În aceeași limbă


În aceeași limbă
Toată lumea plânge,
În aceeași limbă
Râde un pământ.
Ci doar în limba ta
Durerea poți s-o mângâi,
Iar bucuria
S-o preschimbi în cânt.

În limba ta
Þi-e dor de mama,
Și vinul e mai vin,
Și prânzul e mai prânz.
Și doar în limba ta
Poți râde singur,
Și doar în limba ta
Te poți opri din plâns.

Iar când nu poți
Nici plânge și nici râde,
Când nu poți mângâia
Și nici cânta,
Cu-al tău pământ,
Cu cerul tău în față,
Tu taci atunce
Tot în limba ta

Grigore Vieru



În urmă cu cîteva zile la Bonn, în clădirea Consulatului a avut loc vernisajul expoziției de ICOANE ORTODOXE. Expoziția reprezintă un prim pas până când va fi ridicată biserica ortodoxă în spațiul Consulatului.

Pictorii Vasile Mureșan, Cosmin Pol, Marecel Naste, Klara Balazs, Călin Bogătean și Ana Sălăgean îmbrăcați în costume naționale nu păreau nelalocul lor. Apariția lor mi-a inspirat un sentiment binevenit, acel “acasă” cu miros de nucă, afumătură și varză.
Și, spre surpriza mea, toamna ajunsese aici, se înființase chiar în mijlocul clădirii, de altfel mereu austeră și făcută special pentru răsfoit dosare.

Nici portarul la intrare nu era o apariție funcționărească. Holul - cu icoane pe lemn, decor românesc, pentru ca mai apoi să te aștepți la obișnuitele șiruri interminabile de icoane, aliniate soldățește. Nu a fost să fie așa.

Pe holul clădirii erau picturile unor copiii, care în ultimele zile învățaseră sub tutela maeștrilor din Mureș arta picturii.

Tinerii, elevi germani, vizitaseră Consulatul înainte de vernisaj, ascultaseră povețele maeștrilor din zonele Transilvaniei, punând apoi cu pasiune în practică cele învățate la workshop timp de două zile.

În tablourile lor se vedea o toamnă candidă, semnăturile tremurate m-au sensibilizat. Mamele germane nu puteau să-și ia ochii de la tablourile celor mici.

Incredibil ce pot face copiii, dar mai incredibil mi s-a părut, să mă aplec peste icoane pe sticlă, icoane pe lemn, icoane peste tot, sfinți de sus până jos în clădirea de la Bonn, care nu cu prea mulți ani înainte era un spațiu închis, păstrat întâlnirilor oficiale.

Vernisajul a avut o notă tradițională, cu un cântec bisericesc, apoi mulțumirile Consulului Dr. Vasiliu, organizatorul din partea României Dr. Nicolae Baciuț și preotului, care va sluji viitoarea Biserică pe teritoriul Consulatului de la Bonn.

Probabil că arhitectul care a pus acum câteva decenii fundamentul Consulatului, nu s-a gândit nicidecum la o biserică.

Dar acum, când am putut admira măiestria culorii și a imaginii lucrărilor religioase, mi s-a părut frapantă asemănarea cu o biserică.

Intrarea era asemenea unui postamen, naosul, holul un drum lung și anevoios, apoi la stânga și dreapta sunt brațele deschise ale Crucii, iar apoi în vârful ei urmează Tăcerea, Credința, Absolutul.

Exact ca într-o biserică se aflau și la consulatul de la Bonn două mari icoane, ce au fost donate de către pictorii din Mureș viitoarei Biserici Creștine din orașul de pe Rin.

Oaspeții germani au fost fascinați de arta religioasă românească, dar i-a încântat în același timp ospitalitatea organizatorilor.