agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3112 .



Miliardarul si monahul
proză [ ]
...pledoarie pentru Monahul Vasile

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [jesus militia ]

2005-02-16  |     | 



Sunt milionar in dolari, am doar 27 de ani iar lumea ma iubeste pentru banii mei, femeile imi dau tarcoale si se strang in juru-mi ori de cate ori intru in vreun club ori bar de renume al Bucurestiului si nu numai.
Mass-media ma vaneaza neintrerupt. Sunt mandrul posesor al unei colectii de 25 de masini de lux, de la limuzine clasice, la bolizi de viteza de ultima serie. Sunt burlac convins si ador aventurile de o noapte cu femei frumoase fara scrupule, iubitoare de sampanie si camere de hotel luxoase. Putin cam zgarcit cu toata lumea desi averea dobandita la varsta asta atat de "frageda" nu mi-ar da dreptul sa fiu atat de avar...
In fine, sunt "pestele mare din apa mica", traiesc dupa propriile reguli si nimeni si nimic nu-mi poate ingradi "micile" libertati.
A, era sa uit, nu sunt nici macar prost ori snob, am absolvit doua universitati de renume, unele unde chiar se studiaza pe rupte, lucru pe care l-am facut si eu la vremea respectiva iar in materie de voga, parerea mea defavorabila ori nu poate ruina ori ridica imperii ale modei de pe mapamond. Unii spun c-as fi barbat frumos, femeile mai ales ma dezmiarda cu astfel de languroase vorbe...
..............................
Pana intr-o zi, cand singur fiind, veneam cu masina, nu mai stiu...parca de la inaugurarea unui club de undeva prin Iasi. Era o dimineata frageda de toamna ploioasa, cred ca era vreo 4 dimineata, cand brusc...in plina inima a Moldovei, pana de cauciuc... explozie...viraj brusc...poc-pac...direct in sant.
Dau sa cobor, eram imbracat intr-un trening si purtam pantofi sport (am preferat sa ma echipez asa sport, pentru ca ma saturasem de toalele pline de fite de cu o seara inainte si plus de asta conduceam si mai relaxat)...dau sa cobor cum spuneam, dar nimeresc cu picioarele direct intr-o mare balta de noroi...incerc sa fac doi pasi...alunec si cad tavalug precum un porc "marca Mangalita" in mediul sau natural, in namolul care ma incojura, .
Aratam ca un actor de comedie din anii filmelor copilariei mele, surpins intr-o scena de comic situational, masina in pana, proptita in sant, eu plin de noroi... Desigur, urmatorul gest reflex a fost cuatarea telefonului mobil. Verific buzunarul...stupoare, il pierdusem...se pare ca in ringul de wrestling feminin in care ma gaseam.
"Ce ma fac ?"...imi spuneam in gand...privind in jurul meu pentru prima oara cu neputinta.
Am parasit masina acolo si am pornit pe drumul diminetii aceleia ploioase, catre niciunde, "per pedes". Cred ca am mers pret de un ceas fara ca nici macar o masina sa isi faca aparitia. Dupa inca o ora, mi-am jurat ca pe primul iesit in cale, il fac miliardar pe loc...nimic.
La o bifurcatie a drumului, cu un altul de macadam (cred ca marele inginer Scotian cu acelasi nume, s-ar fi rasucit in mormant daca ar fi vazut ce metamorfozari dezastruoase suferise tipul de drum, ce purta numele gaselnitei sale ingineresti) m-am hotarat sa-mi incerc norocul si sa purced in stanga, poate cine stie, am sansa sa intalnesc o fiinta vie in pustietatea asta presarata ici colo coar cu stalpi de telegraf parca a-mi aminti ca nu ma aflu pe o alta planeta...
