agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-03-24 | |
"Buna dimineata, monstrule!"
Termocentrala de la Anina, o investitie de peste un miliard de dolari, nu a functionat decit 8.407 de ore in patru ani, intre 1984 si 1888. Citeva ore pe zi, niciodata la capacitate maxima. Aproape la fiecare pornire, padurile si casele din jur erau acoperite cu cenusa de sist. La poarta principala a Termocentralei din Anina, o gardianca voinica, cu pistol la briu, nu dezlipeste de la gura statia de emisie-receptie: “Sint Poarta Unu, sint Poarta Unu, Costele, ma auzi, Costeleee, vezi la punctul opt, am prins un zgomot, vezi cine-i acolo!”. “Nu-i nimica, doamna, bate vintu’n table!” “Poarta Unu” are in grija sa nu calce picior de strain in curtea intreprinderii fara voie de la noua stapinire. Ba, de vreo saptamina, mai trebuie si sa scrie marunt, “la rubrica”, intr-un caiet, numele celor veniti sa se angajeze. Au aflat oamenii vestea cea mare si incep sa se iteasca, pilcuri de obraze nerase, la poarta care nu mai e acum a poporului. E a grecului, Vatistas, din Constanta, al de-a cumparat asta-toamna termocentrala, iar acum angajeaza 300 de meseriasi, sudori, care s-o faca bucati. Fosta pricina de mindrie sub Ceausescu, termocentrala o sa fie vinduta drept fier vechi. De vina e Verdet. Verdet a murit Termocentrala a fost construita intre 1977 si 1984. Seful de proiect a fost Romeo Zbarcea, din Bucuresti, acum pensionar, “unul dintre specialistii deportati la Anina”, cum ii place sa se prezinte. Zbarcea sustine ca vina pentru esecul termocentralei ii apartine prim-ministrului de atunci, Ilie Verdet. “El a mutat-o de la Oravita, cica sa reduca investitiile, pacat, ca acolo erau conditii, era apa, carbune in linie dreapta, conditii de depozitare, cale ferata! La Anina era mai aproape de sisturi, dar apareau cheltuieli uriase date de construirea in zona de munte, s-au sapat 4,7 milioane de metri cubi de roca dura, n-aveau alimentare cu apa de racire, a trebuit construit un baraj, pompata apa din riul Minis in sus, la o diferenta de nivel de 450 de metri. Cine era nebun sa se opuna la ce spunea Ceausescu, s-apoi, am sperat tot timpul ca o sa functioneze centrala, ca o sa arda sisturile! N-aveau sa arda niciodata, decit in tovarasie cu 75a pacura, facind nerentabila investitia!”. In toamna lui ‘88, cind la termocentrala munceau 2.000 de oameni, rotorul de la generatorul turbinei s-a defectat si a fost trimis la reparat la IMGB. N-avea sa se mai intoarca niciodata. Prim-ministrul Dascalescu a decis ca ar fi nevoie de el la Turceni. Revolutia din ‘89 a prins balaurul de la Anina cu inima scoasa. In septembrie ‘90, cei 1.200 de angajati inca mai sperau in repornirea centralei. Un an mai tirziu, dupa ce Petre Roman scrisese “Mortul nu se mai intoarce de la groapa!” pe memoriul facut de Ion Vacaru, directorul Exploatarii de Sisturi, au ramas 450 de angajati “sa intretina utilajele”. In vara trecuta, inainte de a fi cumparata de firma grecului, mai erau 49 de salariati. Orasul Nou Dupa '92, '93, cind au fost ultimele valuri masive de concedieri la termocentrala, au plecat moldovenii cu tot cu chiuvete, iar ferestrele le-au pus pe foc cei ramasi. Majoritatea nemtilor plecasera din 1990 spre Austria si Germania. Intre ‘97-’98 a mai fost o plecare masiva in rindul minerilor, care-si golisera sacosele cu salarii compensatorii “La Coca”, barul de strip-tease a cazut apoi repede in faliment. Acum sint locuite doar vreo 20 de blocuri in tot cartierul. Si ele arse pe la subsuorile ferestrelor, pe unde iarna locatarii incalzesc cu flacara conductele in care ingheta apa. Cei ramasi, vreo doi traficanti de motorina, cu termopane la ferestre, traind din ajutorul social, taietori de lemne invidiosi pe primii, handicapati pascind capre si porci prin gunoaie, mineri cu capsuni in gradina sau cu vreo casa in satele din jur. Curge doar apa rece, intre 17.00 si 19.00. La capatul dinspre Anina al Orasului Nou, intre 15 de blocuri neterminate, sta Tache Spataru, barba de pictor, zis “Colonelul”, fost locotenent-colonel de artilerie. “Aici ii spune “Orasul Nou - Editia a doua”, ca nu l-au mai terminat, apucasera sa plece de la “Editia intii” prin Moldova!”. Sapte copii de la patru neveste, “vreo 22 de brevete de inventii pentru motoare neconventionale”, o pensie de 6 milioane de pe urma anilor lucrati in cercetare la Pitesti si la termocentrala de la Doicesti. Din cele zece apartamente goale din blocul sau, “Colonelul” a ales sa locuiasca, impreuna cu ultima nevasta, Stela, un boboc de baiat cu plete aurii, Dutu, si-o mita alb-negru, in doua apartamente a cite trei camere de la primul etaj. Din balcoane pornesc spre etajele de sus, spre ferestrele cu scinduri in loc de ferestre, ca niste sicrie, citeva siruri de viorele. Colonelul le-a facut potecuta cu cite o sfoara. “Termocentrala asta a fost o aberatie, daca sistul are intre 800 si 1.200 kcal/kg si cernoziomul din Baragan are intre 600 si 800 kca/kg, cum sa arda, dom’le!?” “Un miner din Anina” De l-ar chema grecul cu mii de plocoane, si nu l-a chemat, Eugen Traista, un batrinel elegant care locuieste intr-o casuta linga Primaria Oravita, tot n-ar desprinde macar un surub din termocentrala. A fost primul ei director general. Ne plimbam pe linga gardul “obiectivului”, incercind sa-i destelenim povestea. “O alta greseala a fost refuzul lui Ceausescu de a incepe exploatarea sisturilor cu un grup de o putere mica, 50 MW, spre exemplu. Ceausescu a hotarit ca termocentrala sa dispuna de trei grupuri a cite 330 MW, dimensiune ce impunea costuri uriase.” Cind l-au numit la director la Crivina, Traista simtea ca sta in mijlocul unui rost insemnat: “Era pe-atunci o mindrie, un entuziasm general, toata tara era cu ochii pe noi”. In perioada de constructie, intre ‘77 si '84, munceau la Crivina 6.500 de oameni. In afara de Orasul Nou, pentru cazarea armatei de lucratori s-a construit chiar linga temeliile termocentralei, unde functiona Santierul National al Tineretului (SNT), o colonie muncitoreasca. Erau vremurile in care poetului orasului, activistul sindical Horia Gruia, partidul ii incredinta misiuni istorice. Ba sa scrie ode lui Ceausescu in “Romania libera”, semnate “Un miner din Anina”, ba sa convinga tineretul sa munceasca la termocentrala. Omul are 74 de ani. L-am gasit in circiuma de linga Primaria Anina, transpirat si fara vlaga de acum doua decenii: “Da, am fost poet de curte, da’ era o cauza nobila!”. Fasole si vise Cei ramasi in colonie, la vreo 30 de familii, sint fosti angajati ai centralei. Traiesc din vinzarea fierului vechi sau din caratul lemnului la gaterul olteanului care s-a infipt linga hoitul termocentralei si face mangal. Olteanul a fost sef peste cantina intreprinderii. In clubul SNT, unde Dolanescu si Irina Loghin storceau lacrimi macaragiilor, cresc acum urzici pazite de gardieni. Localnicii au furat si arcada de tabla, priponita pe doi stilpi la intrare, pe care statea scris: “Bine ati venit, stimati tovarasi!”. Printre baracile numite “Tomisuri”, “Diane” si “Bacauri”, pe un perete al cantinei unde mincau odinioara cite 400 de oameni in trei serii, a ramas un singur “La Multi Ani!”