BASARAB NICOLESCO: 40 de ani de exil și de speranță incurabilă în viitorul Omului



Tuturor bărbaților și femeilor care cred în viitor

Academicianul Basarab Nicolesco (specialist în fizică teoretică, autor al unor tratate prestigioase, ca și al cărții „Nous, la particule et le monde”, 1995, pentru care a primit Premiul Academiei Franceze) este o personalitate de prestigiu și de bun renume ale României la Paris, în lumea științifică și culturală internațională, dar și acasă, în țară, unde revine adesea din exilul său parizian început în anul 1968. Recent, ne-am întâlnit la Iași, la Zilele Convorbiri Literare, ca și la Botoșani, la Festivalul Mihai Eminescu din 15 iunie, unde domnia sa a prezidat juriul național de acordare a Premiului Eminescu 2008.
Puțină lume știe, acum, la împlinirea a 40 de ani de exil în capitala Franței, că acad. Basarab Nicolesco este unul dintre savanții care meditează și acționează neobosit în prezent, după întemeierile făcute de Jean Piaget, Edgar Morin, Eric Jantsch și alții, pentru impunerea conceptului de transdisciplinaritate ca „redresor al speranței” față cu pesimistele curente de gândire ce proclamă moartea omului și sfârșitul Istoriei. În lumea de astăzi, a unei tehnicități și științificități fără precedent, existența și menținerea de frontiere între discipline ar fi o tragedie și un drum închis cunoașterii, iar Basarab Nicolesco insistă pentru transgresiunea jubilatorie a froniterelor dintre discipline, mai ales în domeniul învățământului, punând în evidență caracterul deja depășit al pluri- și interdisciplinarității. Savantul a contribuit decisiv la întemeierea Centrului Internațional de Cercetări și Studii Transdisciplinare (CIRET, Paris) și la Elaborarea Cartei Transdisciplinarității, adoptată cu prilejul primului Congres Mondial al Transdisciplinarității (Convento de Arrábida, Portugalia, noiembrie 1994), fiind și autorul Manifestului Transdisciplinarității, pe care îl dedică „tuturor bărbaților și femeilor care, orice-ar fi și în pofida a tot, mai cred încă într-un proiect de viitor dincolo de orice dogmă și orice ideologie.”

O triplă autodistrugere – materială, biologică și spirituală – a umanității

Basarab Nicolesco atrage atenția asupra faptului că, începând cu secolul al XX-lea (care a fost traversat de revoluția cuantică și de cea informatică), asistăm la „o triplă autodistrugere – materială, biologică și spirituală – a umanității, care este rodul unei tehnoștiințe oarbe, dar triumfătoare, supusă logicii implacabile a eficacității în eficacitate”, făcând apel la resursele conștiinței vizionare, transpersonale și planetare ce se pot opune „sfidării planetare a morții”. Urgența revizuirii atitudinii față de Realitate și de scientism (căci Realitatea este, de fapt, multidisciplinară și multireferențială, deci nu e concevabilă pe un singur nivel de abordare) este mai mult decât evidentă, spune savantul, căci „mâine va fi prea târziu”. Tehno-Natura și Ciber-Spațiul-Timp, utilizate de către om după criteriul maximal al automișcării se întorc împotriva omului. (Și, oare, nu asistăm astăzi la acumularea de argumente ce demonstrează din ce în ce mai clar evidența teoriei elaborate de Basarab Nicolesco în deceniul trecut? Vezi și Basarab Nicolesco, Transdisciplinaritatea, Manifest, Ed. Polirom, Plural, 1999) Însă o alegere bună, responsabilă ar deturna negativitatea consecințelor către un imens potențial creativ. De ce este importantă această alegere? Spune Basarab Nicolesco însuși, că „această alegere are o aparență binară”, ea ducând „fie la o eră a neguțătorilor, fie la o eră a mărșăluitorilor”, pentru că bastonul are întotdeauna două capete. „La un capăt al bastonului, „sat global” corespunde unei formule demagogice pentru a ascunde o nouă formă de dominație a pământului de către cei bogați Bogații vor fi din ce în ce mai bogați, iar săracii din ce în ce mai săraci. Aceasta este era neguțătorilor. Dar la celălalt capăt al bastonului, „sat global” corespunde posibilei emergențe a unui sat al satelor (...) care ar putea deveni un sălaș al transreligiei, transculturii, transpoliticii”, operând prin recunoașterea CST (Ciber-Spațiu-Timp) ca un spațiu transnațional, care nu aparține nimănui, dar la care egalitatea de acces trebuie să fie deplină, ca și libertatea. Aceasta ar fi era mărșăluitorilor. O eră în care educația este cheia.”

Speranța, „o virtute permanentă, vie, posibilă”

De altfel, Basarab Nicolesco citează ca argument și Raportul Delors elaborat de Comisia Internațională a educației pentru secolul al XXI-lea, aparținând de UNESCO și prezidată de Jacques Delors, menționând că în acest raport se pune accentul pe cei patru stâlpi ai unui nou tip de educație: a învăța să cunoști, a învăța să faci, a învăța să trăiești alături de ceilalți, a învăța să exiști, devenind evident că transdisciplinaritatea ar avea un rol imens în instaurarea acestui nou tip de educație. Însăși Carta Transdisciplinarității elaborată de Basarab Nicolesco împreună cu Edgar Morin și Lima de Freitas în 1994 prevede o veritabilă strategie conceptuală de care umanitatea are nevoie pentru a genera nu un om nou, ci un om care se naște din nou. Această Cartă focalizează atenția pe descoperirea și abordarea complexității omului, pe recunoașterea existenței mai multor niveluri de Realitate, pe deschiderea raționalității, viziunea transdisciplinară, căutarea orizontului transistoric, pe atitudinea deschisă față de mituri și religii, pe o educație prin contextualizare, concretizare și globalizare, pe dezvoltarea unei economii care să fie în serviciul ființei umane și nu invers, pe rigoare, etică, toleranță.
Omul ca ființă neîncetat re-unită poate fi privit cu optimism prin intermediul transdisciplinarității, care, în condițiile lumii prezente, spune Basarab Nicolesco, readuce speranța „ca virtute permanentă, vie, posibilă.”

Angela Furtună

[email protected]