“Sculați, sculați, boieri mari !" se scutura tropăind de omăt Sălbati-cul Vodă lângă rigolă. “Sculați voi boieri plugari !” cânta rânjind de fericirea de a fi băut fără nici o cheltuială domnul Pedofil, încurcat între două fușteie. “Sculați și vă bucurați !” venea cu propunerea inginerul Dovlecel, spălând păhăruțele de plastic ale gazdei la firicelul de apă aburindă. “Scu-lați voi oropsiți ai vieții !” îi întâmpină cam nedumerit de matinalitatea orei, dar încântat de vizita la domiciliu, savantul Picior-de-Porc.
Cu tot acest zgomot, Gujghil, învelit într-o prelată cenușie și înneg-rită, rău mirositoare, continua să doarmă covrig pe ușa rezemată pe bloculețe ciobite din beton celular autoclavizat.
“Lăsați-1 să se mai refacă ! î1 scuză cu omenie paternă tovarășul de asceză. El a jelit toată noaptea, stimați vizitatori, el se concentrează și plânge, ca orice Orfeu trac, pe iubita lui dispărută prematur, inspirându-se din ea și punând în rimă sonete-nlăcrimate, pasteluri ca niște decoruri pentru un act tragic, elegii cu accente de meditație susținând rememorarea timpului trecut, fluxul fabulos deve-nind flux figurat cu multiple sensuri ale idealului dorit de geniu că-tre Demiurgul absolut, căci de fapt noi nu dispărem în neființă ca într-un punct atomic, ci ne contopim cu ființa cea mare și măreață a naturii !” “Lucru valabil numai dacă ignorăm exploatarea omului de către om !” preciză cu un fel de triumf domnul Pedofil, punând jos asudat bidonul cenușiu pe care dârele roșii de vin de buturugă pur se armonizau monumental ca vinele unei marmure și parcă îndemnau etern pe toți intelectualii lumii la a profita de scurtimea vieții.
“Părerea mea este că domnul poet Gujghil ar trebui expediat de urgență pentru un stagiu de un an in Italia, patria artei, observă, rezemat de conductele calde, domnul inginer Dovlecel. Cu o bursă pe la Veneția, el ar înceta poate să mai viseze la râulețul subteran, s-ar întoarce printre noi să ia pulsul vieții !”
“Dar fratele Dințișor pe unde umblă azi ?" hotărî mustăcind alde Vodă să își râdă de un amic cu vederi prea largi. “E cu nevas-tă-mea ! răspunse cu cea mai permisivă simplitate din Est inginerul. Ea zice că el are un repertoriu vast de teh-nici neobișnuit de sofisticate, trebuiau să sfârșească de aseară, dar văz că lucrează și-acuma. O reparație din asta, o faci temeinic, pe considerentul că să te țină un timp mai îndelungat.”
“Hă-hă-hă-hă ! zise încet Picior-de-Porc, trimițându-și cu veselie senzorii retinieni verzi pe ce mutre congestionate de râs reținut făceau Vodă și Pedofil. N-am mai râs atâta de când a murit soră-mea arsă și de la sceneta în care a vestejit marele nostru poet național Gujghil criza uleiului de salată. Vorba e, zise el tare, colindători, colindători sunteți, dar niște jumări fă-cute de mine serviți ?”
“De ce nu ?” săriră în sus cu entuziasm cei trei musafiri, ca și cum nu i-ar fi descurajat nici o iotă jegul de pe amfitrionul domi-nant, ba chiar dimpotrivă !
Incitantul miros de jumări de pe plită, făcute de savant parcă din propriul trup astral, trezi imediat pe Gujghil, operând pe coarda olfactiv-stomacală, cea mai sensibilă la orice animal, răscolindu-l peste tot, dovedindu-se mai performant ca deșteptător decât orice zgomot, exceptând desigur dulcele glas al Agripinei când enumera tipurile de propoziții circumstanțiale învățate.
Se ridicase într-un cot, se uita cu ochii lui căprui și plânși la atâția musafiri și parcă tot nu-i vedea. Dădu toată dreptatea lui Vodă, în șicanarea inginerului, considerând că procedase ca un moderator cu experiență, care pentru a-și stimula invitatul să-și dea drumul la ce știe, îi pune niscaiva întrebări provocatoare la o intimitate, uneori de-a dreptul carnală, cum dai fără milă în corpul eteric al taurul iberic.
Ceea ce însă spuse domnul inginer Dovlecel despre reparații, după excitare, nu-i plăcu însă deloc, fiindcă faptele soției nu trebuie să le acoperi, mai ales că anterior, ideea de a fi trimis ca poet itinerant pe banii poporului în Italia, patria artei, i se păruse o atitudine perfect rațională, parcă n-ar fi provenit de la același creier !
"Măi băieți frumoși, eu ca inginer... în această cramă, sorbi cu zgomot bătrânul din paharul albastru, eu în această bombă… mă gândesc prin analogie la o economie pe butuci coborând lent în nisipuri mișcătoare și îmi dau cu părerea ca toată lumea, deși dreptatea e a gazdei noastre savant când zice că să copiem global din Occident… Trebuie însă trimiși oameni să copieze. Da' hai noroc și la mai mare, în fabrici și pe ogoare, pentru înce-put ! Vai, ce institut frumos aveți aici, dragi cercetători români ! Români toți ? A, ce să zic?...Eu zic că e bine să se încerce, că nu se poate nici să lași lucrurile să continue așa la nesfârșit, că se degradează tot și e păcat, că au fost oameni care au muncit să le facă, alții au depus efort intelectual și au decis ce să se planifice, ce să se proiecteze până să se transpună în practică...Dar deși eu am fost un bun manager, cum văd că v-ați ales liber și dumneavoastră cine să vă conducă, la a -mea vârstă venerabilă, de am soția cu domnul Dințișor în reparația capitală, a mă mai încurca cu noile tehnologii e un risc, da, un respectabil factor de risc psihosomatic planează peste mine, peste puțina mea ființă, fiindcă nu știu cum dracu se face, viața, viața mă băieți, viața e în așa fel concepută de care a inventat-o că de cum te apropii de pensie, încep tot felul de beteșuguri să te chinuiască, insă experiența managerială în tot cazul rămâne, tot mai știi să dai dispoziții, o mai am și, pe a mea socoteală, de la această înaltă tribună a Marii Adunări Naționale, eu zic cui e mai tânăr de pe băncile opoziției că stabiliza-rea economiei noastre, atât la nivel global macroeconomic, cât și la nivel de interdependență pe fluxul tehnologic al aceleiași întreprinderi, indiferent de ce e în amonte și de ce mai scapă în aval ca pe rigola poetului nostru, eu zic că municipal, dar va fi și național, trebuie să se facă nu prin scădere, prin diminuare de forță de muncă și de profit, domnilor, ar fi o aberație, ci aceas-tă râvnită de toți stabilizare economică, fruct oprit, feeric visat de atâtea generații de guvernanți martirizate la putere, e mai indicat logic să se producă tocmai invers, adică prin creștere nu prin diminuare, nici de producție, nici de număr de angajați, ceea ce dealtfel e și în spiritul de la omenia noastră tradițională... Fiindcă eu sunt convins și tocmai de aceea o afirm pro domo, că dacă vom ști să ne mo-bilizăm, atunci ce pot alții, putem și noi, deci eu nu văd nici o rațiune ca să înstrăinăm o avuție națională de valoare, pentru care s-au jertfit atâția și atâția oameni, cu voie sau fără de voie, iar străinii să ia totul de-a gata !” “Nu numai să ia totul de-a gata, se pronunță cu buzele bine unse de jumări domnul Pedofil. Asta, jefuirea, părăduirea avuției naționale, n-ar fi nimic și nici măcar ceva nou. Fiindcă cine ne conducea înainte a pus să i se facă un calcul de cât au stors din țară imperiile care ne-au exploatat, și e vorba de trenuri întregi de aur, nu la asta mă refer însă. Eu mă simt insultat, ofensat, jignit personal de ce se întâmplă, că vin iar străinii, și întreb doar atât : înainte, înainte, copii, cum mergea totul, cum înainte se putea și acum nu mai merge nimica ?”
