Personajele: Șeful, Bucurel, Costică, Mirel, Domnișoara Flori și nevasta lui Bucurel.

Acțiunea se petrece într-un birou de la o instituție de stat.

Personalul este cel de la Administrativ.



Șeful: - Prin urmare eu plec! Domnilor de la administrativ… și domnișoarelor, vă urez o seară de Dragobete plină de evenimente. Înainte să mergeți acasă, la neveste, voi povesti câteva din obiceiurile Dragobetelui și totodată de la ce-i vine numele. Un moment, îmi sună mobilul… Da, dragă. Cum să nu…, gata dragoste, în două minute sunt în curte. Ãă…, ce ziceam? A! Bucurel, spune tu în locul meu câteva vorbe despre acest frumos eveniment și apoi mergeți fiecare la casele voastre. Astăzi plecați mai devreme.
Bucurel: - Ce să le zic, șefu’?
Șeful: - Vorbește despre dragoste, flori, verighete..., inventează ceva. De exemplu, cum ai cunoscut-o pe nevastă-ta.
Bucurel: - Păi, în Turda...
Șeful: - E, vezi? Vezi că te descurci? Hai! Hai, că mă grăbesc.
Bucurel: - La revedere, șefu’.

(Bucurel își bagă arătătorul în urechea dreaptă și, în timp ce-l învârte înăuntru, se întoarce spre salariații de la administrativ și începe să vorbească îngândurat.)

Bucurel: - Doamnelor și domnilor. Dragobetele este o sărbătoare a dragostei, a florilor și a verighetelor în primul rând pentru că azi e 24 februarie și apoi pentru că așa a zis șefu’. Din cauza Dragobetelui vom pleca mai devreme acasă. Strângeți-vă în jurul meu să auziți mai bine ce zic…

(Bucurel, cu mâinile adânc ascunse în buzunare își mută greutatea de pe un picior pe altul căutând inspirația undeva pe la tablourile agățate de pereți.)

