Joi, 9 aprilie, ora 18, în cadrul unei noi ședințe a cenaclului literar râmnicean “Adrenalitera”, cel care ne-a încântat și descântat, desfăcându-ne mintea din obișnuințele cotidianului, a fost scriitorul Petrache Plopeanu. Pentru că, în fapt, care altul să fie rostul cuvântului devenit ARTÃ decât acela de a intra în sufletul adânc al persoanelor și lucrurilor, până într-acolo încât să poată despărți coaja de miez și să ne deschidă câmp unei alte vederi? Autorul cunoscutului volum de poezie “Mire pe geamul oglinzii” a venit de astă dată cu trei micropoeme în proză, toate scrise într-o evidentă descendență postmodernă - “Sita”, “Norii” și “Eroul local”. Aceste trei fragmente, departe de a fi autonome, se constituie de fapt în părți ale unui întreg văzut de generatorul lui cultural din multiple perspective, căutat prin variate procedee euristic-paramonografice, atins când cu o mână mai lungă, când cu una mai scurtă, la vreme de zi sau de noapte, în lumina lunii sau a soarelui, însoțit de cineva drag sau singur, venind spre el dinspre margine sau pornind din centru, cu bucurie sau cu tristețe, pregătit să îl întâlnești sau nu.
Și acest întreg pluriform este, numit frust și total nepoetic, Orașul. Un oraș care te cucerește în primul rând prin amestecul obscur de modern și decrepit, de realism și suprarealism, de personal și impersonal – într-o formulă occamistă, de existent și inexistent, așa cum îi stă bine unui oraș prin care nu ai dori doar să treci în goana bolidului ci să și rămâi în el, să îți faci o casă cu balcon înalt, din care, ieșind dimineața în rouă, să-i privești ochii adormiți de atâtea vise revărsate de la ferestrele lui peste trecătorii la fel matinali în reacții ca și el. Dar este bine ca la atâtea spuse, cu și fără acoperire, personale și anti-personale, să avem și mărturia textului.
„Pentru participare la Festivalul Inepuizabil de Teatru Regnicolar, s-au înscris trupe de teatru umane, non-umane, vii sau non-vii, cu piese consacrate sau cu adaptări moderne, piese postmoderne sau postculturale. Din această din urmă categorie făcea parte și post-non-piesa Norii ei înșiși, scrisă efemer și pusă în scenă de chiar trupa Ultimii Cinci Nori, care, așa cum arată și numele este alcătuită din ultimii cinci nori care-și duc veacul deasupra orașului... Chiar dacă acțiunea respectivă a atras unele reclamații din partea Locuitorilor de pe Dealuri, lipsiți câteva ore pe zi de soare, până la urmă totul a ieșit OK. S-au jucat piese precum Ham Hamlet, de către trupa Păzitorii Canini, Anti-Gona, de trupa Rebelii Secției Mascule, Bărbierul din ….., al trupei Cenzorii Repetenți și multe altele” (Norii).
„Eroul Local se plimba în fiecare zi pe străzile Urbei, se așeza pe Cea mai Curată Bancă din Parc, intra tăcut în magazinele de pe Strada Principală, ajungea exact cu câteva secunde lângă Primul Felinar care dădea în fiecare seară semnalul pentru aprinderea celorlalte și desigur multe alte asemenea lucruri făcea el în fiecare Zi și în fiecare Noapte... Dacă l-ar fi întrebat cineva pe Erou ce crede despre datoria sa – de fapt a și fost întrebat de un jurnalist mai insistent -, el ar fi răspuns, așa cum a făcut-o, dar articolul a fost cenzurat prin Ordinul Arhontelui și a circulat doar sub formă de samizdat: :