. E scris pe un panou de PFL. Pe linga fasole si cartofi, cautatorii de fier vechi se hranesc cu visul ca intr-o zi or sa-i fenteze pe gardieni si-or sa ajunga la Dealul Clofat. Umbla vorba ca acolo s-au ingropat inaintea vizitei lui Ceausescu multe excavatoare si basculante, “ca se vedeau urit de sus”. Ionica Panduru tine o circiuma la parterul unui bloc cu patru etaje, in care nu mai locuieste nimeni, “blocurile astea-s facute in Ô88, cind traia termocentrala, dar prin Ô92-’93 s-or raspindit toti pe la casele lor, prin tara”. Pe toate cele 30 de familii le are trecute pe caiet, la datorii. Cel mai bine vinde “mestecata romaneasca”, la cincii mii suta. “Juma’ votca, juma’ lichior”, ma lamureste Petre Iacob, un mos fara dinti, ca mai toti de-ai locului. “Parca necheza” De prin ‘83 au inceput sa curga spre Anina subansamble, cite o mie de tone pe zi... Cel mai dificil a fost transportul statorului (212 tone) pentru generatorul nr. 1, adus la Anina in august ‘84 cu sapte trailere. Trailerul principal avea 192 de roti a cite doua tone. Au largit strazile, podurile. Ba chiar, la Oravita “au fost corectate” un bufet, “La Sobolanu’”, si o macelarie. Le-au taiat cite un colt din peretele dinspre strada. La 23 august, convoiul a pornit din fata Primariei Oravita. Se adunasera soimi ai patriei, pionieri, activisti, niste invitati sirbi, manifestatie mare. Cind au pornit motoarele, primul trailer s-a ridicat pe rotile din spate in tipetele usoare ale multimii. “Parca necheza...!”, isi aminteste Traista. Timp de patru ani, mamutul de la Crivina, pentru care romanii au platit fara sa stie un miliard de dolari, a functionat 8.407 ore. Au venit in trei rinduri delegatii de chinezi interesati sa imprumute experienta de la Anina pentru zacamintele lor de sisturi din Insula Hainan. S-au lasat pagubasi. Muntele vopsit pentru Ceausescu Eva Karmasin, 40 de ani, plecata in Germania in 1978, s-a intors la Anina sa-si vada rudele, citeva matusi. Plinge cind o intreb de copilarie, “nicaieri nu mi-a fost mai bine decit in livada mea cu meri, din spatele casei parintesti din colonia Jumanca, pe care mi-a inghitit-o balaurul asta”. Eva locuia intr-o casa dupa tipicul nemtesc al zonei, pe un singur nivel, cu patru ferestre joase, dintre care una numita schau-fenster (fereastra de privit), construita cu vreo 30 de centimetri in afara casei, nu se deschidea niciodata. Cind au inceput lucrarile, trei munti au fost rasi de carnea lor verde, de brad, apoi excavatoarele i-au ros ca niste furnici carnivore si pe dinauntru. In coada termocentralei, minerii condusi de directorul Ion Vacaru sapau dupa maduva de sist a muntilor. Au fost darimate casele din patru colonii ale nemtilor si cehilor trimisi de imperiul austro-ungar acum doua sute de ani sa scoata carbune, Ponor, Ceha, Reitz si Jumanca. “Prin ‘83 au vopsit in negru sclipitor muntele Tilva Zinei, ca sa vada Ceausescu din elicopter ca avem stocuri de lignit pentru iarna”, spune primarul Gheorghe Neicu, maistru pe vremea aceea la centrala. “Ne-au dat cu 20 de ani inapoi, n-au mai facut nici o investitie, cind pornea centrala, cenusa de sist omora padurea, se aseza pe case, peste tot, trebuia sa cureti parbrizul la masina inca de dimineata. Dar sa nu ne mai uitam indarat, ca asa se refac ranile”. Locuitorii coloniilor istorice au fost stramutati la nord-est de Anina, pe Platoul Colonovat, unde comunistii au construit un cartier numit Orasul Nou, alaturi de mineri din Moldova si Maramures: aproape o suta de blocuri, ridicate intre ‘83 si ‘86. “Adio, monstrule!” De linga Poarta Unu, Eugen Traista tintuieste cu privirea cazanele inalte de 92 de metri. Si cosul, 220 de metri. Moarte toate. Parca ar vrea sa stringa la suflet cele 150.000 de tone de fier vechi. “Nu era cea mai mare. Era doar cea mai frumoasa! Nici o alta nu avea tabla aia cutanata gri, uite ce unghiuri... Toate aveau doar zidarie neterminata, rece! Asta era altfel!” Din jeepul care iese pe Poarta Unu coboara Giorgios Vatistas. Un grec fin, parfumat, insigna de aur cu cercurile olimpice la reverul sacoului. La viata lui a curatat Dunarea de slepuri ruginite. Face eforturi sa fie politicos cu domnul Traista: “Unde-i frumusetea!? Cind trec pe aici salut aberatia asta, ii zic “Buna dimineata, monstrule!”. Imi trebuie trei ani sa-l pun la pamint, cu trei sute de oameni. Abia astept sa-i zic “Adio, monstrule!”. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate