agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-11-14 | | Anul acesta se împlinesc 100 de ani de la dispariția folcloristului Ion Pop Reteganul, figură emblematică a secolului XIX, moment comemorativ pe care cercetător dr. Rodica Raliade, de la Institul de Etnografie și folclor „Constantin Brăiloiu” din București nu l-a lăsat să treacă în uitare. Lucrarea sa, „Pragmatismul romantic. Manuscrise din fondul Ion Pop Reteganul”, apare în anul aniversar, dar a însemnat un efort de studiu și concepere întins pe câțiva ani buni. Adrian Munteanu : Dincolo de încercarea de a readuce în actualitate activitatea „ celui mai mare și reprezentativ folclorist al Ardealului”, cum îl numea Ion Mușlea, trebuie să fii existat și alte argumente interioare care să fii determinat sacrificarea câtorva ani de activitate ștințifică pentru a face posibilă apariția cărții. Rodica Raliade : Personal am considerat extrem de util, nu numai pentru istoria literaturii și istoria folcloristicii românești, ci, în general, pentru preocupările celor care se apropie de acestă epocă a sfârșitului de secol XIX, să aducem în atenția cercetătorilor și a publicului larg activitatea lui Ion Pop Reteganul. E vorba de o restituire valorică, de o reintroducere în circuit a unei opere inedite. Trebuie să ținem cont de faptul că manuscrisele aflate la Biblioteca Academiei Române și care însumează un volum de muncă imens – e vorba de 21 de volume manuscrise pe care folcloristul le-a trimis pe adresa înaltului for științific din București spre publicare - au rămas nepublicate până în prezent. Această reintroducere în circuitul valoric a unei opere practic necunoscute este extrem de utilă pentru toți cei care sunt preocupați de această epocă, sub aspectul metodei de lucru, sub aspectul preocupărilor și a modalității în care se realiza o culegere în epoca respectivă și cu atât mai mult sub aspectul integrării unei astfel de lucrări într-un context al preocupărilor culturale extrem de pertinente, de vii, de la acel sfârșit de secol. Să nu uităm că e perioada în care folclorul era considerat ca un document viu al unității de neam, de limbă a românilor , dar și a altor popoare care în perioada respectivă urmăreau câștigarea autonomiei naționale, mai ales în cadrul imperiului habsburgic. A.M. : Luând în considerare perioada anilor între care Ion Pop Reteganul a trăit, adică 1853 anul nașterii și 1903 anul morții, așadar numai 52 de ani de viață, perioadă în care s-au manifestat, printre ații, Hașdeu, Alecsandri, dar și folcloristul Simion Florea Marian , te rog să fixezi, prin câteva coordonate, locul lui Ion Pop Reteganul printre intelectualii sfârșitului de secol românesc. Este ceea ce în carte ai făcut cu mare precizie și nuanțare pe durata unui întreg capitol, întins pe 60 de pagini. Rodica Raliade : În primul rând trebuie să precizăm faptul că Ion Pop Reteganul a reprezentat mica intelectualitate româneacă, acei preoți, funcționari de țară, învățători care au încercat și au reușit să mențină, într-o formulă excelentă, legătura dintre activitatea de teren și personalitățile de cabinet ale epocii, pentru că direcțiile ideologico-culturale ale momentului și metodologice veneau de la Academia Română din București, în special prin Hașdeu, cel care devine membru plin al Academiei în 1878 . Bineânțeles că Alecsandri, care era și el membru al Academiei, a fost și el printre cei care au coordonat activitatea. Dar pentru a coordona trebuie să ai ce coordona și trebuie să ai răspuns la activitate. Ori aceste mici personalități, aceste furnici, aceste albine harnice, au răspuns. Dacă cineva ar avea curiozitatea să urmărească chestionarele lui Hasdeu, care se află printre manuscrisele Bibliotecii Academiei, sau cele ale lui Nicolae Densușianu, ar rămâne uluit de modul în care s-a răspuns la întrebări legate de credințele, de obiceiurile, de tradițiile, de cultura orală românească din acea perioadă. Ce bagaj de informații au reușit să transmită acești intelectuali ! Ei au realizat, în felul acesta, acea fuziune cu înalta intelectualitate și au reprezentat banda de transmisie între teren și cabinet. Pe atunci terenul nu avea cine să-l facă, neexistând specialiști în domeniu. Era o perioadă în care se formau disciplinele. Din trunchiul principal al disciplinelor