agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-03-06 | | Intr-o duminica de octombrie, m-am trezit cu pasul grabit prin centrul orasului. Se intunecase si trebuia sa prind autobuzul spre gara. Niciodata n-am mai vazut de atunci un rosu asa de stralucitor, un galben asa de galben, un albastru atat de intens. Traiam romaneste, intr-o statie, printre mucuri si bilete perforate. Sute de muste mari peste tot, pe hartiile manjite cu miros de chebab si hamburger, pe paharele de plastic. Probabil ca unii oameni isi bausera paharul pana la fund, ca Don Quijote, altii gustasera putin si aruncasera preaplinul pe unde au reusit… A venit, intr-un tarziu, si autobuzul. Inghesuiala mare. Parca atunci ma nascusem. Taiam in mine albe si negre imagini ale calatorilor, a oamenilor mai tot timpul nervosi, pusi pe sfada. Le analizam gestica, mimica: unii se scarpinau ca un gest reflex, altii citeau ziarele, fara sa inteleaga prea multe, si in conditii improprii. In autobuz mirosea a de toate: a femeie din spatele zilei, a barbat tabagist, a parfumuri ieftine. O varstnica atipise, si reusise sa se trezeasca exact cand a ajuns la statia unde trebuia sa coboare. Grabita, mi-a tras sacoul si mi-a rupt un nasture. In lumina orbitoare a lampadarelor statiei unde coborase batranica, realizam ca in lumina inghesuiti erau numai orbii! Durerea mea din ochi incet avea sa-ndolieze intreg autobuzul. Slujeam rosturilor lumesti si-mi aduceam aminte de fiinta, de parga nefericirii transporturilor in comun, parga pe care o constientizau pana la nefiinta si vecinii de stare. Ca intr-o poezie a intamplarii, organele mi-erau atrofiate de frigul din autobuz. Si-n clipele de uitare a greutatii fizice, privirea mea pierduta s-a intersectat cu privirea galesa a unor femei dornice de atingeri. Cum exista si inimi marginite, tot astfel exista spirite marginite, fiind o confuzie intre ceea ce omul ascunde si ceea ce el nu cunoaste despre sine insusi. Salvarea eului mi-a venit de la celalalt ochi, ochiul interior, care m-a atentionat ca nici nu trebuia sa gandesc la dorinta acelor femei. In suspendarea mea fizica si psihica ma apropiam de fapt de mine insumi. Tainele binelui le descopeream acolo, in comunitate, si nu individual. Imi uitasem si ritmul, si masura, tacerea trecand agale prin sufletul meu. Eram purtat absent si departe, scoteam fara sa vreau esenta din accidental. Imi venea apoi sa stranut si-mi tineam nasul, iar prin buzunarul hainei simteam o miscare. Probabil ca un ins cu “inima mare” dorea sa-mi aminteasca de propria mea batista. Cand i-am atins mana, mi-a zambit demonic. Si, cand dadusem sa cobor la ultima mea statie, la gara, in fata mea, gresind probabil chiar si “mijlocul de transport potrivit”, nu stiu cum se strecurase un suflet marunt, a carui lumina indica o stare de bunatate. I-a trezit pe multi, zicand apostolic: “Biletele la control, va rog!”
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate