agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3931 .



Sundance - festivalul viselor care devin realitate
presa [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [mariada ]

2007-02-01  |     | 



Michael, Ben si Lincoln



Se spune că a doua jumătate a lunii ianuarie este cea mai grea și tristă pentru majoritatea locuitorilor planetei; e timpul în care oamenii realizează cît de mult au cheltuit cu sărbătorile și își amintesc că au început anul cu rezoluții de care au uitat, nu le-au realizat ori nu s-au apucat de ele pînă acum. Acest lucru nu se întîmplă însă și în statul Utah, într-o mică stațiune de munte, Park City, unde Crăciunul pare a fi în toi acum. Străzile sunt inundate de lumină, de muzică live, de lume bună din toate colțurile pămîntului. De ce este atîta veselie și voie bună pe străzi? În fața restaurantelor cozile nu se termină de-a lungul nopții iar lumea stă frumos la alte cozi interminabile și în timpul zilei, însă nu vezi nicio față tristă. Ce fac aceste mii și zeci de mii de oameni aici? Te uiți la pîrtiile ce înconjoară stațiunea și ai zice că sporturile de iarnă i-au adus aici, majoritatea este îmbrăcată gros, temperatura mult zub zero nu te lasă altfel. Nu, nu zăpada i-a adus aici. Toți acești oameni au în comun dragostea pentru film. Pe buzele lor auzi mereu: Sundance. Ideea genială a lui Robert Redford de a deschide porțile producătorilor de film independenți prin Institutul Sundance, închise pentru ei la Hollywood, a schimbat viața multor artiști sau aspiranți la glorie în industria cinematografică. Întîmplător sub ochii mei am văzut acest lucru. Un tînăr pe nume Michael Verrechia, a bătut la poarta noastră acum un an și jumătate spunînd că vrea să facă un film documetar despre istoria jocurilor de video și despre cei care au fost primii participanți în campionatele mondiale. Știau de Ben al meu că a cîștigat primul concurs organizat în Ottumwa, Iowa în 1982 pe cînd el avea 16 ani și a fost numit atunci primul Video Game World Champion. Ben a început să rîdă, cu modestia lui obișnuită i-a răspuns că e bucuros să le ofere o bucată din experiența lui de atunci, însă viața lui a mers într-o cu totul altă direcție și acest titlu nu înseamnă nimic acum. După ce ne-au scormonit viața vreo trei zile, n-am mai auzit de el și de Lincoln Ruchti pînă acum vreo două luni, cînd Mike ne-a sunat să ne invite la Sundance, bucuros că filmul lor fusese acceptat în finale, în cele șaisprezece documentare din peste 850 intrate în competiție. Nu știam nimic de acest festival. Am cumpărat biletele de avion, am căutat locuri la hotelurile care păreau inaccesibile dintr-odată și ne-am înarmat cu răbdare pînă săptămîna trecută. Cînd…

De la aeroportul din South Lake, am închiriat o mașină și am condus vreo 40 de minute pînă la Park City. Am trecut prin munți și a început să ningă. Aveam impresia că am intrat într-o poveste.
Pe artera centrală, pe Maine, în parcări, în fața cinematografelor vedem “voluntarii”,( impropriu termen, pentru că sunt plătiți), deosebiți prin vestele portocalii și căștile la care comunică în permanență, întrebi orice vrei să afli în legătură cu programul filmelor, mijloacelor de transport și alte amănunte care ți se dau cu exagerată bunăvoință. Transportul în comun este gratuit pentru festival. E bine că este așa, pentru că peste tot, lipsa spațiului face parcarea destul de piperată, 20$. Așa că alegem să parcăm dimineața și apoi să nu mai mișcăm mașina peste zi. Nu ne întrebăm ce vrem și unde să mîncăm. Suntem cu ochii în căutarea unui loc la o masă ori unui restaurant fără coadă prea mare. Cozi, lume pe jos printre mașini, rîsete, spirit... Filmez într-una și nu pun obiectivul pe vedete, ci pe cei care filmează vedetele. E fascinant să văd cum reporterii aleargă și se omoară în picioare să prindă ceva bun, ceva real, ceva care face toți banii. Care bani? Se spune că institutul Sundance este unul nonprofit. Așa a fost creat. O fi fost, însă am văzut cu ochii mei cum se fac banii acolo pe orice, pe mărfuri, pe artă, pe iluzii. Orice mișcă produce, orice nu mișcă produce. Are Robert o afacere bună? Bineînțeles. O afacere bună funcționează chiar și cînd tu nu ești acolo. Anul acesta Robert Redford a deschis festivalul și a plecat în alt stat, (lucrează la un nou film) (lipsindu-mă pe mine de o fotografie cu el).

Promovarea “filmului nostru”, pentru că așa îl voi numi de acum, Chasing Gosts, diector Lincoln Ruchti, ( o privire înspre anii ’80 cînd lumea jocurilor video era la început, nostalgia primelor competiții și cum o mînă de copii, au anticipat viitorul unei industrii care va deveni de miliarde de dolari într-o perioadă scurtă, despre ce sunt acei copii azi, un film adevărat și un film superb) ne fură tot timpul, însă mă furișez și reușesc să mai văd cîteva filme documentare cu care suntem în competiție.
Îmi fură inima un alt film, Enemies of Happiness, director Eva Mulvad (pe care am felicitat-o personal și i-am spus “Sper să cîștigi”) și Anja Al Erhayem, un documentar despre extraordinara viață a unei luptătoare pentru libertate din parlamentul Afganistanului, o femeie care la 35 de ani, este o voce puternică nu numai în țara ei ci și în lume. Ea umblă azi însoțită în permanență de 12 gărzi de corp. Știu că va lua un premiu. Îmi fură privirile un alt film care aud că s-a vîndut în prima zi cu 1,8 milioane de dolari, My Kid Could Paint That, director Amir Bar-Lev, despre controversa geniului unui copil de 4 ani, Marla Olmstead, în ceea ce privește autenticitatea picturilor sale.


Deci, care-i lupta aici? Nu contează dacă cîștigi sau nu unul din cele cîteva premii, contează că ai ajuns la Sundance. Și lupta este să cîștigi distribuția. Adică să ai un cumpărător care să ia bucata ta de muncă, artă, pasiune, poate toate la un loc și să facă posibilă apariția ei în cinematografe, în magazine, peste tot. La filme documentare ai “actori” gratuiți și apoi ideile geniale prin care le pui întrebări în așa fel încît răspunsul lor să te ducă într-o direcție în care să se construiască povestea, dar totuși cheltuielile sunt destul de mari. Publicistul este cel care “te scoate în lume” , te face cît mai vizibil, te plimbă prin toate televiziunile, îți aranjează 15 interviuri pe zi. ( a promovat și filmul “Super Size Me”, o campanie împotriva fastfood-urilor, este vorba de Winston Emano, care m-a pupat de cîte ori ne-am văzut, cam de trei ori pe zi cel puțin, știe cum să atragă toate femeile de partea lui și este și de o modestie ieșită din comun, n-ai zice într-o lume a “șacalilor”). Apoi vine echipa de vînzări care urmăresc “cumpărătorii”, de fapt spionează cine vine să ne vadă filmul, cine ce zice, cîntărește afirmațiile bucată cu bucată, ca să “prindă” interesul și poate începutul unor negocieri. Se negociază, dar se vede că după ce fiecare își ia partea din plăcintă, producătorul rămîne cu ... faima. Totuși, nu disperă nimeni. Următorul film este cel care îți aduce sau nu fructe pe platoul tău. Controverse? La kilogram sau la kilometru, după cum se pricepe fiecare.


După toate cîte au fost, bune, foarte bune, la final ne urcăm în mașină și ne îndreptăm spre aeroport. Trecem din nou munții, apoi mă asigur că am ieșit din poveste și încă pe drum, zic: “ Dragă, am niște idei geniale. Știu exact cum va fi filmul meu. Am de spus Povestea aurului din Munții Apuseni. Am “lucrat” la el toată săptămîna asta...”. Ben al meu, trage aer în piept și cu un oftat prelung îmi răspunde: “ Cît crezi că o să ne coste?” Zîmbesc, nu știu. Ce mai contează? Tocmai am aflat că ideile bune găsesc bani din piatră seacă.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!