"Ce desparte nebunia de liniste?...Ce durere mai crunta decat fericirea?" rosti Avalon. Se lasa pe spate privind tamp tavanul. Parul sau unsuros, aluneca in bucle incalcite, rezemat de speteaza scaunului.
Paharul din mana statea intr-un echilibru precar tinut numai cu doua degete, si alea tremurande. Chipul ii era undeva la limita intre odios si sfant. Ochii mari si negri, dansau ciudat, alintand tot ceea ce contemplau. Cu un picior pe biroul vechi, masiv si negru, iar cu celalalt suspendat, atarnand cumva in aer, se asemana tragic cu un betiv.
"Dar, totusi...idealul nu este desprinderea de aceste traume?...Fericirea, trauma ce ne marcheaza si motiveaza intreaga viata". Cel ce afirmase acestea se afla langa semineu, incercand sa intretina focul. Statea ghemuit, cu un bat in mana scormonid in flacari. Se ridica in picioare, dezmortindu-se. Pletele-i aproape albe i se odineau tacute pe umeri. Hainele lui, desi negre si aparent simple ii tradau originea nobila, pana si pozitia mainilor..sau felul in care inclina capul.
Ochii, de asemenea aveau irisii albastri-albi. Gura sa, parea taiata in piatra, cu o aroganta caracteristica nobilimii... si poate o urma de dispret.
"Mai pune-mi vin...e o noapte..." spuse cel cu parul unsuros. "Martin! Ce dracu’ faci?!Adu sticla aia, odata!"
"Vin, si da... e ceva ciudat in aer,.."adimise tanarul ce statea langa foc, schimonosindu-si fata. Ii umplu pentru a nu-stiu-cata oara paharul celui cu parul unsuros.
Avalon, parca facand glume cu gravitatia isi lasa si mai mult scaunul pe spate.
"O sa cazi si o sa iti rupi gatul"se opri si isi miji ochii catre Avalon, privindu-l condescedent ”Dar cui crezi ca o sa-i pese?” rase Martin.
"Stii,..nici mie nu imi pasa. Si vad ca ai uitat: Eu sunt nemuritor; cum ai vrea ca eu sa imi rup gatul si sa MOR..atunci cand eu sunt condamnat la viata?" grai Avalon.
"Nu stiu daca esti condamnat la viata sau nu, dar cu siguranta esti condamnat la..betie"..spuse Martin, lasandu-se sa cada intr-un fotoliu si incepu a rade. "Abia este doisprezece...ce vom face maine?...nu putem sa ne ratam viata intre patru pereti, filozofand." isi lasa mainile pe cotiere si incepu a jumuli cu unghiile captuseala fotoliului. Fata i se crispa de durere. Cazu in genunchi. Avea ochii larg deschisi, holbandu-se in intunericul camerei; picuri de sudoare ii alunecau pe frunte. Unghiile i se infipsera involuntar in carne. Buzele se miscau insa nu scotea nici un sunet.
Avalon, simtind parca tensiunea ce plutea in camera se intoarse cu fata catre fotoliul unde ar fi trebuit sa fie Martin. Paharul de vin ii scapa din mana. Se ridica in picioare.
"Prietene, ce ai?" murmura el ingrozit.
Martin isi intinse mainile incercand parca sa prinda fantoma unei sanse. Avalon nu putea spune nimic, paralizat fiind de imaginea ce i-o oferea prietenul sau. Martin murmura cateva cuvinte, dupa care, din pieptu-i, un urlet neomenesc zvacni. Cazu pe jos, tremurand.
Avalon se grabi sa il prinda. Il trase langa foc, il calma. Puse peste el o plapuma, comprese reci pe frunte... Tanarul cu plete albe se linsti. Fata i se destinse, respiratia ii deveni regulata.
Adormi.
Ore in sir statu de veghe Avalon, ingrozit si ingrjorat privind la prietenul sau. De la o vreme acesta incepu -din cauza febrei- sa rosteasca cuvinte, sunete ciudate. Le ignora...erau fara sens..insa deodata cuvintele nu mai erau soptite, tremurande, discontinue. Vocea prietenului sau devea din ce in ce mai clara cuvintele parca incepura a avea legatura intre ele.
"A avut doar o criza, nu stie ce vorbeste... delireaza..." isi spunea Avalon. In ciuda staturii sale masive, tremura ca un copil. Intre sprancenele sale cute adanci isi sapasera calea. Cearcane se agatau de ochii sai, si cautatura ii era din ce in ce mai salbateca.
Schimba compresele masinal cand brusc isi auzi prietenul, graind: "Fiinta de nimic....nu...meriti...nici dispretul meu". isi intoarse chipul catre Martin. Acesta isi balansa capul dintr-o parte in alta, funtea ii era transiprata, iar pe fata i se citea parca un imens dezgust. Ochii ii erau strans inchisi, colturile gurii erau trase in jos si narile incordate.
Avalon isi continua slujba de infirmier, putin confuz in urma celor auzite cand, din nou:
"Stiu... ca ma urasti, stiu ca ma.... urmaresti ... imi esti umbra... miselule... tarator." Avalon se apropie de Martin care se zbatea in delirul febrei.
"Piei...un cersetor, cameleon ...vipera! Nu stii nimic si ai pretentia sa..."Se opri, suspina si continua "sa stai...alaturi de mine...Avalon!"
Avalon simtea furia cum crestea in el, insa isi spunea incontinuu "delireaza delireaza....nu stie ce spune!!!"
Martin insa continua rostind printre dinti:" Familie de servitori,..si tu si tatal tau..betivi! Daca nu as fi fost eu probabil ca ati fi putrezit amandoi in vreo inchisoare"
Spunand acestea Martin se ridica in capul oaselor, intinse mainile catre Avalon, ii prinse grumazul intre mainile sale, si incerca...incepu sa il stranga de gat.
"Martin ce..." se inneca "ce faci? Da-mi drumul..la naiba Martin"...incepu sa tuseasca "Esti nebun..aaa....ma sufoc"...Avalon se zbatea inutil in chingile de fier. Martin deschise ochii, fixandu-si prietenul...in privire i se citea spaima, dezorientare... si, devenind din ce in ce mai puternica,... ura.
Avalon...cu degetele albite cauta pe jos ceva cu care sa riposteze. Pipai un press-papier din cristal...il stranse in mana. Martin strangea din ce in ce mai tare...ridica mana in aer si lovi cele doua flacari ale ochilor prietenului sau.
Sange cald ii tasni pe fata...Martin zvacni,cu frumosul sau chip desfigurat.
Avalon se ridica, lua o sticla de vin cu el.
Iesi pe usa, isi indrepta ochii catre cer; abia apareau primele raze ale soarelui. Incepu sa hohoteasca cu dementa. Privirea ii era disperata, animalica. Iar pe chipul sau se incrustau nemilos primele semne ale dementei.Pleca departandu-se de vechea si impunatoarea casa, in care cadavrul prietenului sau incepuse a putrezi, ... impreuna cu ultima farama de speranta.