“Domnilor, ridică în sus paharul de plastic roșu Vodă, eu vă urez mai întâi sănătate maximă în anul care vine și care se prea poate să fie și ultimul pe care îl vom mai petrece în întregime, că vine anticipat sfârșitul lumii, care lume nici nu merită să mai dăi-nuiască, fiindcă s-a umplut de proști și a pus în funcții de răspundere multe cadre incompetente. Eu, cetățeni și cetățene, puteți preciza dumneavoastră cine sunt eu ? Vedeți că nu știți ? Păi eu, eu am trăit dintotdeauna pe-aici prin piață, sunt duhul locului aici, cu mult înainte ca nenea Picior-de-Porc și cu Dințișor să-și mute la colțul cotiturii institutul și pe urmă să se aciueze la ei băiatul ăsta de pe Bărăgan, Gujghil, care tot crede că aș avea acțiuni în dispariția Agripinei. Nu am și de-aș avea i le-aș dărui pe toate, cum trebuie să se comporte toată clasa noastră responsabilă prin avere și funcție față de intelectualitate, să facă unele sacrificii, pentru a spori încrederea reciprocă, pe drumul coexistenței pașnice și al destinderii reciproc avantajoase. Eu cunosc om cu om toată lumea care vine pe la piață, așa că dacă vrea careva să candideze cu ceva, atunci să vie întâi la mine, fir-ar mamițica lui a dracu de bandit, și să mă ia de consilier la campania electorală, că mai bine ca mine, care e vrerea poporului, dorința cea mai arzătoare a populației, nu știe nici cel mai informat serviciu !” “Și ce vrea, dom’ le, poporul ?” se ridică în cot poetul, sincer interesat deoarece făcea observație romanescă el însuși, de când pierderea Agripinei îl cam lecuise de genul liric. “Ce vrea lumea ? se miră avocățește Vodă. Ce vrea lumea se poate rezuma la foarte puțin, că suntem popor modest. Apăi lumea vrea mai întâi să aibă ce da de mâncare la copilași, fără asta nici nu discută, iar mai pe urmă să mănânce și cei bătrâni. Dar ea nu vrea absurdul pe acest plan : echivalentul unui pore de familie pe an e prea destul !... De asemenea populația de la noi din republică mai vrea ca în locuințe să fie potrivit de cald și să i se dea măcar între anumite ore pe zi apă caldă. Iar ca un element de protecție socia-lă minimă, să se asigure prin lege că nu te dă nimeni afară din serviciu, dacă îți vezi de treaba ta, fără să ți asigure un altul echivalent. În rest, omul se mai descurcă, iar cu biserica, fotbalul, presa și televiziunile totul e deja O.K. !... Cine va realiza toate astea ce spusei eu, va avea în țară după ce va muri, ba poate chiar din timpul vieții, cel puțin tot atâtea statui și tablouri și fotomontaje câte avea și tovarășul președinte Nicolae Ceaușescu !”
“Mă îndoiesc ! bătu cu pumnul în masă Pedofil. Numai oameni foarte educați la spirit, ca Picior-de-Porc, Dințișor și Gujghil, se pot mulțumi numai cu atât. Beau ca un omagiu pentru martirajul lor cotidian ! nălță el paharul de plastic galben. Dar, mă copilași frumoși, mă adresez la voi ca un tată. E adevărat că trăim în lipsuri și că ne paralizează voința complet când vedem spectacolul opulenței altora… Dar ne oprește cineva să ne organizăm un fel de serviciu pe templul spiritual și azi unul, mâine al doilea, poimâine al treilea, să mai punem mâna pe o măturică și pe cârpuța de praf ? Sau pe un ac cu ață să mai cârpim cele hăinuțe ?”
“Mai bine te făcea mă-ta un intestin și ajungeai hot-dog și tăceai ! îl privi cu neîncredere fostul elev, exponențial maturizat de când a devenit nepereche. Poate că noi trei facem asceză aici, ca să strângem capital pentru o întreprindere mică și mijlocie pe cont propriu ! Cum de îndrăznești să avansezi ipoteza, ofensatoare profund, că vom rămâne fraieri toată viața ? Eu sunt absolut convins că într-o zi vom reuși !” “Ah, dar ați înnebunit de-a dreptul ! trase un semnal de alarmă Dovlecel clătinând capul lui mare, alb, rotund, greu și blajin. Cum de vă îngăduiți, nene Vodă și dumneata, Pedofile ? După ce că ne primesc să bem într-un decor, original, de neuitat, să le agasăm cu vorbăria noastră excesivă, mai amestecându-ne și în treburile lor interne ! Este i-nad-mi-si-bil ! I-nad-mi-si-bil ! Ne-am înțeles doar, să nu-i irităm cu nimicuri !”
Cei trei musafiri gemeni, toți în hanorace negre cu multe catarame, se așezaseră ca pe niște scăunele pe niște albe și foarte ținătoare de cald ambalaje din polistiren expandat, aduse de Picior-de-Porc de la serviciu sau de prin piață, aruncate de cetățeni după ce-și căraseră în ele de la magazin caseto-foane, televizoare, calculatoare, aparate casnice mai mari sau mai mici și alte nimicuri de care se vor despărți la apropiatul apocalips terminator.
"Bhăi thâmpiților ! se ridică amfitrionul dominant în două labe, verde la obraz de o legitimă indignare spirituală. E o ma-re onoare pentru mine să vă atrag atenția că ați intrat aici ca într-un templu, nu ca într-un obiectiv turistic, nici ca într-un butic sau ca într-un local ieftin, unde vine lumea ca să-și mai omoare timpul, crezând că mai e mult până la expiere, dar nu e... De aceea, eu n-am să vă permit aici la mine-n institut să trăncăniți discuții pe care le tot aud de vreo ani și ani încoa-ce și tot n-o să se rezolve nimic până n-o da apocalipsul peste ei, fără deosebire de algoritm sau de culoare ! Fiindcă dacă se rezolva prin xeroxare după Occident, nici eu nu mă mai ascezam în atâta mizerie câtă vedeți pe mine, nici Dințișor nu ajungea filiform de atâta concen-trare pe verticală, cum o să-1 vedem când o termina cu soția domnului inginer Dovlecel exercițiul de rezidirea lumii, și nici marele nostru talent nativ Gujghil nu și-ar fi conceput bubuitoarele sale poeme lirice, prozaice, dramatice sau publicistice, flămând, bolnav și nespălat, fără speranță a fi trimis în Italia înainte de a înnebuni de tot de dor și jele de Agripina lui cu aluniță sub desuuri.”
“Ah, câtă dreptate ai tu, Râtane, sări îndată de pe pat poetul, și câtă nedreptate au ăștia trei musafiri de la Marea Moartă, care e Lumea. Păi băi spurcaților, aia e că noi suntem poate niște jeguri, dar nu suntem spurcați, spurcați ca voi, hiene împuțite la spirit, cadavre vii cu morgă, fără creier, fără rațiune, nici intelect să intuiești o judecată mai de valoare, ce e, bă ? voi vă iluzionați că pe-aici, prin canale, dacă nu s-a făcut, la timpul ei, ne mai interesează dacă se face sau nu se mai face treaaaba?… De acum înainte poate să se facă numai laba, că pe noi nici nu ne mai interesează ! S-a terminat ! A plecat Agripina, s-a duuuus ! Nu mai e decât o pioasă amintire.”
Aproape că se ținu un moment de reculegere pentru micuța curvă.
“Uite ce vrea să spună poetul, într-un limbaj cam agresiv, care îmi aduce aminte că până să abandoneze, era poreclit de colegi Rățoiul ! își luă un glas bun și își puse ochelarii domnul Pedofil, deși n-avea nimic de citit. Rățoiul, adică Gujghil se referă la floarea, albastră sau nu, pe care fluturii și nasurile o vizitează într-o sesiune de atenții, bine circumscrisă ca interval temporal de fertilitate, domnilor. Floarea veștedă sau Agripina de optzeci de ani ar fi ca un poem prolix !”
“E și nu e așa, surâse totuși măgulit Rățoiul blond. Nu e vorba aici decât că podul de flori albastre, galbene sau roșii dintre diriguitorii de putere fizică și cei de putere astrală ai nației, l-au luat inundațiile catastrofale ale tranziției. Cu alte cuvinte, s-a creat un blocaj, o blazare prin canale, noi am înțeles că trebuie să ne vedem de treaba noastră, și ne vedem, iar voi, treaba voastră, dacă nu vă vedeți de a voastră !”
“Păi și noi ne vedem de a noastră !!!” râse tunător și deci molipsitor sălbaticul Vodă scoțându-și cușma umedă și hohotiră ținându-se de pântec ceilalți doi colindători, apoi Picior-de-Porc, reținut, apoi Gujghil, politicos, în fine Dințișor, cu toți măcelarii lui chihlimbarii, spre marea indignare din baie a sorei doamnei Prepeliță.
"Eu susțin, zise Dovlecel zâmbind, că ce se face e bine, doar că să se acorde mai multă încredere capacității cadrelor proprii de a se recicla.”
“Eu atrag atenția, protestă Pedofil agitat, asupra riscurilor de a înstrăina parțial moștenirea de la strămoși.”
“Iar eu, bătu cu piciorul în bidonul de vin scoțându-i la dop o spu-mă roz nea Vodă, cu părul albastru-negru cam căzut pe frunte, acuz acest guvern doar că râde cam mult, când prea multora nu le arde de nici un râs. În rest, bunele intenții nu I le contest !”
“În ce mă privește, de îndată ce am observat științific că nu e vorba decât de a fabrica mari inegalități de avere, zise el, m-am retras în rugăciunile mele pentru îmbunarea punctului atomic, convins că nu există aici decât mântuire individuală, că pactul social se face pe principiul sfânt că fiecare pentru a mă-sii !”
“Și eu la fel, se rățoi el, când m-am prins că și Ceaușescu ar fi făcut unele din acele reforme, am lăsat politicienilor și analiștilor lor subvenționați de aceleași cercuri, ce-i al lor rupt din cer și m--am întors la marea poezie, fără de care soarta noastră în acordul global de mâine e complet albastră : ni se va tăia limba !”
“Frați români ! zbieră el ca privatizatul în tâlhărire, coborând cam amețit scara din fier de pompieri, tocmai avui adineauri o viziune că apocalipsul e prin împrejurimi și că vom fi aduși la instanța cea mai supremă om cu om, nu ca neam, ceea ce este o mare rușine, să dea dracii !”
