agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-03-22 | |
Parcă era aceeași dimineață... Același soare în a cărui strălucire licărea zăpada netopită încă de miile de pași grăbiți...
Aceiași doi gardieni, în pelerine de camuflaj, fumând țigara liniștiți, răzbind( parcă singurii fără mania timpului) pe aceeași alee riverană... Apele tulburi, după ninsorile căzute parcă acum un veac (dar a căror amintire palpabilă dăinuie încă) se-ntrupează în ființele nevoite să știe ce vor face în ziua ce va urma, când și cât de repede trebuie să facă fiecare pas, fiecare mișcare, dezrădăcinați de frica de necunoscut... Eogul își continua mersul cu aceeași pași, plutind pe gheața ce s-a format sub bocancii atâtor ființe, care, ca și el, își urmau obsesia. Până acum drumul îi păru mai puțin tasat, dar aleea, aceea alee riverană, era parcă un pod de gheață, paradoxal spre necunoscut... La primul pas făcut pe aceea cale, senzația de nesiguranță îi fulgeră trupul pentru câteva secunde..Cinci secunde...Dar Eogul își reia ritmul...Trebuia să ajungă; mai erau doar șase minute. La urma urmei, ce putea să se întâmple? Același drum îl face în fiecare zi... Își intră în cadență Piciorul îi calcă sigur pe apa gelatinizată parcă.Trecuse, fără să își dea seama de jumătatea aleei. Gardienii, care până acum erau în fața lui, la câțiva zeci de metrii, coborâseră pe altă alee...Nici nu a observat când au „dispărut”...Acum era singur și sigur pe el...Gleznele îl dureau de sforțarea de a rămâne în echilibru, îl chinuiau. A lăsat mușchii relaxați...”O, da ! Mult mai bine! ” Și mai face câțiva pași. Se gândea deja că trebuie să traverseze strada, și că nu era nici un semafor prin preajmă...Se uită la ceas; mai erau patru minute. „Numai bine!...Ajung ...” Continuă pașii...Lejer..Ușor..Zdup! Zblanci!...Pe spate... ... Parcă aceeași dimineață. Soarele străfulgera săgeți în mângâierea soarelui. Pe aceeași alee, riverană, aceeași doi gardieni își târâie pașii agale...Eogul știe că mai are șase minute. Gheața ce acoperă aleea, ca un pod spre nesiguranță, îi taie elanul pentru câteva secunde...Cinci secunde...Dar își continuă drumul... același drum... Ce trebuia să facă astăzi? Nu mai contează. Trebuie să ajungă. Își reaia cadența cu grijă, trece de gardieni. „Parcă și ieri i-am văzut undeva pe gaborii ăștia! Mă rog...” Aleea se termină, mai era o singură „pată” de zăpadă tasată. „N-am treabă, frate! Sunt exact în schemă. Ajung... mai am timp să beau și o cafea!” Fără grijă...Și... Zdup! Zbang! Își simte picioarele în aer... Parcă... aceeași dimineață. Soarele făcea ca zăpada să scalde în mângâieri de gheață pașii grăbiți ai tuturor, purtați de grija de a ajunge acolo, undeva, la timp, conform planului... Eogul ajunse la aleea pe care gardienii se plimbau nestingheriți, desprinși parcă din altă lume...Începu cu pași grijuli. Mușchii se încoardă, ca un sistem pneumatic...Fiecare pas e calculat acum...E gândit...Trece de gardineni...printre ei. Asudat, cu respirația greoaie...Da! A terminat...A trecut de alee! Trece și de strada aflată în lucru...Liniștit, calm. „Acum o să ajung!” Un jeep trece la mai puțin de un metru de el...”Ce aproape. Dar parcă era în construcție strada!” Trece în celălalt parc. Fără grijă. Patru minute! „E bine...” Reia ritmul. Și numai după câțiva pași... Zdup! Zbang! Spatele lovea asfaltul tatuat cu gheață... ...Era seară, acum... Eogul își îndrepta spatele pe canapea...Aflase de curând că s-ar putea să sufere de hernie de disc...