PSIHOLOGIE

- Dom’ director, s’trăiți, l-am adus p’ăsta, că…
- Ce-i, mă, Gică, avea traista plină?
- Avea, s’trăiți! Vro două pulpe! Și, ce mi-am zis, ia uite, domne, de ce nu ne crește dom- director salaru’! Și l-am adus!

*

Astfel de scene se petreceau zilnic în biroul doctorului Bilau, directorul abatorului Chickabat S. A. Portarii depistau mereu câte un salariat care voia să iasă cu sacoșa plină. La început, doctorul se înfuria, hoțul era anchetat cu toată severitatea și, cu toate că încerca să scape fie cu lingușeli, fie amenințând cu sindicatul, nu găsea niciodată îndurare. Cu timpul, doctorul a devenit mai blând, renunțând să-i mai concedieze pe infractori, ba chiar încerca să afle motivul pentru care producția era dijmuită.
Dialogul era, însă, dificil. Conoscând intransigența directorului, oamenii prinși “cu mâța-n sac” nu voiau să se lase păcăliți de tonul, acum conciliant, al șefului lor.
Iar furturile continuau, spre disperarea doctorului Bilau, dar și al cinstiților nea Gică și nea Petrică, cei doi portari care nu aveau acces la halele de producție.


*

- Domnilor, așa nu se mai poate! atacă directorul în deschiderea ședinței consiliului de administrație. Nu mai spun că se pierde o parte din profit, dar asta e o adevărată lovitură adusă autorității noastre. Aștept propuneri.
- Să-i dăm pe mâna poliției, mama lor de hoți! strigă economistul Pandelescu, șeful secției Desfacere.
- Îi dăm, domne, îl liniști Bilau. Dar dacă-i băgăm pe toți la închisoare rămânem fără oameni, că se sperie toată lumea și nu se mai angajează nimeni la noi. Nu, trebuie să găsim ceva mai uman…
- Dar dacă în loc să-i pedepsim îi convingem să nu mai fure? spuse, timid, tânărul tehnician Dima.
- Bine-ar fi dac-am putea…suspină Bilau. Dar cum?
- Sa convocăm o ședință, se auzi glasul, și mai timid, al lui Dima. Să le explicăm…
- Ce să le mai explicăm? Să chemăm poliția! se rățoi Pandelescu.
- Dar dacă..îngăimă iarăși Dima, să angajăm un psiholog…adică…
Propunerea prinse imediat, consiliul de administrație o votă în majoritate – Pandelescu rămânând
adeptul forței – iar directorul își asumă sarcina de a o duce la îndeplinire.

*

Ioana Voicu apăru la abator într-o luni dimineață. O primi Pandelescu, Bilau fiind în acel moment convocat în capitală, la Adunarea Generală a Actionarilor.
- Am înțeles cine sunteți, domnișoară, dar vreau să vă spun că, personal, nu sunt de acord cu prezența dumneavoastră aici, pe care, din păcate, n-am putut-o împiedica. Deci, iată…

*
Tânăra specialistă în psihologie se integră imediat în colectiv. Fără a se arăta șocată de priveliștea oferită de activitatea abatorului, ea reuși să-i provoace la dialog pe toți lucrătorii, de la cei care luau viața nevinovatelor găini și a mult mai nevinovaților pui, până la cei care ambalau și pregăteau pentru transport și vânzare produsul finit. La început, nimeni nu voia să admită existența fenomenului pe care Ioana îl descria ca “aproprierea de foloase necuvenite”. Dezarmați, însă, de vocea caldă și tonul calm al psihologului, oamenii își goliră, încet, încet, sacul cu mărturisiri.

*

- Așa că, domnilor, propun următorul plan de măsuri…își încheie Ioana Voicu intervenția,
depunând un dosar pe biroul directorului.
- Credeți că vom ajunge la rezultatul dorit? întrebă doctorul.
- Aceasta este convingerea mea, răspunse blonda specialistă.
După ce răsfoi, îngândurat, dosarul, Bilau ridică privirea.
- Domnișoară, noi vă mulțumim pentru colaborare. Credem că ați făcut un lucru bun pentru firma noastră și, cu inima împăcată vă înmânăm cecul cu onorariul dumneavoastră, așa cum ne-am înțeles… și, de asemenea, dacă sunteți de acord, noi ne-am gândit să vă oferim un mic dineu…astă seară, la Casa Coloanelor… Ceva prietenesc, poate și ca o bază de colaborare pentru mai departe… Vom fi noi, consiliul de administrație și dumneavoastră.