“Apropo de draci, că știu că are, cum s fost? “ îl privi cu slinoasă sub zâmbet slugărnicie Dovlecel, ca un libidinos director de televiziune pe candidatul cel mai bine plasat, după o epuizantă dezbatere cu al doilea. “Dom’ le, credeam că explodez ! se uită la ceas foarte încântat de record fratele Dințișor. Am ajuns din extaz în extaz ca un armăsar breaz frontierist, să transcend condiția umană. Ai o nevastă foarte cooperantă și aproape tangentă cu infinitul în sin-tonanța unei armonii depline.” “Lasă asta ! dădu impacient din mâini Dovlecel. Nici nu concep că nu i-ai făcut reparația ! Până la amplificarea inteligenței și redresarea ca trioda a ondulațiilor mioritice de la spirit m-a pur-tat și pe mine. Întrebarea este, dacă pe tine, ca superdotat și specia-list în branșă, te-a purtat mai departe...Cu deosebire, mă interesează dacă în conformitate cu teoria, apetitul tău în 1oc să scadă ca consumul nu cumva a crescut ca inflația tangent infinitului ?”
“De asemenea, se arătă implicat nea Vodă, constați sau nu imbolduri la înălțarea în imponderabil, ai ghiciri și clarvizuni, interceptezi transmisii de mesaje între civilizații, manipulezi obiecte îndepărtate ?”
“De exemplu, sări cu gurița Gujghil, pe Agripina mea o vezi ?”
“Hai dă-te-n struțul meu de-acilea !” îl bătu prietenos pe gât ca-n gașcă Picior-de-Porc. Care Agripina ta, băi, egoistule, nebuuuunule ? A noastră ! N-am îmbrăcat-o noi toți când a fost s-o înnoim cu rochiță roșie ?” “Și a noastră !!!” interveni cu o ridicolă disperare Pedofil, o disperare ca de lider de partid de buzunar care tot critică guvernul din care face parte, o dispera-re de înecat. “Nu eu am lansat-o pe piață?” se umflă în pene nea Vodă. “Și nu eu i-am fost primul client ?” se înroși de rușine inginerul Dovlecel de i se făcu roz prin reflexie chica albă.
“Tu, mă ? se scăpă Ratonul și luându-și seama, se întoarse spre Gujghil. Agripina ta, află tu că va săpa cu mă-ta la vie în primăvară !”
“Mai apucăm noi primăvara ?” se rățoi cu moralul complet căzut poetul și își ascunse imediat ochii cu reflexe ca benzina, sub prelata sa neagră și soioasă, dar călduroasă.
În gerul de sus, se auziră parcă foarte aproape râgâituri de closete cu apă. Deodată, prin orificiul canalului căzu proaspătă, încă mirosind a cerneluri tipografice de calitate și a hârtie de lux, presa zilei, o parte din ea, întrupată cotidian din cuvânt de către cei trei bărbați de știință, de ocultism, de poezie și de alte bazaconii, spre prima horror trăire a cavalerilor colindători.
Liniștit puseră laba pe ziare Mistrețul și Dințișor, în timp ce de sub prelată nu veneau decât suspine și smiorcăieli. “Zice, mă, ceva de madam Prepeliță ? i l-au găsit, au abandonat sau mai caută ?” mormăi savantul scotocindu-se prin marile buzunare ale mantalei după ochelari.
“Cumnată-mea, vru alde Dovlecel să se dea mai informat la senzații decât presa, nu admite până nu vede cadavrul că i-au împușcat copilul, pe frontieră în 1989. Ea are dreptate doar când susține că acest nepot al meu era aproape identic cu poetul, de sector deocamdată, iar mâine poate municipal și, deci, național, Gujghil. Afirm și eu că seamănă între ei ca două picături de apă clonate una pe matrița celeilalte. În rest, e doar delir și delir, proiecție reziduală a instinctului matern ce le-abate și la prepelițe, cum bine ați poreclit-o !”
Spre marea durere a poetului, care citea și el, cu ochii minții, sub prelata ca o zeghe de mumă primordială, Agripina lui apărea pozată în mai multe periodice, cu mânuțele ei ca fildeșul legate, cu niște batiste identice ca de la morți, de misterioasele bare albe ale unui pat ca de spital, plasat la noi în piață, de la colțul cotiturii ceva mai în sus, lângă gardul de beton al atelierului auto, unde dintotdeauna se face coada la ulei. Interviul emisiunii este însă cu domnul inginer Dovlecel, care s-a prezentat zâmbitor și cu papion, fără a fi nici artist, nici parlamentar. “Eu nu mai sunt în stare, mărturisește el în genunchi fetei rugătoare de după perdeluța difuză, de tifon sau din plasă de țânțari antimeningită, nu mai pot, nu mai am vârsta, nici elanul să îmi mai însușesc noi cunoștințe, de producție, de marketing, de management, de exciting sau de expanding, după ce în viață m-am descurcat, n-aș zice că tocmai rău, și am avansat până la cele mai înalte o-noruri cunoscute în branșa mea, uzând și abuzând de căi mai realiste, cultivând pupincurismul, turnătoria, bisericuța și șpaga. Așa că strategia mea de bătrân hârșit nu poate fi, pentru binele meu, al familiei mele, al bisericuței mele și al republicii, decât una, cu mici ajustări de conjunctură, dar păstrând orientarea de principiu : să pun laba pe un pachet cât mai mare din acțiunile uzinei și pe urmă, aducem și management occidental, dar, repet, Agripino, numai sub o susținută monitorizare de către băgătorii noștri de seamă !”
Într-un tabloid tot atât de interesant, domnul Pedofil apărea păros până la brâu, în chi-loți vărgați, cu o vargă indicatoare în mână, plimbând-o cu vârful, vătuit să nu zgârie, pe corpul cam distrofic, ca de Olympie Manet, al Agripinei.
"Eu am fost, sunt și voi fi totdeauna, lămuri el cititorii, iubitor de copii și de situri neîntinate, recte pedofil și montaniard, profesor de botanică, zoologie, anatomie, fiziologie și higienă umană, la care se adaugă din ce în ce mai presant, ecologia, într-un secol murdar. Sunt, în consecință autorizat să desfac fetei de față în elementele componente hardul și să vă explic cum funcționează, precum și în ce structuri de nivel superior se integrează, căci în disciplina mea obiectul e mai mult o populație, o specie, decât individ sau individă. Dar astăzi n-am să vă explic nimic. Sunt în grevă ! Speranța mea este ca să se sensibilizeze factorii de decizie din învățământul preuniversitar, astăzi când cea mai mare parte a cetățenilor trebuie să se tămăduiască în condiții ca pe vremea priceputului Zalmoxe, că este o necesitate, nu o favoare, să se bage și acest obiect al meu nu numai la bac, unde trebuie să fie obligatoriu prioritar, că mortul nu mai vorbește limba maternă, nici nu mai calculează, ci și la examenul de capacitate, fiind personal deja cam șubred și nemaiputând supraviețui mult, după ce am fost treizeci de ani vechime privat de dreptul meu de specialist să fac meditații, aducându-mă la o sărăcie lucie, până m-am reprofilat prin autoreciclare benevolă, prin studiu individual, încât în ziua de azi sunt în stare la orice oră până târziu în noapte, să meditez la gramatică și comenta-rii, dar și la aritmetico-algebră și la probleme de geometrie plană și în spațiu, recuperând o parte din decalajul față de profesorii de la a-ceste specialități, concurându-i cu succes chiar pe terenul dumnealor, după cum încep să-i pun cu fesele-n băltoacă și pe colegii de istorie și geografie, de când am început să mă preocup de să pregătesc și pentru noul examen de naționalism.
Deontologia, deontologia aceea profesională, copilași, aceea care așa cum îi spune și numele nu poate caracteriza decât pe profi, mă obligă să fiu un purist, un perfecționist, și să mă bat pentru biologie, deoarece constat din ce în ce mai mult cu anii că doar în acest domeniu aș putea valorifica plenar adevăratele mele aptitudini și capacități de meditator și formator.
Am participat cu docilitate la absolut toate acțiunile metodice desfășurate la nivelul școlii, la nivel de sector și de municipiu, am păstrat o bună legătură cu familia și, ca activitate extradidactică, m-am remarcat ca unul din ecoverzii uniți în efortul de a dovedi pe bază de colectarea de mutanți de insecte cât de poluat este muni-cipiul în care suntem siliți să trăim.”
"Deși sunt proprietarul taxiului și al acestei fete, declara nea Vo-dă cu sinceritatea-i bine cunoscută, pe prima pagină a hebdomadarului de schimburi culturale Est-Vest, eu n-am tras niciodată alte foloa-se decât cele cuvenite din închirierea acestui pat metalic alb, deoarece eu nu cu femeile am treabă ! Dorin-ța mea cea mai sinceră este ca aceste cozi la ulei să nu resuscite e-moții de deja trăit, căci o prăpastie însângerată ne separă de abundența de produse din anii socialismului victorios, când dealtfel, pentru cine a ui-tat, e cazul să reamintesc că uleiu1 nu era așa auriu ca ăsta, ci mai cataractat oleacă, datorită că era cel puțin 50 % cu soia, măcar la amărâți, dacă nu și cu extract de rapiță, din ăla de formula unu ! Iacă dar, adevăratele dedesubturi ideologice care ne despart de un trecut odios, pentru care eu am expus patul cu fata la cozi la ulei, nu ca să-i fac publicitate mascată, iar despre consecința că se strâng bărbați de toate vârstele și fac comentarii, în primul rând observ că așa e în toate țările din Vest civilizate, cu mișcare feministă puternică și respectată. Nicăieri acolo nu se duc femeile să stea la coadă la ulei, stau mai mult bărbații !”