socio-umane începeau să se desprindă disciplinele care apoi urmau să aibă autonomie, cum au fost folcloristica și etnografia. Toate culegerile pe care ei le-au făcut au stat la baza formării unor noi discipline. Chiar dacă cercetări pe text fac și Timotei Cipariu, Hașdeu și alte personalități ale perioadei, plecând de la folclor, să nu uităm că ele sunt cercetări lingvistice. Aceste cercetări au continuat cu preocupări de ordin istoric, arheologic. Este o perioadă atât de bogată, de efervescentă. Să nu uităm ce face în epocă Odobescu , plecând tot de la arheologie și de la linvistică. Ori, fără ajutorul acestei mici intelectualități, un foarte mare volum de informații s-ar fi pierdut. Știți că au fost mari discuții în legătură cu metoda de lucru a perioadei. Totuși trebuie să dăm cezarului ce este al cezarului. E adevărat, era o activitate incipientă, de pionierat, și nu exista tehnica de înregistrare. S-a discutat atât de mult în legătură cu faptul că rezultatul nu era autentic, că ei notau cu oarecare aproximație, dar rămâne unica formă prin care nouă ni s-a păstrat ceva din realitatea culturii orale a momentului și, categoric, reprezintă niște variante înghețate prin scris. A.M. : Cu toate că a lăsat zeci de manuscrise și peste 5000 de poezii aflate în fondul de manuscrise al Academiei Române, activitatea lui Ion Pop Reteganul este mai puțin cunoscută decât a altora cu preocupări apropiate și colecția în sine a rămas aproape necercetată. Iată o primă importanță a cărții : faptul că readuce în atenție figura și activitatea unui fruntaș al cercetărilor folclorice cu adevărat științifice. Care ar fi motivele care au determinat așternerea unei penumbre peste munca migăloasă și consistentă a folcloristului transilvănean ? Rodica Raliade : Ion Pop Reteganul a fost apreciat de către contemporanii săi pentru poveștile pe care le-a cules. Ele au fost publicate, era cunoscut drept culegător de povești, iar ele au circulat. În schimb manuscrisele pe care le-a trimis la Academie au fost cercetate de personalitățile momentului, a exista o comisie care le-a evaluat și le-a considerate cam eterogene. Pentru că alte culegeri, în momentul respectiv, s-au bucurat de mai mult succes din partea evaluatorilor, colecția lui Ion Pop Reteganul a fost amânată. Trebuie să precizăm însă că, în momentul de față, documentele acestea sunt privite cu alți ochi. Nu pentru că a crescut valoarea etnologică. E vorba de unghiul din care privești astăzi, ca cercetător de la începutul secolului XXI, un astfel de document. Este vorba de un document social complet. De ce spun asta ? Pentru că Reteganul nu se rezumă doar la a face o simplă culegere de versuri. Precizez ca eu m-am ocupat doar de partea poetică, dar vreau să reamintesc că cele 21 de volume manuscrise cuprind și proză și amintiri și obiceiuri, tradiții de tot felul, deci în integritatea sa fondul de manuscrise Reteganul este extrem de divers și de interesant ca informație. Pur și simplu avem de a face cu o aducere în atenția celui care se apleacă asupra manuscrisului a unei întregi perioade. Dacă m-aș opri numai asupra amintirilor care apar începând cu volumul 19 și în următoarele, întâlnim acolo note despre călătoriile lui făcute la Deva, pentru a ajunge la Preparandia de acolo, amintirile despre profesorii întâlniți, despre felul în care a fost primit, despre faptul că acolo a întâlnit un profesor de origine maghiară care i-a vorbit în românește, o personalitate deosebită, de o înaltă cultură și care își făcuse un stagiu, cam involuntar. După 1848 se refugiase la București și abia după ce evenimentele se potoliseră revenise în imperiul habsburgic. Este vorba în amintiri și de mari nume de profesori. N-aș vrea să-l amintesc decât pe Ioan Micu Moldovanu de la Blaj care a avut o legătură permanentă și l-a susținut pe Ion Pop Reteganul în cercetările sale de teren, pentru că Reteganul făcea exact ceea ce a făcut Slavici, exact ceea ce a făcut Eminescu și atâția și atâția intelectuali germani ai perioadei respective : acea cercetare cu sacul în spate. O va face și Ion Ionescu de la Brad. Toți și-au dorit cunoașterea directă, prin călătorii, a realităților, a oamenilor, a locurilor. Era sistemul romanticului german Kleist. De aceea vreau să spun că nu trebuie să privim cu