Eu-Hope Diversity


Viața: prețul și răscumpărarea


(IIsus urcând singur pe cruce - Biserica Sf. Dumitru, Suceava)

La ortodocși, urările cele mai frecvente făcute cu ocazia sfârșitului de an și cu prilejul sărbătorilor de iarnă se exprimă, începând de la Sfântul Nicolae (debutul Lunii Cadourilor, pentru comercianți) și până la Sfântul Ioan Botezătorul, prin următoarele formule: Crăciun fericit!, Sănătate!, Prosperitate!, Pace și Bucurii!, La mulți ani!, Un an nou cu bine!, La anul și la mulți ani!, Să fiți iubiți! și așa mai departe. Catolicii și protestanții își spun cam aceleași lucruri. Musulmanii și budhiștii așișderea. Evreii adaugă la toate acestea și formula Ad mea veesrim!(adică, Până la 120!, pentru că Domnul ne-a vrut inițial mai longevivi decât am ajuns nou astăzi). Indiferent de cult, oamenii sugerează îngerilor gardieni că vor pace, iubire, sănătate și viață bună.

Timp de mii de ani, cu diverse prilejuri păgâne și apoi religioase, ce au devenit tradiție lumească, socială și culturală, oamenii au dezvoltat o cultură a îngrijirii sufletului prin parcurgerea mentală și religioasă a ritualului anului bisericesc sau liturgic (exerciții de pietate, post mental și trupesc, și asceză, prin instruire, prin rugăciune, prin fapte de pocăință și milostenie). Noutatea post-civilizației în care am intrat este aceea de a fi înlocuit sacralitatea cu simbolistica supermarketului. Am văzut în ajunul sărbătorilor goana și bătălia după achiziționarea de bunuri din magazine. Frenezia și abundența cumpărăturilor de sărbători se dezvoltă ca un standard de reușită socială și materială dominate de accelerația achiziției materiale: achiziție de bunuri, dar și achiziția statutului de cumpărător profesionist. Cele două fațete descriu, în lumea de azi, pe omul prosper și împlinit, echivalent al omului de succes, echivalent la rândul său al omului model.

Ce se întâmplă, însă, cu sufletul omului dominat numai de pulsiunea achiziționării de mărfuri și de educația obsesiv-compulsivă a producătorului și manipulatorului exclusiv de bani? Ce i se întâmplă, așadar, unui suflet care este sistematic neglijat, hăituit de false teme ce îi sunt străine, care este minimalizat prin presiunea megalomană a omului ce se dăruiește numai ipostazei sale trupești și consumiste? Efortul de a găsi un răspuns la această întrebare îi este răsplătit celui interesat de momentul în care are de a face cu un „homo consumerus”: agitat, acesta butonează fără încetare, se agită, aleargă, accesând cu toate simțurile și prin toate mijloacele tehnologice zeci de canale de informații pentru a găsi la timp pe piață produsul cel mai convenabil din punct de vedere al raportului calitate/ preț, sau produsul cel mai excentric, sau produsul cel mai cool etc.. Acest individ își trăiește viața cotidiană la nivelul de stres cel mai înalt, într-o stare de anxietate permanentă, actele sale fiind lipsite de satisfacție, pentru că, o dată devenit dependent de mecansimele de piață actuale (producție, publicitate, reclamă, PR, desfacere, marketing), individul nu se mai poate elibera de acest stil de viață care nu este, conform definițiilor mai vechi, decât un nou tip de viciu. Unde este, așadar, sufletul omului, în tot acest tăvălug care îi parcurge existența?

Adevărul este că sufletul omului contemporan shopping-addicted devine din ce în ce mai mult un apendix. Numai în clipa morții noastre, acest apendix devine brusc important, ca un foc de artificii intern, ca o implozie apocaliptică ce ne ajută să retrăim în câteva minute – nu multe – esența inefabilă a darului cel mai prețios pe care îl pierdem: viața.

Postmodernitatea a înlocuit servitutea umană față de zeitate cu servitutea față de mărfuri, a golit sufletul de complexitatea trăirilor dar a umplut tomberoanele și buncărele cu ambalaje și deșeuri, a transformat bisericile în muzee și surpermarketurile în altare.

Vă doresc un An Nou 2008 așa cum îl visați fiecare! Să ne revedem cu bine, să ne suportăm pe planeta aceasta aglomerată și nebună, să ne iubim, dacă e posibil, ori, dacă nu, măcar să nu ne mai accelerăm singuri dispariția din Univers. La urma urmelor, viața este lucrul cel mai frumos pe care Dumnezeu ni l-a oferit la naștere, fără bani. Oare noi ce preț îi mai acordăm astăzi? Cum ne răscumpărăm, prin viață, mica scânteie divină ce ne-a întrupat?

Angela FURTUNÃ
Publicistă, scriitoare
Membră a Uniunii Scriitorilor din România
[email protected]