În sfârșit, pot să-mi împărtășesc bucuria cu voi, iubitorii de poezie, în legătură cu apariția cărții mele de debut „Minunea va veni mai târziu”, la editura Feed-Back din Iași, în iunie 2011. Cartea are 204 pagini și este împărțită în 6 cicluri, iar imaginea de pe copertă este o lucrare a artistului plastic Florin Buciuleac.


Profundă, muzicală, topind de multe ori metafora în viziune, poezia Silviei Goteanschii propune, prin volumul său de debut „Minunea va veni mai târziu”, un mod original de a-și asuma realitatea, etalând existența ca sfâșiere orfică. În cele șase cicluri ale cărții ( La micul meu spectacol, Iubesc din adâncuri, Certificat antenatal, Lipici pentru umbre, Preoteasa de lut și Războiul icoanelor ), stăpână pe mijloacele compoziției poemului, pe arta textuării cu idei clare, tânăra poetă atacă temele mari ( Nașterea, Iubirea, Libertatea, Moartea ) în forță, fără prejudecăți, cu multă luciditate, bucurându-ne cu imagineria proaspătă și surpriza asociațiilor lexicale, condiție sine qua non a paradoxismului poetic de azi. „Am brațe de fier, ochi de piatră, ficat de bronz, sunt șarpe au cerboaică și vin să vă spun adevărul”, spune poeta în Sângele gintei. Cartea de față conține toate datele pentru ca poezia scrisă de tânăra basarabeancă Silvia Goteanschii să se așeze în matca unei prestante opere lirice. În ultimii aninu am parcurs o carte mai originală, mai profundă și mai tonifiantă a unui poet aparținând generației laptopice ca această „Minunea va veni mai târziu”.
( Daniel Corbu )


http://www.dailymotion.com/video/xjecul_despre-silvia-goteanschii-si-volumul-ei-minunea-va-veni-mai-tarziu_creation#


la micul meu spectacol


Din lemnul tău, amice,
eu voi crea satana
și voi lăsa în urmă vedenii cu sandale
îți voi lăsa pe buze călăi cu gust de pâine
spinările de bice
se vor opri,bătrâne, să stoarcă portocale,
pe plajă la Bahamas mă voi aprinde toată
în razele de soare să îmi răsfrâng splendoarea
eu voi cânta în ștreang,
tu netezește-mi blana,
vopsește-mă cu smoală să fiu întunecată
apoi, sărută-mi fruntea
și leapădă sutana.

Eu nu mă tem de nimeni
chiar dacă îmi vor rupe albeața de pe ochi
toți stâlpii de pe stradă
eu voi vedea prin tine,
voi zgâria cu limba faianța de la baie,
voi strangula toți plopii
cu dinți și intestine,
voi mirosi a pradă…
atunci, vor plânge popii.

Umblând prin măruntaie la micul meu spectacol
de uter să te-apropii
pe vrejuri subterane
și vei găsi acolo femei de chiparoase,
amprente digitale jucându-se cu ploaia,
făptura mea secundă
reconstruind cu pana în vechiul tău oracol
organe genitale.


minunea va veni mai târziu

să ne atingem îndelung
răscolind cu degetele arse carnea parfumată
ca într-o rugăciune indiană

meteoritul se aprinde
în pământul acesta nu va mai crește nimic
tălpile au prins rădăcini în aer

singurătatea e un fel de dragoste dezechilibrată
de care avem nevoie amândoi
pentru a putea visa la o îmbrățișare

în gândul meu tandrețea e sepia
e destul să-mi plec capul pe umărul tău
ca să aud muzica sferelor

ridicăm mâinile în sus
de parcă am aștepta o minune

așteptăm o înmormântare
niciodată auzi
niciodată nu am să regret această moarte