superficialitate personalitatea lui Reteganul. A fost un autodidact, avid de cunoaștere și care a luat cunoștință de tot ceea ce era modern în perioada respectivă. Poate o să ți se pară curios să-ți spun că s-a ocupat și de numismatică. Mai mult, la îndemnul lui Ioan Micu Moldovanu s-a dus să adune tot felul de cărți vechi , scrise în chirilice, pentru a fi salvate din bisericile aflate în zona unde el lucra. A fost un învățător itinerant și peste tot unde ajungea considera de datoria lui să fie un fel de Popa Tanda, eroul lui Slavici. Automat încerca să ridice și sătenii la un anumit nivel economic și cultural, prin sfaturile pe care le dădea, dar, în același timp, încerca să fie la curent cu tot ce era mai nou în domeniul cercetărilor lingvistice, istorice, folclorice ale momentului, conform direcțiilor pe care le dădeau intelectualii avizați ai perioadei. A.M. : Apropiindu-ne de lucrarea propriu-zisă, pentru un cititor mai puțin avizat, poate fi mai greu de explicat de ce ai ales titlul „Pragmatismul romantic” pentru o lucrare care repune în circulație manuscrise cu texte folclorice. Cred că sunt necesare câteva lămuriri. Rodica Raliade : În parte răspunsul se leagă cu ceea ce am discutat mai înainte. Reteganul înțelegea să facă nu numai culegeri de folclor, pentru a reintroduce în circuit valori ale culturii orale prin intermediul scrisului. El încerca să facă și educație în mediile sătești în care lucra. Asta dacă ne-am opri doar la activitatea lui Reteganul. Dar oare el nu cumva preluase un model ? Adevărul este că el preluase modelul epocii pe care o trăia întru totul, el fiind absorbant de idei, de metode, de orientări și, la rândul lui, retransmițând și aplicând ceea ce știa. Să nu uităm că este perioada în care Ion Ionescu de la Brad, pleca cu sacul în spate, per pedes apostolorum, cercetând pământurile Dobrogei și nu numai, scria un jurnal științific, făcea prognoze economice. Tot ceea ce se făcea, toată cercetarea științifică , mai mult sa mai puțin avizată ( cercetarea lui Ion Ionescu de la Brad era avizată pentru că era un om cu studii făcute în Franța ) se făcea așa cum trebuia să se facă în momentul respectiv, fără să se omită aspectul practic. Reteganul nu era un om cu studii în străinătate, era un autodidact, le făcea la nivelul lui de pregătire, dar s-a integrat acestui curent, așa cum înțelesese de la specialiștii momentului. Obiectivul esențial era ridicarea economică și culturală prin civilizație, nu numai printr-o simplă culegere de texte. E deja foarte mult. În clipa în care el câștigă un concurs pentru o „pomărie” model, cum se numea pe atunci, o livadă model la Lisa, Făgăraș, în clipa în care el contribuie la construcția unei școli, pentru că românii din satul în care ajunsese – se întâmpla la Rodna - fuseseră dați afară din școala respectivă, sunt lucruri pe care nu am considerat că le pot integra altfel decât prin această sintagmă de pragmatism romantic. Adrian Munteanu : Munca de redactare ce se ascunde în spatele cărții nu mai este vizibilă, se estompează, lăsând textul inițial să iasă la lumină, dar se intuiește un efort susținut de lecturare, de elaborare, de ordonare și definitivare a materialului. Câteva cuvinte despre etapele pe care le-ai parcurs, despre dificultatile întâmpinate și capcanele înlăturate, până la definitivarea textului acestei cărți. Rodica Raliade : Vreau să spun că e un act de curaj. M-am apucat de aceste documente în 1995, într-un moment în care nu aveam calculator. La Biblioteca Academiei m-am dus, precum Ion Pop Reteganul cu un secol și ceva în urmă, cu creionul și hârtia, ca să copiez niște manuscrise. Directorul bibliotecii nu permitea xeroxarea acestor manuscrise, pentru că, fiind vorba de un suport de hârtie vechi de peste o sută de ani, hârtia era foarte friabilă. Și așa, în anumite momente, textul nu mai putea fi citit, iar în carte apar niște puncte de suspensie. Nu e prima mea tentativă de acest fel, ci a patra, în intenția de publicare a acestui manuscris. Nu știu cine va mai continua, pentru că eu nu am făcut decât o muncă de deschidere a unui drum. Sunt 102 texte publicate în carte, dar este numai prima parte a primului volum. În totalitatea sa primul volum cuprinde cântece bătrânești, ceea ce am publicat eu, urmate de 142 cântece voinicești, unele dintre ele fiind foarte lungi. După ce am lucrat un an întreg cu creionul pe hârtie, am avut marea șansă ca domnul profesor Ioan Cuceu, de la Cluj să-mi transmită că are o copie xerox a acestor manuscrise, pentru că au existat încă câteva tentative, până la a mea. Am reușit să fac rost de aceste copii xerox și abia atunci am avut un ritm mai accelerat. Între timp am făcut rost și de un calculator și lucrurile au început să intre în linie dreaptă. Repet însă, nu știu cine se va încumeta să continue această muncă. Pentru ca eu să merg mai departe ar trebui să mi se permită un proiect de cercetare numai pe această temă. Ori eu am în acest moment mai multe teme de cercetare. A.M. : Capitolul trei al cărții „Pragmatismul romantic” face o trecere în revistă a fondului arhivistic Ion Pop Reteganul, a particularităților manuscriselor sale, a textelor inedite din colecția manuscrisă. Ce evidențiază cercetările sale de cele ale altor împătimiți ai folclorului românesc? Rodica Raliade : În primul rând trebuie să spun că dorința lui foarte cinstită a fost de a realiza un corpus al folclorului românesc transilvănean. În epocă a existat această intenție, exprimată cu obstinență. Să nu uităm că Dimitrie Caracostea în 1940 considera că realizarea unui corpus al folclorului românesc rămâne în continuare un deziderat al cercetării folcloristicii românești. Ceea ce a realizat Ion Pop Reteganul este o lucrare care, privită în totalitatea ei, este foarte aproape de această dorință. Numai că intenția sa de a publica absolut toate variantele creațiilor în versuri ale folclorului românesc din spațiul transilvănean depășea puterile unei singure persoane. În afară de faptul că era un volum de muncă extraordinar, metoda de lucru poate fi pusă sub semnul întrebării, pentru că, pe lângă texte culese de el, introduce în manuscris și texte publicate de diverși alți culegători. Unele dintre aceste texte nu sunt creații orale, ci sunt creații de autor. Aici apar niște inadvertențe legate de metodă. După cum am mai precizat, au fost foarte multe discuții legate de colecția lui. Din punctul nostru de vedere, nu putem trece peste această colecție tocmai pentru că alături de texte apar și observațiile sale din subsol. Chiar dacă au fost colecții mai bine văzute și apreciate în epocă, Reteganul rămâne categoric, prin acest fond de manuscrise, ca cel care a furnizat un material de referință despre o perioadă, o epocă . Să nu uităm că în subsolul fiecărei poezii apare localitatea de unde provine textul respectiv ; să nu uităm că, de pildă, la „Soarele și Luna” vine cu șapte variante . Aceste variante mi-au fost cerute în mod special de cercetătorul Ion Taloș care a scos o monografie cu această temă. Multe dintre texte își păstrează valabilitatea, atât pentru cel ce se ocupă de istoria folcloristicii, a istoriei literaturii, a etnologiei în general, dar și pentru cineva care se ocupă de istoria mentalității. I-aș recomanda aceste texte . A.M. : În carte este notat un citat al istoricului literar Ion Breazu : „Reteganul a rămas dascăl până la sfârșitul vieții. Un dascăl nu numai al copiilor, ci al tuturor vârstelor”. Consideri că influența lui Ion Pop Reteganul într-un proces continuu de educare, întru recunoașterea și prețuirea adevăratelor valori ale tradiției noastre, poate continua ? Rodica Raliade : Reteganul a avut și o anume atitudine etică. Nu mă refer numai la atitudinea față de textul folcloric, față de fenomenul cultural oral, ci și o anumită atitudine etică față de lumea în care a trăit. Dacă ar fi să privim din acest punct de vedere, abnegația lui dovedită fără a pretinde vreun beneficiu imediat, deși uneori îl aștepta, pentru că avea nevoie -era un om care de multe ori trăia din ce cultiva pe lângă casă - ar putea fi luată în seamă. Bineânțeles că pare desuet ca voluntarismul unor astfel de intelectuali – și au fost foarte mulți – să fie adus astăzi în prim plan. Astăzi când totul înseamnă beneficiu. Nu știu însă câți se întreabă care este beneficiul educațional pe care îl aducem în legătură cu tânăra generație. Măcar sub acest aspect ar trebui să ne punem câteva semne de întrebare. A.M. : După atât de necesara și consistenta lucrare „Lecturi identitare. Români din Ungaria” pe care ai publicat-o anul trecut