“Foaie verde lubeniță, vin mândră, să-mi dai guriță, că pelinu-i tot amar, dar gura-i ca de zahar !” țipuri din adâncul inimii, dar atât de neașteptat că făcu pe comeseni să tresară, preaînțeleptul și prevăzătorul Picior-de-Porc, ca o aluzie destul de străvezie la o posibilă resurecție și a cozilor la celălalt aliment definitoriu pentru ființa umană, zahărul.
Indiferența savantului la suferința lui Gujghil, care auzea numai lucruri rele de muza lui, era revoltătoare !
Ca să evite un conflict, Dințișor, după ce scoase musafirii de printre paginile presei și îi reașeză pe scăunelele improvizate din polistiren expandat, luă bidonul cel cenușiu, în care tot se mai găseau două treimi din cantitatea de vin inițială, ceea ce e un semn rău, și îl cocoță pe o mulură de sub firidele cu divinități, parcă pentru a le ameți și pe ele, căci nu voia ca în templul lor să se iște vreodată critici din interior ca în unele biserici acuzate că au înșelat pe iubitul lor.
Cum băiatul era într-un costum alb înalt croit și venea după un exercițiu spiritual de excepție, recunoscut ca paranormal de însăși vesela și durdulia, sănătoasa, mult inferioara, ca vârstă, soțului, doamnă Dovlecel, nu-i de mirare că dinții lui erau fluorescenți, proprie-tăți noi, superioare, utilizabile fie male-fic, fie benefic.Ca să evite să. nu se creadă de către cei prezenți în el ca în unul pe care să-l pupincurească în perspectiva ca să le pună ceva pile la apropiatul apocalips, slujitor la altarele acestui lăcaș al punctului atomic, el învârti ușurel de căpăcelul galben jegos, ca de un sfârc mamar, până se umplu pe acea mână de spumă ca de extinctor, numai că roză, diafană, atât de meliferă încât în alt anotimp ar fi atras albine, gest hieratic, cu efect hipnotic asupra musafirilor din lumea iluzorie, care urmăreau bidonul cu toți bulbii oculari ieșiți de pe orbite.
Ca să evite să se dezvăluie, în documentarul care urma să fie dat conform desfășurătorului stabilit la Malta, recent, de madam Dovlecel, detalii jenante sau nee-lucidate chiar de el însuși, cum ar fi adevărul despre implicarea lui în moartea bunicului la trecutul cutremur, de care nu-și mai amintește decât cât a râs de un scheci despre acea actualitate de senzație, se înțelese cu ea să nu se dea din regie decât materialul oficial, festiv, sec, lipsit de ambiguități și, deci, de poezie.
Cele trei hanorace zăceau cuminți ca niște copii handicapați de proprii părinți în fotoliile lor sculptate în căldurosul polistiren expandat alb, ca vipuri umane cel puțin tot atât de prețioase precât obiectele protejate cândva de aceleași ambalaje.

Dințișor, Gujghil și Picior-de-Porc se înghesuiră frățește pe ușa ve-che care le slujea de pat și pe care nu demult dormise Agripina.
Câini melancolici, atrași de mirosul de jumări spirituale, priveau cu jind de pe buza gurii de canal în jos, dar nu îndrăzneau să coboare lângă oameni. Timpul presei s-a dus, observă unul, timpul televiziunii a trecut și el, timpul re-țelelor de calculatoare este și el în mișcare. Numai timpul literaturii, admise al doilea, nu este o pierdere de timp, hai să mergem să căutăm cărți gustoase !
“Bună dimineața, prieteni ! zise doamna Dovlecel mestecând într-o tigaie obișnuită. Mai sunt relativ puține zile până la apocalipticul sfârșit al lumii, ceea ce face pe cetățean susceptibil la reclamele canalului nostru mai mult decât la ale celuilalt. Și acum dau cuvântul invitatului meu, politologul Picior-de-Porc, care va trece în revistă principalele știri ale zilei.”
Telespectatorii tresăriră văzându-l pe Râtan băiat frumos, pudrat și la cravată de un metru. Ei se uitau cu spaimă de primitiv, când la bidon, când la patul Agripinei, nereușind să-și explice cum aceeași persoană putea fi și pe ecran, și între Gujghil și Dințișor, rezemat de conductele calde.
“Încă un avion s-a prăbușit imediat după decolare de pe aeroportul de călători umani de la Otopeni, citi el fără nici o intonație. .Cauza accidentului e de astă dată un câine negru de pe pistă, care umblând vagabond a fost literalmente sorbit ca într-un punct atomic, mestecat și înghițit de al doilea reactor de pe aripa stângă. S-au constituit comisii guvernamentale și parlamentare pentru a se constata și alte cauze ale catastrofei. Reporterii noștri tocmai s-au întors de pe teren și în câteva momente vom băga pe post, în exclusivitate, imagini sfâșietoare cu cadavre fumegânde și cu rude smulgându-și părul din cap.”
“În Asia de Sud-Est, datorită ploilor intermitente, fără precedent în acest secol, mii de persoane au rămas fără adăpost ca urmare a inundațiilor catastrofale. O parte din recoltă este compromisă. Nu se cunoaște încă numărul morților și al dispăruților ca într-un punct atomic, dar se consideră că el este impresionant chiar pentru un continent atât de suprapopulat.”
“Aseară, întorcându-se de la servici, o femeie a fost violată de un gardian public, fiind imobilizată de alte două femei, prietene cu acesta. Apoi a fost obligată să întrețină relații cu un minor și cu un câine-lup fără botniță. Victima datora o anumită sumă de bani soției violatorului, care ținea punct atomic la capătul tramvaiului 41.”
“Ministrul finanțelor dezminte zvonurile privind o eventuală deva-lorizare a leului în viitoarele zile. De asemenea, domnia sa consideră că multe din actualele creșteri de prețuri nu au nici o justificare și încă o dată reiterează aprecierea că nu putem avea buget în termeni reali pentru educație, cercetare, cultură, sănătate și sport decât în momentul când lichidăm punctele atomice din economie.”
“Vremea astăzi va fi caldă față de valorile obișnuite în această perioadă a anului, îndeosebi la prânz și la sfârșitul intervalului de prognoză. Așadar, copiii nu vor avea o vacanță cu troiene, parcă ne-a blestemat Ceaușescu să intre toată zăpada de Crăciun în punctul atomic.”
“Comitetul director al Partidului radical-agrar a hotărât inițierea studiilor de fezabili-tate pentru construcția la Mangalia sau la Poiana Brașov a Românorin-gului. Se apreciază că integrarea în circuitele de formula unu va aduce în țară suficienți turiști pentru ca investiția să se resoarbă în numai cincisprezece ani. Vicepreședintele partidului declară însă că a investi acum în Românoring ar fi ca și cum ai conecta Banca Națională la un punct atomic. Secretarul organizației de tineret radical-agrare crede însă că Românoringul va revigora cererea internă de automobile.”
Picior-de-Porc citea fără trac și se fardase cu mâna lui, tot singur înnodându-și cravata. Nu mai avea nici bube pe obraji, nici buzele crăpate zmeuriu. .Cu toate acestea, un sentiment de insatisfacție cuprinse pe cei prezenți.
Toate câte fuseseră văzute și auzite erau știrile de dimineață ale zilei și ei parcă așteptau altceva.
Știrile serii ?
Nu ! Ei așteptau nu știri, ci… Știrea.
Care rareori vine. Ultima oară venise în decembrie 1989 !
Acum nu era nici o perspectivă. Ceva pichetări minore și doar niște incriminări reciproce între coalizați, între frați. Râzând însă, de parcă te sfidează ! La mișto, chiar amenințări cu retragere de la ciolan, pentru provocarea alegerilor anticipate.
Picior-de-Porc ghici parcă această insuficiență a televiziunii, această lașitate a ei de a-și exclude sinuciderea din toate grilele de programe. I se făcu și silă de om că până și profesioniștii se complac în a accepta prin contractul colectiv de muncă interdicția expresă de a sfătui pe cetățeni să renunțe la urmărirea emisiunilor, pentru a se putea concentra asupra sufletului și a găsi în ei înșiși nestematele plasate acolo de zei, știut fiind că spiritul uman este cea mai bună trezorerie din Univers.
Simpatica doamnă Dovlecel, care își datora carisma momentană lui Dinți-șor, magicianul ce o spiritualizase 45% tantric și 35% taoist, iar în rest daco-roman cu interesante influențe slave, avu o inspirație a cărei implementare ar fi eșuat s-o fi inițializat chiar și Agripina, pe al cărei surâs se citea totuși că avusese copilărie de amărâtă. Ea se strecură în decor ca o tigroaică blondă, nu fi-oroasă însă, ci absurd de tandră, îl sărută pe gura-i bolnavă pe Râ-tan, făcându-l să geamă de durere, atât în studio, cât și în canal, îi șterpeli microfonul și, cu o adorabilă naivitate de copilă răs-fățată căreia îi ierți orice, spuse lucruri care rar pătrund spre conștiința telespectatorilor : “Iubiți credincioși ai postului nostru ! Începând din această clipă, nu veți mai fi bombardați cu știrile lui Picior-de-Porc decât dacă ele sunt cu adevărat, în termenii cei mai concret măsurabili, apocaliptice. Așa cum a stabilit conducerea consiliului de administrație, în caz de pace dăm fie știrile elegiace ale lui Gujghil, și acestea doar dacă se pretează la poeme lungi și cantabile ca pentru generice de telenuvele, fie știrile domnului Dințișor, care este, este, este, ah ! este… un dulce, un dulcic, cel mai mare creator de stare de spirit la distanță din teleaștii de care dispunem în republică la timpul pre-zent, valoare de excepție pe care trebuie s-o păzim, căci oricând vână-toarele de supradotați pot să ne-o sufle !
