agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4751 .



Buruiana
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [sache ]

2005-01-11  |     | 



In singura excursie la munte in care a mers cu colegii l-a intalnit pe George, un tip frumos, puternic, cu trei ani mai mare decat ea. Era prima ei vacanta, primele aiureli tineresti, primele glume si aluzii fragile. Serile se plimbau impreuna pana departe, pe poteci serpuitoare, urcand si coborand inaltimi. Se sprijinea de bratul lui energic, fascinata de gesturile si vointa lui, de vorbele si hotararea barbatului de langa ea. Au trecut astfel cateva zile frenetice, nebune si frumoase in acelasi timp..., habar n-avea ca se putea trai si asa.

Intr-o noapte, in vreme ce priveau ca si alte dati stelele, sprijiniti de-o stanca alba langa buza prapastiei, simti dintr-odata ceva schimbat, se trezi langa cineva pe care nu-l recunostea. Nu mai era George, omul grijuliu si intotdeauna la dispozitie. Ochii lui capatasera luciri demente, iar fata-i devenise imobila, sculptata parca intr-un zambet stramb, crispat. Atunci a simtit prima oara ca omul in care credea nu-i dorea decat trupul, nu concepea refuzul si nu-l interesau decat propriile nevoie. Cazu... Din lumea pe care o traise pana atunci cazu brutal intr-o noapte de spaima si dureri fara sfarsit. El o vroia si n-o cerea, impunea cu violenta necesitatea si dorinta lui. Cateva secunde frica o paraliza iar imbratisarile lui sufocante o coborau ireversibil intr-o lume elementara, primara. Zadarnic s-a zbatut si s-a impotrivit cu disperare, prea tarziu, simtea deja cum se sfarama la pieptul lui intr-o sfasiere talhareasca...

Cand in sfarsit bratele au eliberat-o a fugit ca o nebuna sub lumina firava a lunii, pe poteca ce trebuia sa ajunga la cabana. Neatenta, a alunecat si a cazut intre doua stanci printre tufisurile tepoase de la marginea padurii de brazi. A ramas acolo pana dimineata mai treaza ca oricand si a inteles pentru totdeauna ca-n ea s-au stins dorintele si viata… De-acum va trebui sa poarte in suflet prapastia nascuta in durere, langa stanca. Fusese condamnata la neuitare, o mutilata ce-a invatat prea iute ce-i frica, nesiguranta, o tinerete curmata definitiv.

A doua zi colegii nu intelegeau ce e cu ea, ce se intamplase. Prietena lor se izola tot mai mult, isi pierduse veselia fireasca, devenise indaradnica, capatase reflexe straine si ramanea uneori intr-o contemplare muta. In sinea ei lupta, incerca din rasputeri sa-si uite taina si sila pentru propriul trup. La intoarcerea din excursie a aruncat toate oglinzile din casa, pastrand doar una in poseta. Se schimbase, simtea asta, devenise femeie si n-o interesa cum arata...

Pe cinci mai intrand in amfiteatru l-a cunoscut pe Alexandru, un coleg nou, iar gandurile i s-au razvratit si n-au mai reusit sa se impotriveasca chemarii. L-a indragit imediat. Era diferit, vorbea frumos, cu un timbru cald neintalnit pana atunci, iar ochii ii erau limpezi si sinceri. Cu toate temerile si negurile din suflet n-a rezistat sa nu-i raspunda, sa nu il cheme. Si o facea mereu, din priviri, cuvinte, prin gesturi simple, inocente. Se indragostise de el...

Intr-o seara, dupa cursuri, s-au intalnit in parc. Felinarele luminau auriu deasupra frunzelor mari de platan schimband decorul in albastru. Se plimbau fara graba, unul langa celalalt, si-si vorbeau in soapte.

- Stiam c-o sa vii, trebuia...
- Nu-s sigura ca-i bine...

- Cand eram copila credeam ca pasarile vorbesc.
- Iar eu am tras de par o colega, in ora de mate’, statea in banca din fata mea.

- Intr-o noapte mi s-a facut frica de luna, am crezut c-o sa cada pe casa bunicilor.
- Vara cautam carabusi rataciti sa-i speriem pe parinti.

- Primavara purtam cercei din cirese la urechi.
- In recreatia mare ne luam la tranta, cine era rapus stergea tabla.

- Cand ningea prindeam fulgii in palme, imi placea sa fac ingeri pe zapada si sa privesc in sus.
- In liceu nu am putut scrie poezii, citisem prea multe.

- Nu mi-am vazut trupul niciodata..., mi-a fost teama.
- Dar esti atat de frumoasa...

- Tu nu stii..., m-am ratacit intr-o lumea primara, la munte, intr-o excursie.
- Sunt atat de fericit ca te-am intalnit...

- Esti bun si esti al meu... Simt asta. Insa vezi tu, fiecare floare e unica, ea infloreste o singura data. Desigur sunt si alte flori, arata la fel, dar cea pe care ai cules-o e intotdeauna unica. Odata rupta dispare, moare pentru tine.
- Ramane amintirea ei...

