ZOOM IN EUROPA

O SOCIETATE A SCELERAÞILOR BOLNAVI

Știam că nu e bine să te pui cu prostul, pentru că are mintea odihnită. Și totuși, viața este adesea dificilă și nu poți evita mereu întâlnirile cu el: mințile odihnite te caută și te găsesc și în gaură de șarpe, căci asta este singura lor satisfacție. Dar povestea este alta.
Miercuri seară, o scrisoare scrisă de mintea odihnită a unui brav cetățean al orașului ajunge în cutia mea poștală. Aflu, la finalul lecturii, că onor Comitetul de conducere al Societății Scriitorilor Bucovineni îmi cere bani. Oare de ce? Și de ce mie? „SSB, scrie în misivă, trece printr-o perioadă financiară foarte dificilă, datorată în mare parte neachitării cotizației de către unii dintre membri. Prin urmare, vă rugăm ca până la data de 1 februarie 2008 să achitați cotizația ce vă revine pe anii 2001 (decembrie) – 2007, prin mandat poștal”(!!!) etc. etc., și urmează adresa asociației. Hopa, îmi zic, uite că nu numai statul român și speculanții ne fură de ne rup, mai sunt și asociații de ciudați care umblă peste tot cu aspiratorul de abureli financiare, doar doar le mai pică ceva. Mi se atrage atenția în scris că „neachitarea cotizației semnifică lipsă de interes și de sprijin pentru activitatea SSB și va atrage după sine pierderea calității de membru al acesteia”. Semnat, Comitetul de conducere al SSB, cu tot cu ștampila lor șleampătă. Iar scrisoarea mai cere imperios ca banii să-i fie livrați de preferință cetățeanului Onu Cazan, probabil casierul asociației.
Problema este că eu nu sunt membră a acestei asociații profesionale începând din anul 2003 luna martie, când conduita represivă a reprezentanților din conducere m-a făcut să-mi dau demisia din SSB-ul lor, după ce mi-am dat seama că ei profită de brandul unei adunări onorabile de cărturari bucovineni din trecut, însă mulți dintre cei de azi nu alcătuiesc decât o societate nedemocratică și dubioasă, nefrecventabilă din cauza atitudinilor lor partizane de restaurare a bolșevismului, a cultului personalității și a politicii ceaușiste de după tezele din iulie 1971 ale dictaturii. La vremea respectivă, șocată de abuzurile menite să mă distrugă comise de acești indivizi asupra mea, am tăcut. Din silă. În aceeași perioadă îmi pierdusem și casa, am ajuns pe drumuri, și avusesem și revelația faptului că Justiția română era și încă mai este doar o adunătură politizată de bandiți cu care nu e bine să ai de a face și cărora nu e bine să le ceri să facă dreptate cetățenilor obișnuiți din societate, deoarece slujitorii Justiției române sunt de fapt primii care au probleme grave de morală, de corupție, de infracționalitate și de profesionalism scăzut. O zic specialiștii, o zice și Uniunea Europeană la Strasbourg, am simțit-o cu toții pe pielea noastră...
Așadar, ce m-a determinat pe mine să-mi dau demisia din SSB în martie 2003? La vremea respectivă lucram, pentru al patrulea an consecutiv, și în redacția revistei Bucovina Literară, pe post de redactor, alături de Onu Cazan (redactor), Ion Beldeanu (redactor șef), Constantin Arcu (redactor șef adjunct) și Nicolae Cârlan (redactor). În luna februarie, propusesem în cadrul unei ședințe de redacție să publicăm în toamnă un număr de revistă dedicat aniversării doamnei Monica Lovinescu la 80 de ani, adică era vorba de o celebră scriitoare și critic literar român, fiica lui Eugen Lovinescu, și un nume literar prestigios legat de Fălticeni, de România, de Europa. În acest scop, adunasem în exclusivitate texte antologice, din toată lumea, de la celebri scriitori români de pe toate meridianele, care o evocau pe marea doamnă a literelor românești. Redacția revistei, însă, auzind de numele Monicăi Lovinescu, a sărit cu gura pe mine.”Cine e, bă, Lovinesca asta? Ce-a scris, băi, Lovineasca asta?” a dat tonul domnul jude Arcu. „Nu publicăm noi așa ceva, destul s-au întins alte reviste să-i dea apă la moară”, au adăugat și Ion Beldeanu și Onu Cazan. Misogini? Geloși pe gloria literară europeană a femeii de care vorbim? Politic îndoctrinați până acolo încât lupta anticomunistă a doamnei Lovinescu să le fi rămas ca un cui împotriva ei, de o considerau încă „un dușman al poporului”? Le-am spus, însă, că e nedemn tot ceea ce se întâmpla acolo, în anul 2003 din acea redacție, care