Bucurel: - Cine a auzit de Dragobete?
Costică: - Eu! E ruda săracă a Sfântului Valentin.
Bucurel: - Corect! Valentin s-a născut în America și a venit în delegație pe tărâmul mioritic. Aici a întâlnit o femeie de-a noastră, zdravănă și astfel, din dragoste, a luat naștere Dragobetele. De aici și gradul de rudenie. Știe careva de unde crește omul?
Mirel: - De la cap!
Bucurel: - Nu, altul?
Costică: - Ba de la cap, șefu’!
Bucurel: - De ce crezi, bă’, asta?
Costică: - Fiindcă omul vine pe lume cu...
Bucurel indignat: - Ești prost! Ia așezați-vă în linie, umăr lângă umăr, așa. Acum să aud: sunteți toți la fel de înalți? Aveți cumva aceeași vârstă? Același sex? Aceeași greutate? Vedeți mă’! Omul nu crește de la cap. Așadar…
Domnișoara Flori: - De ce ne-ați așezat în linie, șefu’?
Bucurel: - Ca să înțelegeți că sunteți diferiți și să vă legănați capetele precum lanul de grâu…
Mirel: - Sau de secară.
Costică: - Sau de ovăz.
Bucurel privind la fiecare-n parte, strigă înfuriat: - Liniște! Așadar, dacă nu de la cap, de unde crește omul? De la p... Nu te mai hlizi, Costică! De la pi... Ce-ai domnișoara Flori? De ce oftezi? De la pi cioa re, fraierilor! La om e mai simplu, nu-i ca la găina. Știți voi că în trecut, un mare savant a studiat cine a fost la început: oul sau găina?
Costică: - Ce prostovan!
Mirel: - Mare șmecherie…
Bucurel: - Ce-aveți, mă’?! Erau săracii primitivi pe-atunci, dar nu trebuie să-i denigrați pentru că și noi ne tragem din ei, din Traian și din Decebal. Dar ce știți voi ce-i aia istorie! Cum ziceam, pe atunci nimeni nu știa că prima a fost, desigur, găina. Apoi ea a făcut oul.
Domnișoara Flori: - Da’ oul din care a ieșit găina de unde l-au luat, domnu’ Bucurel?
Bucurel: - Din piață, domnișoară! Matale de unde-ți cumperi ouă? Să nu zici că din talcioc!
Mirel: - Nu, șefu’! Îi aduce mă-sa ouă de țăran, că au gospodărie în Videle.
Bucurel: - Ești norocoasă, făi fata! Eu credeam că de la supermarket, ca tot omu’… Pe vremea aia ouăle se găseau în piețe, nu doar la Mall. Și nu erau vândute ca acu’, la preț de cost.
Costică: - Cum adică, șefu’, la preț de cost? Eu, de exemplu, dau pe ou cinci mii de lei că le cumpăr din hala Traian.
Bucurel: - Vezi ce prost ești? Tu iei oul la un preț cu adaos pe el.
Costică: - Nu sunt toate cu adaos, șefu’.
Bucurel: - Bă’, Costică! Eu nu vorbesc de rahat, eu zic de adaos în bani!
Costică: - Ce deștept sunteți, șefu’.
Bucurel: - Păi da, băi! Că de-aia sunt șef! Dar să revenim! Deci, omul crește de la picioare și asta vine din trecut, de pe vremea nașterii Mântuitorului. Sper c-ați auzit cu toții de cei trei crai de la răsărit? Aceștia, neavând posibilități materiale, au pornit spre staul pe jos. Știți ce-au adus magii în staul?
Mirel: - Mâncare și băutură!
Bucurel: - Smirna și tămâie, Mirel! Dar aveau și de-ale gurii prin sarsanale, că doar nu plecau la drum cu degetu-n fund. Și toate bagajele le-au pus la picioarele Mântuitorului, să crească mare. Acu’ v-ați prins? De aici și vorba: omul crește de la picioare.
Domnișoara Flori: - Vai, ce frumos povestiți sefu’…
Bucurel: - Am talent, domnișoară. Ascultă mai departe că acu’ apare chi-chi-ța! Magii nu puteau lăsa mâncarea pe jos, că se murdărea și apoi nici Mântuitorul nu stătea în picioare, că era prea mic. Atunci ei au pus merindele pe spatele măgarului ca să n-ajungă cel mic la ele și nici să nu se umple de țărână. Dar măgarul, tot măgar! S-a scuturat și-au căzut bucatele în bocancii magilor. Asta pentru că-și puseseră încălțămintea la uscat. Ciobanii, când au văzut asta, s-au întors repede la stânele lor și au pus măgarii în capul turmelor de oi...
Costică: - Domnu’ Bucurel, nu va luați de nea Becali c-a dus Steaua în cupe.
Bucurel: - Ce-mi pasă mie de Becali, Costică?
Costică: - Păi, vorbiți de el și e păcat. Zău așa!
Bucurel: - Nu, bre! Vorbesc de măgari… Și iar ajungem la Dragobete. Ca și cum n-ar fi fost de-ajuns magii, măgarii și bocancii, s-au băgat în treabă și femeile. Erau invidioase că istoria începuse fără ele și-au pus imediat picioru-n prag. Odată cu ele au apărut articolele de Dragobete, respectiv poșete, inele, brățări, parfumuri, telefoane mobile și așa mai departe. Astfel, bărbatul a început să asocieze ziua de Dragobete cu aceste cadouri.
Domnișoara Flori: - Ce romantic sunteți, șefu’.
Mirel: - E romantic pentru că-i însurat, făi fată! Așa devenim cu toții când stăm în preajma voastră…
Domnișoara Flori: - Lasă, dragă. Tu n-o să devii niciodată romantic, n-avea grijă.
Mirel: - Adică ce?! Sunt prea urât? Am lipsă la cântar? Ce vrei să zici cu asta?
Bucurel: - Tăcere!! Eu vorbesc de Dragobete, despre dragostea sfântă dintre un bărbat și o femeie și voi vă certați într-una. Așa! În toată afacerea s-au amestecat apoi bucătăresele, care-s tot un fel de femei dar pricepute la bucătărie. Ele au inventat noi articole de Dragobete, adică sarmale, pârjoale, indigestia și papanașii.
Costică: - Eu nu înțeleg.
Bucurel: - Asta pentru că ești prost, Costică! E simplu, de Dragobete trebuie să-i cumperi nevestei un parfum sau o poșetă, iar ea trebuie să-ți gătească sarmale, pârjoale și papanași. Acum ai priceput?
Costică: - Dar anul trecut n-a fost așa!
Bucurel: - Păi ce, bă’!? Anul trecut candidam la UE?
Mirel: - Și cei care nu avem neveste unde mâncăm sarmale?
Bucurel: - Nu mai plescăi lângă mine, că te pocnesc! Nu mănânci sarmale, na! Dar tu ce aștepți? De ce n-agăți și tu o femeie ca toată lumea? Să te însori și să intri în rândul familiștilor.
Domnișoara Flori: - Cine să se uită la el, șefu’?!
Mirel: - Ia vezi, Flori! Poate mă șucăr și-ți scap o cange…
Bucurel: - Băi copii, știți voi cum am agățat-o eu pe nevastă-mea?
Mirel: - Știm, șefu’!
Domnișoara Flori: Ne-ați spus ieri…
Costică: - Cum șefu’?
Bucurel: - Stați să vă zic. Eram în delegație la Turda și până la plecarea trenului mai aveam de așteptat trei ore. Trei ore de pierdut pe străzi, prin parcuri, cimitire. Că bani ciu-ciu! nu mai erau! Diurna o mâncasem c-o noapte înainte. Așa că, umblam brambura prin parc, când deodată, în fața mea trei gagici: o blondă și două brunete. Trăncăneau cum trăncănesc femeile de obicei, adică tare și mult. Mie îmi plac brunetele…, așa că atenția mi-a fost atrasă de-o tipă cu părul negru, lung și ondulat. Ca să vezi destinu’, dom’le! Cu toate c-o vedeam doar din spate și un pic din profil, m-am îndrăgostit ireversibil de ea. A fost ceva spontan, nu m-am gândit cum arăta din față, nu m-a interesat vârsta, zodia, starea civilă și nici cum arăta maică-sa. Că vorba aia: dacă vrei să știi cum o să arate nevastă-ta după nuntă, privește bine la soacră.
Mirel: - Ai auzit, domnișoara Flori? Mâine să vii la serviciu cu mă-ta. Altfel nu te iau!
Domnișoara Flori: - Ha! Ha! Ce glumă bună! Dracu’ se însoară cu tine, Mirel…
Bucurel: - Liniște! Spuneam așa: când i-am văzut spatele am simțit c-o iubesc profund. Mergeam în urma ei și-mi făceam planuri de abordare. Brusc tipa se oprește, se apleacă și…
Costică: - Și?
Mirel: - Și??
Bucurel: - Și scoate o pietricică din sandaua stângă. Eu grăbesc pasul și-o ajung din urmă.

(Pe scenă rămân doar Bucurel cu viitoarea lui nevastă. Ceilalți se retrag pe margine și privesc ‘amintirea’ jucată în direct. Astfel povestirea lui Bucurel se transformă într-o piesă jucată în cadrul piesei).

Bucurel: - Bună ziua, numele meu este Bucurel și țin să te anunț de la început că nu am frați sau surori, sunt singur la părinți. În plus, pe mama o cheamă Aurica și pe tata, Vasile.
Viitoarea nevastă: - Și te-ai pierdut de ei sau doar iți cauți părinții?
Bucurel: - Nu, i-am lăsat acasă la București. Au un apartament cu două camere decomandate în Colentina și ieri dimineață, înainte să plec la drum, i-am vizitat. Tata uda florile pe balcon și mama călca rufe. Sunt sănătoși, mulțumesc de întrebare.
Viitoarea nevastă: - Dacă părinții tăi sunt la București și-s bine mersi, de ce-ai mai adus vorba de ei.
Bucurel: - Pentru că sunt un tip sincer și modest. Nu-mi place să mint. Dacă mint, mă fâstâcesc, mă bâlbâi și mă înroșesc. Așa că-i mai bine să știi de la început cu cine ai de-a face.
Viitoarea nevastă: - Bun, atunci pe mine mă cheamă Adriana, sunt în pauza de masă și mă plimb câteva minute cu colegele de serviciu. Acum mă scuzi, trebuie să plec.
Bucurel: - Te supără dacă iți spun că ești foarte frumoasă? Ești fata cu cei mai frumoși ochi pe care i-am văzut vreodată. Apropo de ouă ochiuri, știi cum se fac? E bine să lași întâi tigaia cu ulei să se încingă, dar nu mult, că apoi sare și te frige. Se sparg cojile și se pun ouăle, unul câte unul, în tigaie... Stai, unde pleci? Adriana, uite: astăzi e 14 aprilie 2001, ora 12:50 și nu intenționam să te învăț să gătești.
Viitoarea nevastă: - Bun, și?
Bucurel: - Aș bea o cafea. La ora asta am tabiet: beau cafea.
Viitoarea nevastă: - A! Și vrei să te îndrum spre un restaurant?
Bucurel: - Dacă bei și tu o cafeluță, da. Uite, vă invit pe toate la… sau țineți post?
Viitoarea nevastă: - Ce post să ținem acum, după Paște? Mulțumim de invitație, însă ne grăbim.
Bucurel: - O secundă… Nu-i așa că nu-ți vopsești părul? E culoarea ta naturală și nu porți meșă. Știi, de când cu reclamele astea la șampon, nu știu ce să mai folosesc. Uneori, pe ambalaj, scrie că-i șampon iar înăuntru e vopsea de păr. Și invers.
Viitoarea nevastă: - Bucurel, tu vrei să-mi zici ceva?
Bucurel: - Mda… Vreau să știu dacă mai ai ouă roșii?
Viitoarea nevastă: - Poftim?? Nu, nu mai am ouă roșii. De ce?
Bucurel: - Păcat. Dacă aveai le ciocneam chiar aici, în parc. Îmi dai numărul tău de telefon?
Viitoarea nevastă: - Ce să faci cu numărul meu de telefon?
Bucurel: - Să-ți cunosc părinții.
Viitoarea nevastă: - Nu ți-l dau.
Bucurel: - Bine, cum vrei tu. Atunci pot să te întreb ceva deosebit de serios? Foarte serios chiar.
Viitoarea nevastă: - Bine, întreabă-mă.
Bucurel: - Vrei să fii soția mea?