și, iată, după „Pragmatismul romantic”, ce comori din zestrea noastră folclorică ar trebui să facă obiectul unor cercetări, unor scoateri la lumină . Cu alte cuvinte, te provoc la o destăinuire asupra laboratorului intim de întrebări și răspunsuri pe care și le pune cercetătorul Rodica Raliade și care, cu siguranță, cu tenacitatea ce te caracterizează, se vor materializa în viitoare lucrări. Rodica Raliade : Dacă ar fi după mine, aș recomanada celor care pot să o facă , manuscrisele de la Academie. Și nu numai fondul Reteganul. Aș recomanda fondul Nicolae Densușianu care mi se pare cu totul și cu totul aparte. Aș recomanda fondul de manuscrise pe care îl dețin Arhivele Naționale și care cuprinde monografii sătești întocmite de învățători înaintea primului război mondial și în perioada dintre războaie. Să nu uităm că sunt acei învățători formați în spiritul lui Spiru Haret și care au avut ca obiectiv cercetări ale comunele sau localităților în care își exercitau meseria de dascăli. Sunt foarte multe lucruri care rămân însă necercetate, pentru că există și în domeniul etnologic anumite prioriți . O prioritate în momentul de față o reprezintă cercetarea minorităților, mai bine zis cercetarea etniilor culturale din spațiul nu numai românesc, ci de la nivel european. Acum există o anumită strategie culturală de descoperire a diversității de exprimare a locuitorilor bătrânului continent și a modalității în care diverse culturi se întrepătrund și se exprimă, păstrându-și personalitatea specifică. Aceste priorități sunt dictate de momentul politic pe care îl trăim. Transformările sunt sesizate acum, dar peste câtva timp nu vor mai fi aceleași. Dacă noi nu le înregistrăm în momentul de față, le pierdem. Pentru că trăim o epocă a unui cosmopolitism foarte vizibil, observabil dacă mergi pe teren în zona euroregiunii pe care o formează patrulaterul Dunăre – Criș – Tisa- Mureș. O asemenea zonă e vizibil că îți crează o altă identitate, o altă personalitate culturală, a unui nou cetățean, a cetățeanului european. A.M. : Ai spus că cercetarea prioritară este aceea a studierii identității românești în țările europene. Nu va face obiectul unor cercetări viitoare și ceea ce se întâmplă cu românii de dincolo de ocean ? Rodica Raliade : Românii din vecinătate au un alta statut decât românii de peste ocean. Românii de departe trăiesc o identitate culturală extrem de interesantă care, bineânțeles că trebuie urmărită și, mai ales, trebuie cultivată de autoritățile românești, în ideea de a promova, într-un spațiu practic aproape necunoscut nouă , tot ceea ce ne reprezintă sub aspect cultural. E un fel de încercare de realizare a unei cărți de vizită și de legitimare a identitarului românesc într-un spațiu care – așa îl percep eu – ne-a rămas aproape închis. Mai ales cei de acolo ar trebui să încerce această efervescență și mai ales sincronizarea cu ce se întâmplă în țară. Acest lucru e insuficient realizat deocamdată. La nivelul studiilor ne ocupăm mai mult de situația culturală a românilor din vecinătate, pentru că ei au probleme. Ceea ce ne interesează pe noi nu e doar cultura românească din spațiul daco-roman, ci cultura românească în entitatea ei, care depășește practic granițele statale, modul în care se manifestă aceești oameni , modul în care ei reușesc să țină legătura cu sediul cultural, respectiv zona de iradiere a spiritualității etnice românești. Sunt fenomene foarte interesante, pentru că legăturile spirituale pot crea legături pragmatice. Categoric un român din țară se va duce să lucreze în Ungaria într-o zonă unde știe că va întâlni o comunitate românească puternică, acolo unde va găsi persoane cu care poate colabora mai ușor, prin facilitarea unor similarități culturale . Este un fapt concret , întâlnit de mine în Ungaria. În clipa în care a venit un patron de la Cluj care nu știa limba maghiară, el a deschis la Micherechi o firmă în care salariații vorbeau românește. Fenomenul l-am întâlnit și la Budapesta. Sunt niște fenomene extrem de interesante în care noi suntem obligați să urmărim în ce măsură economicul, care penetrează mult mai rapid, se întrepătrunde cu aspectele culturale. Pe această linie volumul de muncă este imens și pare că nu are sfârșit. . |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate