"...Precum în ziua în care te-ai născut, Soarele a salutat Planetele în locuri hotărâte, așa ești întrupat și tu, și crești mai departe după legea înființării tale. Așa trebuie să fii, nu poți scăpa de tine; aceasta este și vechea învățătură a Sibilelor și a Proorocilor. Și nici un timp și nici o putere pe lume nu pot sfărâma tiparul unei forme ce se dezvoltă în viață!" – Goethe


Ah, minunea de a te fi născut! Ce extraordinară experiență oferită fiecăruia dintre noi! Atunci când retina distingea vag formele din jur, aureolate într-o lumină caldă, începea marea noastră aventură pe calea devenirii. Oare cât de lung va fi să fie drumul?

Iată-ne făcând primii pași... mângâind pământul cu teamă și nesiguranță, transmițând mesajul amprentelor tălpilor noastre gravitației terestre. Încă de atunci știm ce grea este starea de verticalitate! Dar învățăm să ne învingem frica, agățați de mâna ocrotitoare a cuiva, sau, pur și simplu, ignorând durerea căderii. E adevărat, nimic nu se obține fără puțină suferință!

Mai departe, întrebători, căutăm răspunsuri care să ne îndrume pașii spre lume.
De ce? – acest leit-motiv, pare-se, este cheia descifrării tuturor necunoscutelor, este trambulina ce ne aruncă în lupta repetabilă pentru viețuire și descoperire.

Încă un pas, și încă unul... în fața oglinzii ne salutăm pe noi înșine, căutăm să vizualizăm ființa, scanând eul ce ne diferențiază de toti ceilalti. Începem să simțim că ne aparținem și, în același timp, că și ceilalți au nevoie de noi.

Și mai trece un timp... și din oglindă ne zâmbește complice starea de bine, de dorință și de frumos. Ceea ce vedem începe să ne placă, exact așa, suntem conștienți de transformare și bănuim că ne aflăm în mijlocul unei mari încercări. Tânjim cu gândul la iubire, după o ancestrală chemare pe care-o purtăm în bagajul nostru genetic.

Oare să fie timpul? Și dacă da, a noastră e lumea! Nimic nu este imposibil, tinerețea fierbe în tiparul cosmogonic, făcându-ne frumoși și nerăbdători! Dulcea pasăre a tinereții e liberă și fluieră triluri ademenitoare, făcându-și cuib în pomul roditor din grădina fiecăruia!

E vremea trăirilor intense, orice pariu e câștigat, ne simțim nemuritori și creatori. Nici o secundă lupta n-a încetat, dar acum altele sunt prioritățile, chiar dacă mai cădem uneori, o luăm de la capăt.
Vise, idealuri, dorința de afirmare și de împlinire, foame de cunoaștere – toate sunt atuurile tinereții binecuvântate!

Și iarăși în fața oglinzii... de data asta, nu prea suntem multumiți de imaginea reflectată. Oare de ce, până mai ieri, nu simțeam nici o urmă de oboseală?

Cele câteva fire albe apărute la tâmplă și cutele brăzdând fruntea? Toate se pot estompa cu puțin efort. Dar întrebarea-i alta: oare el, ego-ul nostru, se simte bine în acest trup ? Oare am făcut ceea ce trebuia să-i dăm caracter și farmec? Am jucat corect de fiecare dată? Sigur că nu întotdeauna, dar, în clipele noastre solemne de sinceritate, avem curajul să recunoaștem?

Totuși, chiar dacă este grea, viața este o luptă frumoasă. Numai gândind la începuturi, la lumina difuză care ne deschidea ochii spre lume, primii pași, primul fior al iubirii, la viața care a născut din noi, și parcă toți ne simțim bogați și împliniți!

Oglinda... o ultimă ocheadă, și-n colțul gurii, iarăși o întrebare: de ce tot acest drum lung și întortocheat? Vom găsi vreodată răspunsul?

Bună dimineața, bună ziua, bună seara, viață!