este totuși a unei reviste literare, în care numele unei autoare române de prestigiu este interzis, terfelit și batjocorit, iată, de mediocritatea și meschinăria colectivului redacțional masculin. I-am „amenințat” pe indivizi că voi merge la conducerea Consiliului Județean, pentru a sesiza fapta lor nedemnă și a cere ajutorul în privința schimbării acestei decizii de interzicere a Monicăi Lovinescu la o revistă finanțată totuși din bani publici. Însă, având ei relații politice înalte și o practică îndelungată în ale delațiunii (lucruri care au început să se cam afle), domnii scriitorași pomeniți mai sus au ajuns înaintea mea la conducerea CJ, au pus la cale o stratagemă juridică, au formulat împotriva mea un denunț calomnios fără probe (vizualizat și de conducerea CJ, ca și de directoarea economică Doina Blaj și de șefa contabilă a revistei doamna Maria Toma și, ulterior, și de mine...), și au forțat excluderea mea ilegală, fără anchetă, fără preaviz și fără avertizare din redacția revistei. A fost o mazilire politică în toată regula. Decizia prin care eram dată afară mi-a parvenit ca fiind una retroactivă, fapt de asemenea ilegal, căci practic eu am primit acasă plicul datat pe 14.03.2003, ce conținea decizia nr.2881 din 28.02.2003, care mă anunța că sunt concediată începând cu data de 1.03.2003 !!! Curat murdar! După ce am fost astfel mazilită ca în anii 50, dar încă fără a fi fost vreodată întrebată personal de ceva și fără să mi se fi contestat totuși activitatea și contribuția la revistă și la creșterea culturii bucovinene (căci devenisem deja membră a Uniunii Scriitorilor din România și câștigasem în numai doi ani zeci de premii literare românești importante), am decis că eu nu am nimic în comun cu aceste personaje sinistre (oricât le laudă în operele sale apologetice prietena și colega lor de școală, ziarista Doina Cernica, precum și alți aplaudaci din același versant politic). Mi-am dat demisia din SSB, iar la finele lunii martie am cerut Comisiei de Cultură a Consiliului Județean, prezidată de prof.univ.dr. Mihai Iacobescu, să ancheteze acest caz. Comisia a constatat ilegalitatea și abuzul comise asupra mea, însă din punct de vedere juridic nu avea și puteri reparatorii. Iar eu am fost, ca de obicei, o adevărată doamnă, și nu am apelat la dubioasa Justiție română. La ce bun? O femeie singură într-o țară misogină, mafiotă, și în care forțele politice și intelectualii aserviți puterii fac legea și împart dreptatea, nu are nicio șansă într-o luptă frontală cu sistemul. Opera mea literară, cea de idei și de cetățean, însă, nu mi-o poate distruge niciun sistem din lume. Ea aparține limbii și literaturii române, culturii românești nemuritoare. Iar eforturile mele de a construi un pol al educației publice antidiscriminare la Suceava, în Bucovina, încep să dea roade.Pentru ca cei persecutați și discriminați la ei acasă să înceapă să-și unească vocile împotriva abuzurilor și a despoților.
Interesant este faptul că față de SSB mi-am plătit întotdeauna cotizația până la demisia mea, însă acest domn Onu Cazan nu mi-a dat niciodată o chitanță pentru sumele încasate. Câtă vreme am lucrat pentru Bucovina Literară, am scris timp de aproape patru ani editorialele revistei, însă niciodată nu mi s-a permis să semnez cu numele meu, ci numai cu genericul Redacția. În loc de a fi onorați de favoarea ce le-o făceam, „colegii” bărbați considerau că este normal să mă exploateze și să-și însușească prin discriminare meritele și munca mea. Numai devotamentul și dragostea față de literatură m-au ținut în viață și m-au făcut să accept aceste umilințe. Iar toate astea se petreceau la mine acasă, în Suceava și în Bucovina mea natală, mereu zguduită de năvălitori. Un paradox: la Bucovina Literară eu eram, totuși, singurul bucovinean get-beget. Spiritul meu tolerant este adevăratul spirit bucovinean, cel care ne-a ținut în viață de-a lungul secolelor ca pe o cultură autentică și profundă. Noi suntem acei arbori singuratici și indestructibili pe care urgia veneticilor nu-i doboară.
...Iar acum, după ani de zile în care m-am simțit excelent departe de focarul de infecție, SSB îmi cere, nejustificat, bani.
Când o societate scelerată bolnavă se dă drept normală nu ministrul culturii e de vină.

Angela Furtună