(Cei doi se retrag în vreme ce protagoniștii primei piese revin în scenă.)

Domnișoara Flori: - Vai, ce romantic și tandru ați fost, șefu’!
Mirel o îngână pe domnișoara Flori: - Vai ce romantic și tandru… Te tot dai pe lângă șefu’! Þi-e gândul la vreo primă grasă sau la…
Domnișoara Flori: - Doamne, ce măgari pot fi unii colegi…
Bucurel: - Deci, să recapitulăm. Ce aveți de făcut astă seară?
Costică: - Știu eu! Mergem la Cocoru’ și luăm poșete.
Bucurel: - Așa, apoi?
Costică: - Mergem acasă și dăm poșetele nevestelor.
Mirel: - Doar cei cu neveste, Costică…
Domnișoara Flori: - Vrabia mălai visează!
Bucurel: - Liniște! Așa, Costică, mai departe.
Costică: - Apoi ne așezăm la masă și mâncăm sarmale, pârjoale și papanași.
Bucurel: - Foarte bine.
Costică: - Apoi ne culcăm…
Bucurel: - Greșit! Dragobetele presupune tandrețe, săruturi pe ceafă și alte chestii din astea, clar?
Costică: - Am înțeles.
Domnișoara Flori: - Ai auzit, Mirel? Tandrețe, pupici... Învață și tu de la șefu’.
Mirel îngână iar: - Învață și tu de la șefu’…
Bucurel: - Dar să nu vă întindeți până târziu cu drăgălășeniile că mâine avem de lucru. Aici se încheie ședința de Dragobete. Petrecere frumoasă!