Si-asa a fost, la nici 10 minute de mers, undeva pe marginea drumului sedea un calugar. Era imbracat in straie de culoare neagra si cu palaria aceea haioasa de culoare neagra. Avea o barba alba si lunga iar parul, la fel de alb si lung ii era prins intr-o coada pe spate. Ma privea cu ochi mari si aproape inspaimantati, ca pe o creatura iesita parca din Infernul lui Dante...iar eu, la fel de mirat, pentru ca uitasem complet de starea jalnica in care ma aflam ma adresai lui:
"Domnule Monah, buna dimineata, va rog domnule, ma puteti ajuta. Stii am ramas in pan....."
"Laudat fie Domnul, Fiule, aseaza-te colea sub umbrarul asta si mai linisteste-te ca apoi putem vorbi in tihna"
Ma conformai, asa ca m-am asezat langa dumnealui. Mirosea a lemn de foc si a lapte proaspat iar mainile batatorite cautau ceva prin buzunare, apoi mi se adresa calm:
"Ia o gura de tuica de pruna, poate iti mai trece tremuratul asta copile, ca tare janlic arati"
...inclinai aprobator din cap si golii jumate de sticla pe nerasuflate. Am simtit cum licoarea (veritabila dealtfel si de departe intrecand calitativ toate marcile de spirtoase, deloc putine "testate" de persoana mea pana la momentul ala) ma incalzeste pana in talpi si ii inapoiai sipetul zambind aprobator si intarind:
"Saru'mana parinte..."
El puse mana lui aspra peste a mea si zise:
"Zi-mi Mos Vasile, copile, asa-mi spun oamenii prin locurile astea"
..............................
Am vorbit cu dumnealui o buna bucata de vreme, despre Dumnezeu si Platon, despre tuica si podgoriile de struguri ale Moldovei, despre imperioul roman de rasarit, despre inventarea insulinei, despre cucerirea Lunii si despre viata lui Iisus, despre cele lumesti si nu numai dar n-am suflat o vorba despre mine si identitatea mea, mai ales ca, intre timp constatasem ca in invalmaseala din troaca cu porci unde lasasem masina, pierdusem si portofelul meu din piele de crocodil cu irizatii de platina.
Batranul vazand ca m-am mai linistit datorita discutiei calme si matinale si a tuicii de pruna, imi spuse:
"Fiule, dupa umila mea parere, cred ca ai recurs totusi la un gest extrem cand ai ales sa te apuci de cersit prin tara."
Stupoare...m-am balbait putin...si vazandu-ma cert incurcat, continua...masurandu-ma cu privirea, in hainele care acum, ce-i drept nu erau departe de a semana izbitor cu ale unui cersetor veritabil. Pana si parul naclait cu namol si dungile maronii de pe fata intareau acentuat imaginea mea de milog...
"...dar sa stii ca manastirea este cel mai potrivit loc pentru a te gandi ca viata ce o avem e darul cel mai de pret al lui Dumnezeu. Milostivenia monahilor si credinta in cuvintele si povetele Domnului Dumnezeul nostru Iisus Christos, ne obliga la altruism fiule !"
Baga mana in buzunar, si dintr-o batista, frumos impaturita scoase un sul de bancnote din care imi inmana (fara sa le numere, semn ca le cunostea numarul exact) jumatate...
"...uite fiule, ia banii astia si gandeste-te ca Dumnezeu nu m-a scos intamplator in calea ta si toate au un scop si un inteles in lumea asta. Asadar fiule, foloseste-te de ei cu cap si inima buna."
Intinsei mana si luai banii inmarmurit...Strangeam acum in mana bancnotele mototolite, muncite din greu de batranul calugar si semenii lui intru trai auster, bancnote atat de ponosite, care de obicei din cauza valorii lor mici, nu aveau ce cauta de obicei in portofelul meu de piele de cro.......si o lacrima mica, indescifrabil de mica isi facu aparitia si se juca in coltul ochiului meu.
"Mos Vasile...zisei eu...dupa un timp de mutenie, poate prea lung, va multumesc din suflet pentru ajutorul dat si as vrea sa stiti ca n-am sa va dezamagesc, as mai avea insa o rugaminte la dumneata..."
"Spune fiule, imi raspunse el calm...si daca Bunul Dumnezeu imi arata calea prin care sa te pot ajuta, cu draga inima am sa o fac."
"Stiti parinte...as vrea sa sun pe cineva drag si as vrea sa ma indrumati undeva...de unde as putea sa dau un telefon acelei persoane".
Batranul monah ofta, zambi sagalnic si mi se adresa:
"Fiule se pare ca azi ai noroc cu carul, inseamna ca drumurile tale au fost planuite de domnul si ai avut ursitoare darnice cand te-o zamislit muma ta...Pentru ca sunt chelarul manastirii si mai fac si ceva calcule cu abacul, mi-au dat in pastrare sfintii parinti ai manastirii si dracovenia ista de-i zic telefon mobil, pe care-l tin in mare grija si temere si pe care-l folosim numai la nevoi mari..." zise el privind "dracovenia cu oarece admiratie si mirare..."...dar pentru ca fiule, Dumnezeu mi te-a scos in cale si tot El m-a invatat sa fiu darnic si milostiv cu cei aflati la ananghie, poftim, suna-ti apropiatii si spune-le ca esti bine, ca te-ai schimbat, ca vrei sa muncesti si sa nu mai cersesti si ca vrei sa te intorci acasa sa ii revezi curand, asa sa-ti ajute Dumnezeu !"
............................
Dupa ce am telefonat "unde trebuie" si mi-am anuntat locatia, i-am inpoiat calugarului telefonul si i-am multumit din suflet pentru bunavointa. Si pentru ca a vrut sa imi amintesc mereu de dansul, mi-a mai dat si o iconita de carton cu Maica Domnului rugandu-se.
Apoi, batranul se ridica usor, vaitandu-se de sale, isi lua in spinare legatura de vreascuri, ca dupa adunat vreascuri plecase de la ora aceea atat de matinala, iar eu ramasei singur, in mijlocul drumului noroios, plin la randul meu din capa pana-n picioare de noroi, cu apa prelingandu-se pe mine, privindu-l cum se indeparteaza prin ploaia mocaneasca si rece a diminetii. Intr-o mana strangeam bancnotele mototolite daruite cu atata marinimie de batranul monah iar in cealalta iconita de carton cu Maica Domnului....
In jumatatea de ceas care a durat pana la sosirea elicopterului personal pentru a ma "salva" am avut timp sa meditez la toate cele ce s-au petrecut...si credeti-ma sunt convins si in ziua de astazi ca...omul acela, chiar de-ar fi stiut cine sunt m-ar fi ajutat cu la fel de multa marinimie.
E P I L OG
L-am cautat pe Mos Vasile, la manastire chiar a doua zi, cu un alai de masini burdusite cu alimente, cateva camioane cu lemne, arhitecti, pictori de biserici si finantisti personali inarmati cu cecuri grase si planuri arhitectuarale.
M-a intampinat la poarta, umil Staretul Manastirii, vizibil marcat de vizita noastra ad-hoc. Se invartea saracul in loc si isi facea cruce necontenit privind la alaiul ce-i umpluse curtea bisericii.
Dar eu, cu un singur om vroiam sa vorbesc, cu monahul Vasile.
......................
Am aflat mai tarziu in ziua aceea, de la Staret (mirat de faptul ca nu stia de unde-l cunosc pe Mos Vasile, semn ca nu povestise nimanui de intamplarea cu tanarul cesetor) ca monahul se prapadise chiar in acea dimineata. Murise in somn, iar fratii l-au gasit mort dar cu un zambet clar in coltul gurii si ochii inchisi, semn ca murise impacat...Dumnezeu sa-l odihneasca acolo, sus, unde isi merita locul !
.......................
Un singur lucru am invatat de la omul acela si anume ca nimic pe lumea asta nu este intamplator.
Acum, stau in clubul asta aglomerat, zgomotos si plin de fete superbe care roiesc in jurul meu, privind in gol prin lumina nebuna a stroboscoapelor, cu o lacrima in coltul ochiului si strang intr-o mana niste bancnote mototolite si ponosite iar in cealata o iconita de carton cu Maica Domnului rugandu-se...

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!