*

- Dom’ director își cere scuze că n-a putut veni, spuse Pandelescu în loc de “bună seara”. L-a chemat prefectul, n-avea cum să refuze.
- Dar domnul Dima?
- Dima? Timid cum e, nici nu mă așteptam să-l văd aici…Dar să luăm loc…
Deși s-a desfășurat ‘en petit commité’, dineul fu deosebit de reușit. Pandelescu pricepu, în sfârșit, de ce inteligența, și mai ales a unei tinere și frumoase specialiste, este superioară forței brute.
- Bieții oameni, ei fură de nevoie, iar eu voiam să-i dau pe mâna poliției…
- Dacă vă spun…mi-a explicat unul că are copil mic, nevastă-sa n-are serviciu…trebuie să mănânce și ei ceva.
- Totuși, oamenii ăștia au salariu.
- Unul foarte mic.
- Asta-i posibilitatea pe care-o avem.
- Știu, dar…faceți puțin socoteala. Cu cât cumpărați un pui viu de la producător? Cu cât îl vindeți după ce-l tăiați? E o diferență de vreo 150 – 160 %?
- E, dar
- Stați puțin, știu, se plătesc atâtea angarale. Dar tot rămâne, să zicem, un 80 %. Nu?
- Cam atâta, recunoscu economistul.
- Vedeți? Unde se duc banii ăștia? La patron! Credeți că muncitorii nu-și dau seama de ce turcul umblă cu Mercedes, iar ei cu bicicleta?
- Asta e adevărat. Mie nu-mi ajung banii să-mi repar nici măcar amărâtul ăla de Oltcit cumpărat pe vremea lui tovarășu’.
- Aia e! Turcul are vilă în Cartierul Sud. Dumneavoastră unde stați?
- Cu părinții, la bloc, în Drapelul Albastru. Noroc că nu sunt însurat, că altfel…
- Și-i mai înjurați pe săracii muncitori? Vedeți că au motive să fure?
*

Pandelescu se gândi mult la această discuție.
- Are dreptate tipa… Al naibii de turc… și Bilau care-i cântă-n strună…Să zici că voiam să-i bag la zdup pe ăia, săracii…
După câteva zile, vârstnica mamă a economistului rămase cu gura căscată când văzu un pachețel cu ficăței pe masa din bucătărie. Fără să comenteze, ea pregăti un paté gustos, din care fiul ei, însă, nu ajunse să se înfrupte. În acea seară trebuia să ia cina în oraș, împreună cu o colaboratoare a firmei.

*

- Ai avut dreptate, se confesă economistul. Mai mult fură turcul de la noi decât noi de la el. Trebuie să-ți mărturisesc că astăzi mi-am călcat pe inimă și am luat și eu niște ficăței.
- Ai văzut că?…replică Ioana Voicu. Niște ficăței… nici nu se văd față de ce ia turcul, dar părinții tăi probabil că s-au bucurat. Atâtea procese de conștiință… zău, cât sunt eu de psiholog, nu pot să înțelg…

*

A doua zi, doamna Pandelescu găsi în frigider doi pui. Îi fripse în cuptor, spre deliciul întregii familii.

*

- Radule, mamă, ce să fac cu atâta carne de pasăre?! îl întâmpină doamna Pandelescu pe fiul ei care tocmai scotea din servietă două pungi cu pulpe. Voi, de câteva săptămâni nu mai mâncați așa ceva, tanti Geta și nenea Nelu s-au săturat și ei, frigiderul e plin…Mai bine nu mai aduce!
- Cum adică? Și să-l las pe tâlharul ăla de Osman să se îngrașe pe spinarea noastră?

*

- Da, înțeleg, spuse în aceeași seară Ioana Voicu. Dacă vrei, îți explic științific, chestia asta se numește…
- Lasă, nu-mi mai spune. Dar e păcat să nu-l mai pedepsim pe Osman! Vreo idee așa, mai științifică, n-ai tu?
- Ce să-ți zic? Și eu m-am cam scârbit de pasăre… Mai e doar fratele meu, care ține regim și nici nu mănâncă altceva. Și de fapt îi și place pieptul fript.
- Da? Gata, mâine îi aduc o sacoșă plină!

*

- Dragul meu, Marian îți mulțumește pentru piepții de ieri, zice că parcă au fost mai fragezi decât data trecută.
- Îi mai aduc.
- Dar nu-ți e frică să… scoți mereu din abator?
- Cine îndrăznește să mă controleze pe mine? Păcat doar că nu pot să-mi pornesc Olcitul, aș pune mai multe în portbagaj. Ia să nu se mai umfle turcul ăla pe munca noastră!
- Dar ce are Oltcitul tău?
- E stricat, iar eu n-am bani să-l repar.
- Ai putea să vinzi carne.
- Iubito, eu sunt om cinstit. Cum să fac bani din munca altora? Să fur, ca Osman? Eu nu vreau decât să-l pedepsesc pe patron!
- Da, da, cunosc… e un fenomen psihic decris și de… dar n-are rost să-ți țin cursuri. Îți spun doar că gândești absolut normal. Ãăă… mă gândeam… nu vrei tu să-ți împrumut Dacia lui tata, ca să ai cu ce să mergi la serviciu? Că el și așa e pensionar, nu mai merge nicăieri…
- Bună idee, aș putea să pun în ea câte-o navetă de plastic plină cu pui și cu produse. Numai Marian să poată să mănânce tot ce-o să-i aduc!

*

Secretara dădu buzna în biroul doctorului Bilau.
- Dom’ director, a apărut în ziar!
- Povestea cu?…
- Da, să vă citesc: “Poliția ne informează. S-a început urmărirea penală împotriva patronului rotiseriei VOIMAR. Acesta, numitul Voicu Marian, împreună cu sora sa Voicu Ioana și cu concubinul acesteia, numitul Pandelescu Radu, au găsit un mijloc original de aprovizionare cu materie primă… ”