Și durerea îl chinuia în ultima vreme, mai ales ca umiditatea crescută îi afecta și alte angrenaje ale sistemului său osos. În mâna lui se odihnea vechea carte de matematică antică; capitolul „Distanțe metrice ”. A fost dintotdeauna visul lui; își amintea de când era în gimnaziu: „– Spune, Eogul...ce vrei să te faci, când o să mai crești? Îl intreba mama sa.... – Pitagora ! - Vrei să fi Pitagora? Îi replica mama...” Nu îl ințelegea...Nimeni nu putea să o facă. Așa că nu mai vorbea despre asta cu nimeni; însă dorința a crescut, s-a statornicit în el, cizelându-se. „Teorema lui Eogul...Demonstrație...” Ce bine suna! Și chiar dacă a terminat o facultate de științe economice, matematica îl pasiona, într-atât, încât avea o „teoremă” despre lumile paralele...Ideea se baza pe faptul că îți poți „momi” eu-l dacă știi exact distanța la care să transimiți un semnal suficient de puternic care să îl absoarbă din lumea lui...Până aici era plauzibilă teoria, dar...El mai gândea că într-una din lumile paralele, eu-l se regăsește într-o formă fizică perfectă și că trăiește (cu aproximație) aceeași viață...Ceea ce era într-adevăr mai puțin veridic... Matematica, chiar era viața lui. Și poate și-ar fi urmat visul cu toate puterile, dacă nu se gândea că ar fi murit de foame ca matematician...Și purta pe umeri și grija care trebuia să o aibe pentru fratele lui. De fapt, tot ce făcuse până atunci era legat de sentimentul de fraternitate. Chiar și dorința avidă de a-și demonstra teorema. Și asta, pentru că viața a făcut ca fratele lui, deși mai mare, să aibe nevoie de fratele mai mic...Rotvicul, fratele lui, era damnat, de la naștere, la suferință și neputință...Datorită unei cezariene întârziate, Rotvicul s-a născut cu deficiențe majore, determinate de hemoragia cranio-cerebrală din prima lui zi de viață. Astfel că, au fost afectați mai mulți centrii nervoși: nu putea comunica, mâinile îi erau semiparalizate, avea probleme de concentrare...Și avea nevoie de ajutor...permanent...Ajutor de care Eogul se simțea îndatorat cu toată ființa...Se crease o legătura strânsă între cei doi frați...Eogul venea, pe vremea facultății (pe care a făcut-o în alt oraș decât cel natal ) în fiecare weekend acasă, tocmai pentru că simțea că Rotvicul avea nevoie de afecțiunea lui...Și acum, fiind angajat ca economist în același oraș în care a terminat facultatea, venea cât putea de des acasă... Fratele lui era de fapt stimulul ce îl determina să lupte în a demonstra teorema...Și în a încerca să o aplice, în timp... Era noapte deja...timpul se scurse, și era trecut binișor de 12...Eogul își dădea seama că, din ultimele zile el nu își mai amintea mare lucru...Doar că se grăbea să meargă la lucru( șeful lui era obsedat de punctualitate) și că de fiecare dată vedea doi gardieni impasivi la lumea exterioară, pe lângă care trecea... Atât...Și apoi ... direct seara...Ceva se întâmplase între timp...Unde îi erau schițele? Știa că existau niște schițe...”Stai puțin!” Nu mai contau. Avea o idee. Scoate niște foi goale. Le umple în câteva minute.”Da...distanța..” Asta era. Mai căuta câteva foi. În depărtare se auzeau niște câini. Trebuia să rescrie forma în care i-a rezultat distanța...”Mama lor de câini! N-au ce face la ora asta?” Își amintise, că citise undeva, versurile unui autor anonim:”E trecut de două noaptea/ Și o haită de canini/ Îi anunță parcă setea/Negurii ce-nghite vii...// Și continuă, mai sobru, / Mai adânc, și mai precis,/Funerar concert din codru, / Negura ce m-a omis...” Adormise, cu versurile în gând... O altă dimineață...Copacii se bucurau de mângâierea caldă a soarelui. Nu au înmugurit încă. Abia au trecut câteva zile de când zăpada s-a topit definitiv... Ziarul de dimineață semnala pe ultima pagină: „Moarte dubioasă a unui tânăr , care conform camerelor de supraveghere a fimei la care lucra, a venit la orele 3:16, a intrat, practic la o oră la care nu avea ce căuta acolo, și a fost sfâșiat de un câine vagabond(care se pare că l-ar fi urmărit) când încerca să intre în lift.A căzut în casa liftului, fiind descoperit de gardienii care își făceau rondul în zonă, după ce liftul a coborât la parter..A fost identificat după amprenta dentară”... |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate