de cărți în spate te apucă o silă de autorlâc la fel de mare ca și dorul după vremea în care mâncai poezie pe pâine și credeai că n-o să publici nimic niciodată.

12.Ce înseamnă îmbătrânirea pentru un autor efervescent? Daca vă înfrigurează întrebarea, vă rog nu îmi răspundeți! Luciditate, dinamism, lehamite sau delăsare?

Nu știu, întrebați un autor efervescent.



2009,toamna
(Publicat în Vatra veche, nr.13)