- Priveste-ma, plimba-ti mainile prin parul meu, pe obraji, pe buze... Tot ce vezi acum iti apartine, e tot ce poti lua de la mine... Tu stii, eu n-am fost sarutata niciodata si nici ochii nu mi-au fost atinsi ori mangaiati. Cu toate astea ai in fata ta o buruiana. Culeasa mai de mult...
- De ce vorbesti asa?

- Uite, tii in mana o floare frumoasa pe care doresti sa o saruti. O apropii si, privind-o mai atent, observi ca-i lipseste o petala. Dintr-odata ea devine hidoasa, stirba, nu-ti mai transmite nimic si o arunci... Eu sunt acea floare fara o petala, iar lipsa ei ridica intre noi un munte, o stanca abrupta pe care n-ai s-o poti escalada usor...
- Te exprimi intortocheat, lasi loc la atatea interpretari...

- Alexandru, de ce tremura stelele?
- Nu de frica, e vorba de distante...
- Atunci de ce clipesc?


In noaptea aceea s-au plimbat mult. Dragostea lor inflorea usor si sigur, nezorita si niciunul nu avea initiative. Doar ochii ei sclipeau in fiecare zi mai tare, ardeau frenetic intr-o bucurie de neimaginat.

Dar a sosit si ziua in care nu mai ramasese nimic de spus, intrebarile se epuizasera, iar monotonia se asternea in locul trairilor de altadata, focul se stingea treptat. Dragostea lor trebuia ori sa paseasca inainte ori sa dispara definitiv. Venise momentul adevarului si groaza o paraliza... Nu stia cum sa-nceapa, cum va reactiona Alexandru si nu stia nici daca petala lipsa n-o sa-l alunge cu totul in amintiri.

Intr-o seara se intorceau de la film si el o conducea ca de-obicei acasa. Se hotarase sa faca ea primul pas, sa riste... Aproape ajunsesera, il va invita acum sus la o cafea si el, cu siguranta, n-o va refuza. Se simtea iubita, dorita...

Ingheta

In fata blocului, langa intrare, astepta George. Se sprijinea de-un stalp si fuma nervos. S-au oprit in mijlocul drumului si s-a lasat greu pe bratul lui Alexandru, cu ochii pironiti la barbatul din fata lor. Ca-ntr-un cosmar il vazu apropiindu-se...
- Unde ai umblat pana la ora asta? Si tu cine esti? Cum indraznesti s-o atingi?

Glasul ii readuse in minte imaginea stancii, durerea, dorinta animalica, fuga, caderea, prapastia, sclipirea stelelor, frigul, petala lipsa, lacrimile...

Lovituri, icnete, sange… Apoi cineva a luat-o de brat si-a imbrancit-o in lift. Cheia! A simtit poseta cum ii e smulsa, apoi zornaiala brelocului, descuiatul usii si palma rasunatoare. Tarfa! Sa nu mai faci asta niciodata. Te iubesc si esti doar a mea!

Cuvintele sau lovitura..., ceva a trezit-o brusc din amorteala si constiinta i s-a descatusat lucida precum un arc blocat intr-un ceasornic vechi.
- Afara! Iesi afara!
- Ce?
- Iesi imediat! Esti un talhar, o bruta... Ai doar nevoi, instincte, n-ai sentimente!
- Ba am! Te iubesc si fac orice pentru tine. Uite, daca-mi spui acum sa omor pe cineva, pe oricine, o fac. Chiar o fac! Si asta numai pentru tine.
- Esti nebun. Tu nu intelegi ca omul este om? Ca e stapanul lui? Ca are inima si sentimente?
- Ba inteleg, doar sunt si eu om, ce naiba?
- Omul trebuie sa fie bun...
- Te iubesc si am nevoie de tine.
- Ai nevoie poate si de frigider, de pat ori de-un covor. Omul nu-i un obiect.
- Nu am numai nevoie... Nu suport sa fi si-a altuia. Esti doar a mea, ai uitat, acolo sus in munti...
- Taci! Pleaca din casa mea. Altfel tip..., or sa vina vecinii, politia. Pleaca!

Ceva l-a speriat, amenintarea sau mai curand hotararea si ura din glasul ei, ceva neintalnit pana atunci la ea. In usa s-a oprit din nou.
- Bine, plec. Dar tu vei fi numai a mea, sa nu uiti asta. Te iubesc.

Dupa ce-a plecat George, cobora pe aleea din fata blocului. Il cauta pe Alexandru..., trebuia sa fie undeva, cazut sau poate asteptand-o ascuns dupa masinile parcate. Nu-l gasi. Il striga alergand pe strada, ajunse apoi in parcul lor. Se opri la toate bancile pe unde poposisera de-atatea ori impreuna... Lacrimile o inecau si nu reusea sa gandeasca logic. Stia ca-l jignise rau, mai rau decat orice lovitura fizica. Ar fi trebuit sa-i explice de la-nceput, sa-i povesteasca de excursia din munti, de George... Tot timpul i-a fost teama sa nu-l piarda... Alexandru... Daca patise ceva? Daca era grav ranit la vreun spital, singur... Dorea sa-l simta aproape, sa se arunce in bratele lui si sa planga...

Spre dimineata se intoarse acasa epuizata. Nu-l gasise pe Alexandru… Si pentru prima oara, dupa atata timp, stia ce avea de facut. Acum stia.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!