Șeful, congestionat la față și agitat, se întoarce brusc în birou: - Hei! Hei! Încotro?
Bucurel: - Bună ziua, șefu’. Păi, am ținut ședința de Dragobete, așa cum ați spus, iar acum mergem acasă, conform indicațiilor.
Șeful scărpinându-se în spate: - Azi avem de lucru. Nu pleacă nimeni.
Bucurel: - Și cadourile? Sarmalele? Drăgălășeniile?
Șeful scărpinându-se neîncetat în spate: - Să n-aud nimic! La treabă toată lumea.
Bucurel: - Hai la muncă! Se aude sau sunteți fuduli de ureche? (după ce angajații se retrag, se adresează șefului) Șefu’, de ce vă scărpinați mereu în… spate?
Șeful: - Bucurel, azi e Dragobetele.
Bucurel: - Știu șefu’… Până acum am explicat asta.
Șeful: - Am fost și eu, ca tot omul, cu nevasta la Unirea să-i cumpăr parfum.
Bucurel: - Frumos din partea dvs…
Șeful: - Da, foarte frumos…, mai ales prețul. Două milioane de lei... Apoi ne-am dus acasă și ne-am așezat, ca tot omul, în pat.
Bucurel: - Eeei…
Șeful: - Ce-s exclamațiile astea, Bucurel? Unde-i respectul de altădată? Șeful e șef și în papuci!
Bucurel: - Iertați-mă șefu’. Aici e respectul!
Șeful: - Apoi am început să ne drăgălim…
Bucurel: - Știu, șefu’. Ca tot omul.
Șeful: - Da, așa! Și când să ajungem la momentul ăla… Momentul! Acolo unde vor cu toții să ajungă… Unii mai repede, alții mai încet, știi tu!
Bucurel: - Momentul, șefu’, știu. El vine funcție de educație, cultură, meserie…
Șeful: - Da, Bucurel. Și chiar atunci, chiar în clipa aceea, am simțit cum mă pișcă un țânțar de fund. M-am oprit și l-am pocit... L-am strivit de fund, ce era să fac.
Bucurel: - Bine i-ați făcut, șefu’! Nenorocitul! Nu lasă omul muncii să se bucure de sfintele sărbători. Tocmai de Dragobete!
Șeful: - Vezi, tu înțelegi, nevastă-mea însă a avut altă părere. S-a ofuscat toată și așa a rămas!
Bucurel: - Cum așa?
Șeful demonstrativ: - Așa, na!
Bucurel: - A! Ca statuia.
Șeful: - Ca statuia!. Și m-a întrebat cum de-am perceput înțepătura țânțarului tocmai în momentul ăla! Păi, cum să n-o percep? Ce-s nesimțit? Mi-a zis apoi că broasca n-ar fi simțit nici dacă i-ar fi tăiat cineva capul!
Bucurel: - Broasca?
Șeful: - Da, broasca! Nevastă-mea se uită zilnic la Discovery și-a urmărit o emisiune despre împerecherea broaștelor. Astea și-o pun o dată pe an și atunci sunt atât de transpuse încât nu simt nimic. Le tai capul și ele se împerechează în continuare.
Bucurel: - Se împerechează fără cap? Adică broasca îi taie capul broscoiului cu care se iubește?
Șeful: - Nu broasca, altcineva îi taie capul…
Bucurel: - Cine, șefu’?
Șeful: - Dracu’! De unde să știu?! Ce, eu mă uit toată noaptea la Discovery? Or fi făcut maniacii ăia vreun experiment pe broaște.
Bucurel: - Ce nenorociți, dom’le! Sadici! Să taie capul broscoiului când își îndeplinește datoria sfânta de soț, de cap al familiei!
Șeful: - Bucurel, dă-le dracului de broaște! Eu vorbesc de nevastă-mea!
Bucurel: - Soția dvs. e broască??
Șeful: - Cum să fie broască? Ce întrebare mai e și asta?
Bucurel: - Atunci ce-i?
Șeful: - Vorbeam de țânțar! M-a mușcat chiar în momentul culminant și eu l-am strivit de fund.
Bucurel: - Și broasca?
Șeful: - Broasca era pe Discovery, țânțarul pe fund și nevastă-mea… indispusă.
Bucurel: - Șefu’ eu aș desființa postul ăsta de televiziune. Ne învață soțiile la prostii. Ce le-a trecut prin minte: să vă taie capul ca la broscoi.
Șeful: - Nu mie, mă’! Broscoiului din emisiunea aia…, dar lasă! Las-o așa cum a căzut! Chestiunea e clară: din punctul ei de vedere ar fi trebuit să mă las pișcat de țânțar doar așa, ca să terminăm treaba.
Bucurel: - Vai, dar și soția dvs. n-are suflet. Zău așa! Doamna nu știe că de la o mușcătură de țânțar puteți face friguri galbene? Să vă ia cu răcoare? Să tremurați pe caniculă, să vă albiți la față și să vă cadă părul…
Șeful: - Să-mi cadă părul?!
Bucurel: - Și dinții! Primii se clatină molarii…
Șeful: - De la o mușcătură de țânțar?
Bucurel: - Da, șefu’. Apoi vi se injectează ochii și lăcrimați abundent. După aceea urechile încep și ele să se umfle și auziți țiuituri.
Șeful alb la față, pipăindu-se: - De la un amărât de țânțar să nu mai văd…, să nu mai aud?
Bucurel: - Da și apoi picioarele…
Șeful: - Ce-i cu picioarele?
Bucurel: - Vi se lăbărțează, iar vasele de sânge încep să crape unul câte unul…
Șeful: - Suficient! Mi-e rău…
Bucurel: - Apoi se moare… Gata, am tăcut.
Șeful: - Fir-ar al naibii de Dragobete! Să mor din cauza lui și a țânțarului?! Vezi Bucurel, dacă nu plecam de la serviciu…
Bucurel: - Așa-i șefu’. Aici nu-s țânțari.
Șeful: - Bucurel, o întind! Mă duc la medicul de familie să-mi dea o rețetă. Poate n-o fi atât de grav și scap. Și dacă dă Dumnezeu să fie bine, ne vedem mâine dimineață la nouă.
Bucurel: - Aveți grijă cum traversați, șefu’. Multă sănătate! La revedere. (apoi către salariați) Gata băi! Sunteți liberi! Hai, că azi nu se mai întoarce. Toată lumea la magazinul Cocor și apoi acasă, la neveste, la mame sau la ce mai aveți… Trăiască Dragobetele!
Costică: - Și țânțarii!
Mirel: - Și nevasta lu’ șefu!
Domnișoara Flori: - Și magii!