Tramvaiele trebuiau sa oprească doar la stop. Noi așteptam în stații. Așteptam să oprească. Casele se înșirau întotdeauna de-a lungul șinelor. În stații opreau doar daca vroiau asta. Ne urcam ne așezam pe scaunele de plastic si eram atenți la momentul când ne strigau pe nume.
- Se pregătește… coboară în 2 minute.
De acea atunci când un tramvai s-a oprit în dreptul casei mele mi-a fost frică să ies. Nu era nici un stop, nici o stație, așa că îmi era frică să nu fi uitat. Să nu fi uitat să plec la drum .
- Pe mine mă aștepți?
- Nu.
În afara șinelor nu exista alt drum. Așteptam să mă acuze.
- Aici e casa mea, am zis încercând sa rup tăcerea dintre noi.
- Știu.
- Atunci… mă întorc înăuntru, am continuat.
- Nu vrei sa pleci la drum?
Am rămas nemișcat.
- Am uitat vreun drum azi? Unde trebuie să plec?
- Nu știu, n-ai vreun drum?
Tramvaiele știu de unde vii și unde te duci. Ele nu uită și nu greșesc.


- Urcă și te duc unde vrei, îmi spuse în cele din urmă ,văzând că eu nu-i răspund.
Am urcat. Eram singur în tramvai. M-am așezat la fereastră.
- Mă duci la Depou?
Am întrebat fără ca să vreau de fapt să știu. Auzisem că cine ajunge la Depou nu se mai întoarce. Tramvaiele ii țin închiși în Depou.
- Nu. Pentru asta sunt tramvaiele roșii. Eu sunt galben. Unde vrei sa mergem?
- Nu m-am gândit.
Tramvaiul pornise.
- Te cunosc mai demult. Te-am adus de multe ori în stație.
- Pe mine?!
- Tramvaiul zâmbi.
- Pentru voi toate tramvaiele sunt la fel,nu ? Eu in schimb vă știu pe fiecare . Noi vă cunoaștem toate drumurile. Pot să te rog ceva?
Ceva nu era bine. Tramvaiele nu roagă pe nimeni,nimic,niciodată.
- Ești altfel decât celelalte.
- Daca vrei tu. Pot să rog ceva? repetă tramvaiul.
- Da, sigur.
- Aș dori să opresc înainte de pod și te-aș ruga să cobori până sub el și să-mi spui cum e apa.
- Da ,dar…
- Știu, mă întrerupse tramvaiul, știu că acolo nu sunt șine, noi nu putem coborî până acolo așa că te rog să cobori tu.


Când am oprit la capătul podului eram hotărât să fug ,să plec într-o stație. Tramvaiul aștepta. Am coborât până lingă râu. Locul era întunecat. Pe mal era aruncată o haină. M-am plimbat puțin gândindu-mă ce să-i zic la întoarcere. Cum să-l rog să mă ducă înapoi acasă.
- Am fost. Am început eu in timp ce mă așezam pe scaun
- Ce ai văzut?
- Nimic.O haină, apa, râul, ce te așteptai să văd?
- Doar asta, nimic altceva.
- Ne putem întoarce?
- Ne putem, dacă vrei. Dar înainte mă voi opri lingă parc.


Parcul străbătut de șine era locul cel mai frumos din oraș. Când am ajuns a încetinit foarte mult și a deschis ușa din față si pe cea din spate.
- Să intre aer, mi-a zis. Nu vrei să vii in față?
- Unde, în cabină? Eram uimit.
- Da. Þi-e frică?
- Nu ,doar că….
- Așează-te pe scaun. Vezi, există un scaun în cabină, ca pe vremuri.
Nu înțelegeam nimic, așa că am tăcut. Vedeam și alte tramvaie în parc.
- Vrei să conduci?
- Nu cred aș ști.
- Îți arat eu. Tu doar să faci ce iți zic.
M-am lăsat ușor pe spate.
- Vezi maneta?
- Da.
- Rotește-o încet spre tine.
- Așa. Pedala din stânga e ca să oprești. Butonul din dreapta e pentru uși.
Butoanele erau reci.
- Aranjeze-ți oglinda. Mai demult oamenii erau cei care conduceau tramvaiele.
- Nu știam.
- Îi chema vatmani.


Tramvaiul prinse viteza și in cabina se simțea trepidația motorului.
- Îți mai e frică?
- Nu.
- Vezi?! Acum hai în afara orașului.
- Cum, mă lași să conduc și afară ?
Când am ieșit din oraș se lăsase întunericul.


- Aprinde luminile, îmi spuse.
- Aș vrea să ne întoarcem ,sunt obosit.
- Ne întoarcem ,așa cum vrei tu. Dar înainte să mai trecem pe lingă pod, te rog.
Am vrut sa reduc viteza.
- Lasă, nu încetini.
- Mergem prea repede.
- O sa încetinim ,dar nu acum.
Când am ajuns lingă pod am văzut culoarea roșie a semaforului . Am vrut să opresc.
- Nu, nu ne oprim. Nu acum.
Atunci am deraiat. Tramvaiul a sărit de pe șine și a luat-o pe pantă în jos spre apă.
Am strigat. Când ne-am oprit tramvaiul se împotmolise pe malul râului. Am ieșit afară obosit.
Undeva lingă pod era o stație.
Am plecat acasă.
A doua zi m-am mutat. De atunci locuiesc într-un tramvai galben pe malul râului.