Domnul Dințișor, dragul nostru Dințișor, îl dorim cu toții să aibă un flux de câteva ore pe zi sau pe noapte să ne farmece cu prezența lui, pentru că este foarte iubit de tânăra generație, care n-a cunos-cut disciplina comunistă liber consimțită și este scutită de prejudecăți, este capabilă de orice aspirații, și el, el, el este cel mai chemat să o adune în numele idealului pentru care s-a murit și s-a mâncat bătaie, fiind unul dintre principalii ideologi ai Mișcării Capetelor Rase pe Dinăuntru.
Principiul vidului mental e principiul de bază al Mișcării Capete-lor Rase pe Dinăuntru, la care eu însămi am aderat acum câteva ore… A crea vidul mental, dragii mei prieteni tineri, înseamnă a destroyza tot ce nu-ți convine sau te deranjează, tot, tot, tot ! Din această lume de hoție și neputin-ță nu trebuie reținută decât plăcerea, adică tot ce mai rămâne unei ge-nerații revoltate împotriva unor părinți care au schimbat un sistem cu altul fără să se gândească în prealabil că nu vor avea bani pentru tot tine-retul. La mișcarea lui Dințișor poate adera orice cotizant sub 45 de ani, indiferent de vârstă, sex, avere, opțiune politică, particularități religioase sau erotice, preferințe culturale, pasiuni, necazuri…
Frați și surori ! Să învățăm cu toții să ne spălăm pe cap nu numai pe dinafară ci și pe dinăuntru, de tot ce nu ne convine, fiind aceasta o condiție fundamentală a fericirii, și ba-rem cu atât să ne alegem, dacă tot s-a anunțat apocalips !
“Să fiu al dracu cu toți dușmanii țării, apăru rânjind bogat Dințișor din fun-dal, parcă impulsionat cu o sulă-n coaste, rânjind totuși bogat și acoperind cu palmele-i prelungi sânii doamnei Dovlecel, dacă nu în mod gestativ nu sunt eu plin de speranțe și soluții ! Fiindcă de când tata și mămica au făcut sex că întrerupsese Ceaușescu și ai lui lumina cartierului, odată cu televizorul potrivit pe bulgari, și s-a realizat astfel fuziu-nea mea genetică în punctul atomic, aveam deja presentimentul unui destin. Să moară ariciul ! (Vociferări pe dedesubt : Să moară aricii !) Da, să moară ! Fiindcă ariciul este animalul retractil și filozof. Or noi ne-am săturat de o lume de retractili și de filozofi ! Noi milităm pentru o sexualitate deșchisă ! Ia priviți ! Ia priviți cum o deschid eu pe dumneaei ! (Mai mult ! Mai sus ! Mai clar !) Numai așa, frați și surori, putem prevedea viitorul, care nu e chiar roz ci curcubeic, cum îl vedem prin inter-mediul intuiției kinestezice, având metagalaxia din sistemul nostru interplanetar ca un fundal de suflet, pulsând înainte și înapoi cu o energie vibrantă, așa de fină la rezonanța paramagnetică spectrală încât devine evident pentru oricine crede cu adevărat și o vede personificată antropomorf, că fiara, Fiara, FIARA, uite-o că ea stă eu părțile meta-fizice și cu punctul atomic chiar pe cen-trul universului tuturor universurilor ! în timp ce spiritele malefice latră ca niște șacali pe la periferie, în această, nu știu cât de stabilă la perturbații configurație, realizându-se astfel topologic adevărata ordonare ierarhică a valorilor, care este condiția sine qua non a oricărui apocalips demn de acest nume...
O, păcătoșilor cu vorba sau cu fapta, care nu te-ai pocăit încă, pocăiește-te-n mă-ta acuma ! Lăsați-vă dracu de tot ce știți voi că faceți și nu e bine să se facă ! Veniți în îmbrățișa-rea noastră universală, să ne împreunăm cu toții și puneți banii la grămadă, că indiferent cum, tot pe spinarea poporului rezultă că i-ați strâns ca șobolanii să nu vin-americanii !
Înțejeg milioane, înțejeg zeci de milioane, nimeni însă nu mai înțefărădelege miliar-de ! (Vociferări : Așa e !) Păi, băi aceștia, ciuguli-mi-ați punctul atomic, hai să facem numai un elementar silogism : dacă maimuța e mai deșteaptă ca rățoiul și deosebirile de competență și performanță dintre cetățeni la același start ar fi așa de prăpăstioase, înseamnă că populația este compusă din mai multe specii diferite, cade conceptul de om, trebuie schimbată și legea fundamentală a statului ! Tineretul însă, acest tineret martirizat, la care numai eu și doamna ingineră Dovlecel ne gândim, zi și noapte ne gândim, ei bine, nu ! O, nu, nu și nu ! Tineretul nostru, cu vocația lui multimilenară pentru martiriu, nu va tolera asemenea dezbinare !
O, păcătoșilor, ca să închei, că am depășit timpul și trebuie să bage din regie calupul publicitar, nu uitați în nici un moment, că pe tot mapamondul mișună în prezent legiuni și legiuni de spirite malefice, care încălzesc clima de să ne fiarbă într-un cazan uriaș care va fi chiar planeta globală ! Ele ciocnesc trenuri, bușesc aeronave, fac să alunece casele de pe dealuri, aduc tornadele, contaminează și alterează diferite mâncăruri de pe o zi pe alta… Suntem supravegheați ! Monitorizați !… Nu mai încape îndoială că în curând, da, semnele sunt deplasate până la refuz în acest sens, chiar foarte curând, toți păcătoșii or s-o belească ! Și mai ales voi, vvoi, vvvooooi, nesătuilor de bani, să nu uitați nici în cele mai fericite clipe ale vieții voastre în opulență și cinism, că Satan a inventat o grămadă de găuri negre, localizate cu precizie de astronomii noștri în diferite puncte atomice din Univers ! Și o mare gaură neagră, cea mai apropiată și cea mai atrăgătoare, o are la mijlocul ei chiar Galaxia noastră, unde va fi curând chiau și bârrr și vai și-amar de toți păcătoșii ! Mai bine pocăiți-vă din timp, faceți lav nu averi, strângeți memorie de adevărate senzații, fraților, surorilor și nu ca pân-acum să contabilizați zerouri !”
Penetră brusc în imagine o reclamă cu detergenți, în armonie oarecum cu ideea de puritate morală tânără, și domnul Pedofil nu-și putu nota decât banca nu și contul cotizației de înscriere în Mișcarea Capetelor Rase pe Dinăuntru. Întrebă pe Dovlecel, dar inginerul se uita fix, parcă lovit de dambla, fascinat, la Dințișorul real de pe prelată, îi spânzura placa dentară și, precum câinii de casă la emoții mari, se pișase puțin pe el. Cel mai îngrijorător arăta sălbaticul Vodă, fire primitivă și ușor influențabilă : altminteri măsliniu, tenul lui era de culoarea maionezei, buzele sale cărnoase tremurau în neștire, ai fi zis că suferă lăuntric un atac epileptic, dar se jenează să se zbată în public.
Dințișor șuiera vag și lateral printre caninii chihlimbarii, cu o modestie rară, cu aerul că tot nu se va face nimic, așa că decât să ne uităm la bidon, mai bine am bea vinul din el, că acuș vor veni nevestele după musafiri, iar în templu se vor reitera plictisitoarele ritualuri ale celor trei călugări.
Cam de aceeași părere era și maestrul Picior-de-Porc, care nu se mira de insuccesul la public al grupajului de știri apocaliptice pe care le selectase și le redactase pornind de la un material totuși sărac. În fond, o mai pățise, știa că mersul gândirii sale este greu de urmărit fără un training prealabil pe probleme de cuvinte rare și chiar de inferență, de când intrase odată în direct ca să arate, la o oră târzie din noapte cum ar fi explicat Einstein paradoxul gemenilor de la Chiajna, o străveche suburbană a Capitalei, unde ponderea nașterilor de gemeni era ieșită din comun.
Gujghil ca Gujghil, ridicase din sprâncenele-i spălăcite 1a cuvinte pocite, precum arici-calici-pogonici, înțejeg, înțefărădelege, toate aceste pastișe de nichitisme părându-i-se ridicole la un om economist de profesie. Dar când iradiind opalescent din spatele doamnei inginer Dințișorul inspirat se referi, în- finalul negrelor sale profeții apocaliptice, la a nu contabiliza zerouri, făcând o transparentă aluzie, ca de Ecleziast al vremurilor noi, la deșertăciunea deșertăciunilor de a-ți tot spori conturile cu niște simboluri ale Nimicului, deodată își resimți în tot corpul, ca un efect paradoxal al acestei splendide imagini, ce ? Adevărata senzație de sărăcie !!!
“Am o viziune ! Am o viziune, mânca-ți-aș !” se apucă el cu mânuțele pistruiate de tâmple și ieși la interval, îngenunchind pios lângă inexorabila rigolă, simbol al clepsidrei ireversibile ca și codul genetic.
Cele trei hanorace, puternic impresionate, schimbară între ele pri-viri grele de înțelesuri, intraductibile fără concursul unor specialiști în materie, care din păcate au rămas tot mai puțini, deoarece mulți se îndreaptă către alte activități, mai profitabile.
“Și ce viziune ai, Gujghile ?” întrebă zâmbitoare madam Dovlecel de pe ecran, cu o amabilitate ca și cum s-ar fi adresat de la un centru din Atlanta.
“Agripina ! Agripina mea cu aluniță, prinse a se tângui poețelușul, ne, ne, nefotogenica mea Agripinuță, dar atât de slăbuță și de călduță cât trăia, ah, ay, au, văleu, aoleu mor, aoleu și vai de mine ! Tulai !…
Că nu se află în PUNCTUL ATOMIC cum am crezut până acușica !!!”
“Punctul atomic e gol” confirmă Dințișor, zâmbind sardonic ca un vânzător care nu mai are ulei ori ca o angrosistă de la Strasbourg când refuză abărtainere care scapă apa în sus și chibrituri probabiliste.
“Da, punctul atomic e gol !” achieză, recent ațipit, Picior-de-Porc, dar luându-și seama, dădu o dezmințire, imediată și agresivă : “E în creierele voastre, băi acefalilor, punctul ăsta atomic, de-aia e gol ! Uite, băi, la ei ! C-acuma-mi vini spumili pă mini ! Da' ce sfeșnicul meu credeți voi, mă necrofilililor, că e la mine sub pat ? Angrou ? Siloz nuclear ? Bordel ? Pușcărie de femei ? Columbar cu urne cu cenușă ?… Eu vă dau și-n judecată, dacă mai umblați cu șopârle, cu Agripine, cu aluzii calomnioase, și vă cer daune morale de miliarde !”
Iar care urmăreau pe acel canal cearta asta, banală ca între locatari care s-au inundat, nu mai înțelegea nimenea nimic ce caută pe post la o oră de destulă audiență, că e multă lume fără treabă și care nu citește cărți în timpul liber. În regie, începu să plouă cu telefoane diverse, de nemulțumire difuză, nefiind prea ușor de descâlcit nici ce voia opinia publică, nici ce nu voia, ca orice ființă umană feminină, până nu se găsi un lucrător cu experiență în analize-sinteze, care să dea o formă cât de cât inteligibilă doleanțelor gloatei.
În primul rând și-n primul rând, reieșea că noroadele protestau că luându-se cu cultura, cu gravitația și cu predicile, oamenii din regie uitaseră să mai bage toate videoclipurile pu-blicitare și cine avea bani se afla din pricina asta în mare derută, nemaiștiind pe ce să-i dea, ceea ce constituia o adevărată gaură neagră în economia națională, căci orice leuț care zace într-un buzunar, e scos din circui-tul național al capitalului, nu muncește, e un leu care șomează și nu-și aduce nici un aport la creșterea câte-un pic, câte-un pic a pibului.
În al doilea rând că se făcea atâta vorbire, cu multe bale și cu animalică perversiune în priviri, de una Agripina, neprecizându-se telenuvela, nici dacă e concurs, ci doar conturându-se un portret fizic și moral că trebuie să fie fragedă la carne, catifelată, cu senzație de moale elastic și de prospețime, care să-ți dea încredere în tine și să te ajute să n-ai mătreață pe rufele curate în orice ai face.
“Agripina, luă vorba din gură Dințișor lui Gujghil ca să nu orfeizeze obscur pe micul ecran, e o fată ca oricare, valoroa-să din punct de vedere rasial, ca animal de prăsilă arătând atrăgător, nu am poze, că v-aș arăta, sunt însă o grămadă de Agripine deja înscrise în Partidul meu, al Capetelor Rase pe Dinăuntru.
Numai că vai ! iubiții mei mielueșei credincioși, dacă lucrurile s-ar redu-ce doar la atât încă ar fi bine, ar fi genial, ar fi superbestial și cu folos pentru toți, din moment ce este de sperat că ai ei prunci frumoși ar fi pus osul la muncă
să scoată țara asta din nevoi, din nevoie, că numai așa o scoți, numai cu politichia nu o scoți… Și să luați aminte, oițele și caprele mele, că au apărut profeți mincinoși, autentici lupi în haine de piele, care nu vor decât să acceadă la informația economică de bază, sus, sus, sus, unde se dau și aprobările, iar la amărât n-o să se mai gândească decât din patru-n patru ani și asta numai dacă nu s-a asigurat pe listele eligibile ale viitoarei opoziții !!! Numai că nu pentru prăsilă este folosită Agripina aia neînscrisă la mine în partidul tinerilor. Ci pentru senzații sterpe ! Care nici adevărată valoare spirituală nu au în ultimă analiză, fiindcă sunt în esența lor plăceri grăbite, daruri otrăvite ale firii !
Or totul pe acest meleag multimilenar, trebuie să fie creștere organică, romantică și ecologică, cu mare accent pe tineret, a cărui propensiune spre martiriu a trecut demult de granițele țării, cum crește cucuruzul vertical, dureri, da, uneori cu prăbușiri la grindină, dar și de ziduri, de să-ți îngropi în ele soția, aici fiind și buba cu punctul atomic, că putea fi încastrat în beton cu captivă cu tot, dar nu, oițelor, caprele știu bine că actul, contopirea se face pe fugă, cu ora, cu minutul dacă s-ar putea, și cred că până la urmă s-ar putea, adesea în locuri nepropice concentrării în plan fizic, al materiei, nici în plan astral, al spiritelor, din cauza mediului care colcăie de viruși ai răului, programați din soft pentru dărâmarea României, a cărei dispariție ar genera pe glob un vid de putere, un punct atomic, lăsând până la iminentul apocalips continentele pradă tuturor exceselor sataniste…”
“Mulțam, tigheli-ți-aș gura aia frumoasă ! îl mustră că-i făcuse greutăți cu șefii doamna inginer Dovlecel, tăindu-i legătura și, adresându-se cu o lumină nouă înflorită pe drăgălașu-i chip, unui oaspete rar al studiourilor, ea scoase o cobză de culoarea orzului pârguit de sub masa cu desfășurătorul emisiunii și lălăi duios : Alelei, mio amore, vin pe bănci doar tricolore, să-ți cânt toată zi-ulica de tata și de mămica ! Agripino, unde ești ? Te cer plaiuri românești și nici nu te sinchisești cât plâng eu la București ! Agripino, Agripino, ay !…Vă mai aduceți aminte când ați slobozit în țară aceste patetice strofe, don' Gujghil ? zâmbi ea imprudent, neînțelegând că magicianul îi lungise noaptea caninii oleacă. Orice iubitor de poezie cantabilă se recunoaște în această simțire dacă a pierdut ceva odată cu evenimentele din obsedantul decembrie sau dacă pur și simplu nu-i ajunge cât are ! Căci a fi și a nu avea, este iubiți iubitori de poezie, incompatibil, e un mod de a fi nostalgic pentru ceva ce în mod normal trebuia să fie al tău ! Eu, domnul poet, te cunosc de mult, și chiar dacă am și alte opțiuni estetice, simpatizând cumva pe geniul de serviciu al fecioarelor perfecte, care cine vrea să se intereseze îi pot spune de pe acum, nu să-l caute, ci să și-l formeze, că odată avântându-te pe acest făgaș, e mereu nevoie și diviziunea nu e bună, vă mărturisesc cu toată sinceritatea, domnu poet, că eu, eu când să fi putut zice pe drept cuvânt că am devenit psihic adevărată feme-ie, am vomitat puțin și pe urmă am citit această poezie a dumneavoastră, prefăcându-mă radical sufletește și spiritual... Mă chinuiește totuși o teribilă curiozitate, cred că și pe telespectatorii care ne mai urmăresc la ora aceasta târzie, a polițiștilor, tâlharilor, intelectualilor și prostituatelor, cum observa Ortega… Spune-mi, cum arăta Agripina ? Nu fizic, ci ca fațete, ca multiplicitate în unul unic. Era ea mai deosebită la pat decât la seviciu, la piață ori pe transport ?”
"Iată o întrebare deosebit de interesantă, îngăimă cu multă timiditate Gujghil. Voi răspunde la ea în etape. Imaginea cu banca trico-loră e prima etapă și ideea de tricolor mi-a venit la Tricodava, fiind, deci, puțin dacă. Victorie ! Victorieee ! Am învins ! Am învins ! Și mult după acea victorie, mergeam într-o zi de august cu Agripinuța mea prin părculeț, vorbind de apropiatele ei atunci examene, că întâi voia să le dea să se asigure de o calificare pentru cazul în care ou prosti-tuția nu va mai renta, deoarece un număr tot mai mare de șomerițe se vor băga în afacere și vor strica prețurile, adăugându-se acelei heterogene nișe psihosociologice cu unele, căsătorite, care trotuarizează din plăce-re, iar altele numai din răzbunare pe bărbați cu fantazie, care le-au băgat în sărăcie, le-au nenorocit din inconștiența la ce va veni, după ce le-au promis când le-au luat că doar în puf or să le ție, doar în puf, pe toată perioada termenului de valabilitate măcar... Dar eu cu Agripina mea cu Aluniță nici nu se punea problema, că știa toate comentariile și formulele de calcul prescurtat, iar niște cetățeni săraci ou toată familia făcuseră o băncuță surcele, neavând sărmanii siguranță că iarna nu va fi grea și guvernul o să le plătească în an neelectoral încălzirea.
Măi, băga-mi-aș între-gul în fracție, mi-am zis eu a doua zi, preumblându-mă melancolic pe un-de umblasem cu Agripina, dar nu fuseseem om de acțiune. Banca era tot acolo, stimată doamnă ! Apăruse la loc, din alte piese lemnoase desigur, însă vopsită roșu, galben și albastru, încât numai un dușman al ideii de stat național unitar ar mai fi avut inconștiența să-și încălzească iarna copilașii cu ea. Așa mi-a venit inspirația cu băncile tricolore, doamnă Dovlecel !
Și pe bancă ce-mi văzură ochii ?... O aluniță !”
Brusc Gujghil începu să bocească, ceea ce în principiu se dă cu plăcere pe micul ecran, care e mai degrabă un generator de emoții decât o mașină de instruire. Numai că mai mult ca plânsul lui era înfiorător până la dezgust, îți fierbeau creierii văzându-l și auzindu-l, nu avea nimic din scâncetul de foame al cățelandrului, ci era sâcâitor la nervi ca urletele stereotipe ale aceluiași animal cu păr în năpârlire, când ți l-au lăsat vecinii pe cap și, cu o demnitate de care omul nu e în stare, nici nu concepe să-l ții închis în baie !
“Ia zi tu, băi popândău de la bulău, mai departe ! glumi el, deconspirând poate și de-al dracu prezența încă în studio a amantului moderatoarei. Spune tu povestea aluniței Agripinei, că văz c-ai devenit un adevărat artist al cuvântului de când umbli să-ți faci partid personal !”
“Băi fratele meu negru, mârâi cu superioritate Dințișor, bucuros că i-a săltat mingea la fileul demagogic. Tu n-ai scris nimic azi-noapte, ai lenevit, pe când eu am muncit de m-au găsit dracii și am progresat enorm în depășirea mag-netismului malefic al obiectelor din această țară cu multe întreprinderi care stau în ruginire. Tu ai stagnat, or eu, procedând cu partenera lăsând-o să fiarbă în suc propriu, ca să folosim limbajul politic cum zici tu că se cuvine în tagma asta de artiști ai lozincii, am ajuns rapid și ireversibil la clarviziunea obiectelor pierdute oriunde le-ar fi ascuns noii deținători, după ce sub o formă sau alta, dar mai totdeauna o formă coruptă și maladivă, și le-a înscris fiecare în propriul patri-moniul propriu instantaneu, pe când unul ca mine sau ca tine ar fi avut nevoie de j’ de mii de j’ de mii de aprobări și expertize când nu te-aștepți din senin reiterate !”
“Chiar dacă am depășit vârsta, acest nou partid m-ar putea interesa să cotizez și eu, interveni pe neașteptate nea Vodă. Nu înțeleg însă unde va fi pe eșichierul vieții noastre politice : este o formațiune de putere sau de opoziție !”
“Bineînțeles că de critică constructivă, chiar și la putere ! sclipi Dințișor. Am să public și o carte de relansare economică, chit că n-o s-o citească tocmai cei pentru care am scris-o ! De ce ? Simplu ! Pentru că cine e o persoană de succes nu are nevoie să-și confirme gândirea, dur cine e amărât si nu i-a ieșit șusta sau chiar a fost atât de dobitoc încât n-a încercat și el nimic acolo, ăla are nevoie de confirmări și caută, lecturează, urmărește, compară, confruntă, coroborează, se zbate, dă din mâini, dă din coate, dar deobicei degeaba, că mai depinde și de horoscop, și de cu cine ești la tine-n gașcă, mirarea mea fiind însă ca candidat la președenție din partea Partidului Capetelor că au trecut atâția ani și tot nu se face nimic pentru protecția tinerelor fete super, superdotate !!!
Cum era și Agripina asta, din care nenorocitul de Gujghil, ducându-se plângând prin parc, n-a observat pe banca tricoloră, unde au violat-o mai mulți la licitație, că mai rămăsese de la ea decât o aluniță, fără prea clari indicii măcar asupra zonei anatomice de pe care provenea !...”
“Înțeleg, pricepu primul domnul Pedofil, și putea s-o păstreze ca pe un alimentator de inspirație, o vezi, o pi-păi, o strângi, o pupi, o miroși, o guști vag, cu atenție, apoi scrii kilometri de lacrimi, îți expui concep-ția despre viață și deces, devenind personaj liric, dorința ta ca om de a te retrage din viața politică să nu mai auzi de ea trecând din concretul logic în universalul cu cincizeci de valențe în una singură, fiind susținută printr-o coali-ție sentimentală oarecum împotriva naturii, a firii, a devenirii : tristețe, regrete eterne, melanholie bugetară, marasm congenital de dinaintea influenței slavonei, toate estompate pe undeva ceva cumva de congregari-tatea, umanismul, omenia și optimismul geniului, care nu cunoaște nici timp nici loc, deci are credit pe termen nelimitat și poate construi
oriunde coloane ale infinitului sub luceferii care sunt deopotrivă simboluri ale genialităþii și ale luminii în noapte, deci ale perpetuă-rii unanime !” “Nu cred că un vot unanim, observă cu modestie Ratonul, ar face bine imaginii și așa șifonate a fragilei noastre democrații.” “ Nici n-ai să-l ai ! îl asigură sălbaticul Vodă, pentru că s-a mai deșteptat lumea, băi și deosebește între oferte ! Dar din programul tău, eu repet că ai nimerit-o cu problema fetelor ca Agripina noastră, care dacă se uzează fără să lase urmași pe meleag, ba mai rău, cele mai mișto au început să ni le ia aproape că din fașă specialiștii străini, ceea ce va avea de suferit teribil va fi, anticipez eu, estetica trotuarului. Pentru că de la unii ca cercetătorii, artiștii și eseiștii acestui stabiliment de la colțul cotiturii, dacă se cară peste pârleaz, trimiți pe urmă după ei emisari și readuc pe meleag ce e autentică valoare, de-a gata validată, se poate, vezi bine recupera mai tot, sub formă de retroversiuni în limba maternă, casete, compact discuri, sidiroame, chiar manuscrise, rămășițe pământești, până și florilegii cu ecouri de presă, tot e bune și alea, că-ți dă ca român o mentalitate de învingător… Dar de la o Agripină plecată, cu ce te mai alegi ?” “Cu o aluniță !” râse printre lacrimi Gujghil, că așa era firea sa, când veselă ca rândunelul în frumoasa lună mai, când jelindă ca greieroaica în septembrie, când îți calculează că nu-ți ajunge leafa nici de pus murăturile esențiale.
“Însă în cazul Agripinei, reveni în forță domnul Pedofil, mirosind pe Dovlecel dacă-i mort sau numai în comă alcoolică, călcăm pe un teren sacru și nu e de glumit deloc cu cele mai inefabile principii, cele estetice la pielea goală, ea fiind o fată de excepție a străzii, seara, o magnolie de plastic în fulger de magneziu sub un cer negru-brun ca zațul de la cafeaua de la miezul nopții, când e să vezi ce au erotic pe canale alții și să-ți dai seama dacă ești un spirit lucid și nefatalist, nici bulangiu, că de fapt nu trebuie să avem nici un complex de inferioritate, însă astfel de valori trebuie prioritar protejate, fiindcă nu mai revin ca cele spirituale să se bucure toți de ele. Odată vândută, mireasa naște pentru noul proprie-tar și patrimoniul genetic al țării se amputează până la handicapul că apare riscul de să ți se facă silă să umbli pe stradă, când deja a devenit destul de cotoioasă treaba, în sensul că văzând seară de seară pe la filme, seriale, modă, mozol și în genere orice, căci se face o cenzură după aspectul facial pe ori-ce post care nu vrea să fie zapat de audiență, spălându-ți ochii numai
cu aure astrale de animale de prăsilă, te apucă și groaza dimineața în drum spre servici, întâlnind numai boturi amărâte, lume nemâncată și care se și vede bine pe expresie că a mai făcut și efort de descifrare la ce-a mai zis vreun politician ori vreun parazit de analist, în loc să fi citit cărți care sunt cea mai de folos zăbavă, cum zicea Ioan Vodă cel Cumplit.”
“Timpul televiziunii s-a terminat, timpul presei a expirat, se trezi domnul inginer Dovlcel. De-amu are a mi se întoarce și nevastă-mea acasă, pentru ca să ne putem delecta cu aceleași cărți… Se aud bip-bipurile finale, ne pare rău, altădată, n-ați răspuns la întrebare, ați pierdut milioanele… Da, milioane de cetățeni cu ochii pe teveu și pe ziar, ca pe butelie, au înțeles să nu mai ia în serios efemerul, au priceput că mai bine citești o carte cu copertă atrăgătoare decât să investești speranțe pe mutra, pe intonația sau pe faima cuiva.”
“Și ce mă enervează mai mult, de m-a hotărât să inițializez Mișcarea Capetelor, e că tot ce e ales, râde mereu, acum e la costum scump, și-a pus sacii în căruță, a fă-cut fălcuțe… De tine, că umblă copilul cu adidașii sparți ca alde Gujghil, îl doare abia în plan secund față de ale sale, pe unde mai pleacă-n voiaj…”
“Hai dă-te-n morții mă-tii de-acilea, îi arse cu prietenie o labă după ceafă Picior-de-Porc, că și tuuu, să te vezi acolo, tot așa ai face !”
Dințișor nu negă complet, trase mai mult de un sughiț și își expuse larg toată bogăția danturii sale.
“Totuși, este o maare deosebire ! adăugă mieros. După ce mă umplu de bani, că nu sunt mai fraier ca alții și sunt și finanțist ca pregătire, sponsorizez. Sponsorizez. Cu tine, Gujghile încep… Toate versurile ! Opera completă, în ediție specială !”
“A sosit timpul literaturii, păru a achieza Gujghil. Revoluția a murit. În rest, păduchi lați ! Și nimic nu mă mai surprinde. Totul este să existe voința politică, fie și a Ratonului. Iar noi, noi cei legați de-o Agripină pierdută, în loc să regulăm alta punându-ne alunița pe belciug în nară, suntem pentru prima oară liberi după două mii de ani, liberi pentru spiritualitate, spiritualitate și iar spiritualitate, contribuind literaturalmentel a export, la înclinarea în favoarea vistieri-ei poporului nostru a balanței de plăți, aducând tot mai multă valută, ca să nu mai fie nevoie de sponsorizări sau să se facă doar de către stat.
Fiindcă, Dințișoare, sponsoriza-te-ai pe mă-ta, eu apreciez că nu poate ieși operă pură din investiții de spălătură de bani murdari. E uneori și jenant să te sponsorizeze cutare nu știu cine, vreun analfabet notoriu… “
“Exact ! interveni Picior-de-Porc Mai bine să se facă un fond cu cont deschis, să se amestece tot și apoi să se întrunească o comisie cu principalii fabricanți de spirit dându-se la fiecare solicitant pe baza unor criterii precise, dacă se încadrează. Cum a fost cu contul Libertatea, pentru morții de la Revoluție !”
"Măi copii, se trezi complet domnul consilier Dovlecel îmbrățișând cu o privire prietenoasă pe cei trei golani, voi aveți idei frumoase aici, generoase, străbătute ca un fir roșu de înalta răspundere spirituală față de destinele neamului și a-le țării în condițiile unei iminente chemări la integrarea euroatlan-tică ce nu mai poate întârzia la nesfârșit, deoarece trebuie să urmeze in-tegrarea euroafricană și cea euroasiatică în perspectiva totalei ni-velări planetare, conform principiului antropic că una-i civilizația în Univers, iar România, divină cetățuie, va nutri focarul credinței u-nice pe această planetă.
Că această finală credință unică va fi un neomarxism sau o nouă gnoză sau o religie descendentă din principiul Internetului că totul trebuie să aibă o adresă, inclusiv Dumnezeu, rămâne de văzut,
Până atunci, noi am luat notă ca autoritate de sugestia lui Dințișor asupra inven-tarierii și protejării patrimoniului nostru genetic de femei, ca o acțiune în procedură de urgență, cu ample ecouri pe termen lung, partidul meu fiind de multă vreme de acord cu principiul că dacă spiritualitatea după export mai a-re o cotă de revenire, în schimb elementul feminin de prăsilă, odată trecut peste graniță, este definitiv pierdut. Ne trimite vederi cu pa și pussy și salut-salut !
Partidul meu, îmi permit să atenționez, a încercat în dese rânduri să ia unele inițiative în acest domeniu, dar nu a fost lăsat de celelalte forțe politice să se concentreze asupra acestei probleme deosebit de delicate prin suspici-unile pe care le trezește, așa că până în prezent rezultate notabile în sensul unei ameliorări ireversibile a hemoragiei de cadre, de ce să vă mint ? nu s-au pro-dus.
În concluzie, promit solemn în fața celor care m-au votat, ca și în fața celor care nu m-au votat, și acum regretă, dar le voi da posibilitatea să o facă la alegeri-le anticipate, îi asigur pe toți că îmi asum inițiativa unei legi care să asimileze exem-plarele feminine, cu caracteristici și semnalmente compatibile cu ale Agripinei, ca reprezentând importante valori de patrimoniu, neexportabile, cum nu dăm nici tablouri sau diferite relicve. Iar pe plan organizatoric, cum tot nu există fonduri la comisie pentru situri și alte chestii istorice să le oprească degradarea, dar comisia tot există și cunosc acolo mulți oameni ou simț estetic, ba în stare să și operaționalizeze canonic etalonul de feminitate românească, mă angajez să propun acestor colegi să se ocupe de sugestia domnului Dințișor.
Și, cum sunt din familie, de generații, o natură optimistă, care nu am cunoscut niciodată sinistroza ca stare de spirit, mă încumet încă de pe acum să anticipez că acești colegi vor încărca fără obiecții agenda lor cu această captivantă misiune !”
“Ca reprezentant al autorității tutelare în această mixtă comisie de anchetă, trimisă de primărie, veni rândul domnului Pedofil să-și spună impresiile, declar mai întâi că sunt și eu de acord cu toți colegii mei că intențiile spiri-tuale ale celor inspectați de noi la acest institut de la acest colț de cotitură, în a-ceastă gură de canal de la piciorul acestui bloe, care se va dărâma în mod sigur la apropiatul cutremur prevăzut de specialiștii în seismolo-gie, arată intenții dintre cele mai nobile și mai rare.
Nu odată în istoria bimilenară a poporului nostru, mai eu seamă în glorioase momente de tranziție, poezia și-a dat mâna cu magia și cu un misticism de ordin superior științific pentru ca să facă progresul mai ușor de su-portat de către amărâți, bugetari și alți neajutorați.
Vremurile de trecere de la un regim la altul sunt întotdeauna dubi-oase, cer analiști și, așa cum s-a menționat în repetate rânduri la acest parastas, cer mai cu seamă multă, multă literatură.
Pentru că nu se schimbă numai oameni, înfățișări de sate și orașe, magazine, manuale școlare, mentalități… Se modifică însuși sensul cuvintelor !
Eu, domnilor, înainte de a reveni la catedră, am fost director de școa-lă, creșteam iepuri și monitorizam activitatea și mentalitatea cadrelor aflate în subordine. Însă scopul meu de pedagog era copiii, cărora totdeauna m-am străduit să le dau o educație permanentă, în stare să reziste la cele mai grele încercări, la cele mai încâlcite revoluții, la cele mai dureroase tranziții, De asemenea, îmi plăcea sâ merg. cu acești copii în tabere, care pe vremuri le permiteau să-și cunoască țara, prilej cu care întocmeam ierbare, insectare, osuare, colecții de fluturi, de pietre, de gușteri pe suport de ipsos, îndeosebi la munte că acolo este natura mai elocventă în dumnezeiasca ei varietate.
Cu deplină îndreptățire, deci, ca iubitor de copii și de munte, puteam eu să mă laud la ședințele cu părinții, ba și pe la consfătuiri, folosind des și invariabil sloganul că eu am fost întotdeauna pedofil și montaniard !
Ca să vină apoi revoluția, să creeze o societate mai permisivă și să se autodescrie în categorii și noțiuni de o mai mare deschidere așa că pedofil nu mai înseamnă pedagog iubitor de copii, ci cu totul altce-va, sub incidență penală, iar pentru mine n-a mai rămas decât o odioasă poreclă ! Cât despre la munte, nu mai am bani ca să mă duc, că se duce totul pe mân-care, și tot subalimentat mă simt și am și o presimțire că poate fi chiar mai rău și decât atât.
Însă am rezistat și voi rezista spiritual.
De aceea, am și anticipat că chestia cu uleiul se va rezolva, ca și o eventuală criză a zahărului, dacă s-ar fi încercat a se provoca una...
În general, cred că totul se rezolvă ! Și că, sufletește, greul cel mare va veni abia mai încolo. Fiindcă după ce ai construit economia și după ce ai pus-o la muncă eficientă prin integrare europeană, abia atunci începe adevărata problemă, care în fazele anterioare nici nu putuse să se pună, Această problemă este spi-ritualitatea. Ea nu se poate naște, ca democrația, din necesitatea de a face reforma ca să ai ce da să mănânce la popor. Spiritualității u-nui popor, nu-i poți da ordin, ia naște-te, fa ! Spiritualitatea depinde de imponderabile, de întâlnirea cu totul în-tâmplătoare a unei mașini de cusut și a unei umbrele pe o masă de di-secție la morga Vitan-Bârzești sau de conlocataritatea aici a unui poet, a unui magician și a unui eremit emerit savant de mare clasă, domnul Picior-de-Porc, care nu o singură dată, pe vremuri, a trecut și pe la mine pe la școală cu brigada ateist-științifică și, ca o mică curiozitate personală, pentru a mări eficiența acestui institut, vreau în încheiere să îl rog să ne confirme sau nu dacă a fost sfințită de o persoană a-utorizată această locuință de burlaci sau e adevărat ce reclamă pe la enoriași părintele paroh că nici cu botezul nu-1 primiți când trece ?”
“Chestia cu refuzul botezului de sărbători e mai mult decât o aberație, e o mârșăvie ! mârâi înne-gurat interpelatul. Adevărul este că taica părintele a devenit cam rotofei la trup de când s-e deschis un chioșc în curtea bisericii, tere-nul fiind al primăriei iar Esmeralda aducând o mare diversitate de dulciuri tentante, Din această pricină, diametrul mediu al sfinției sa-le depășește pe acela al găurii de la canalul nostru și în ciuda des-chiderii ce anvizajăm către dialogul ecumenic și în genere către binomul sacru-profan, nu se poate realiza o coborâre cu cele ce sfin-țesc până la nivelul bolgiei noastre. Ne propunem totuși ca până la Sfintele Paști să găsim, numai cu mijloacele institutului, o soluție de compromis pentru o lărgire a găurii buclucașe, că tot nu se pune problema unui nou capa-c de fontă, datorită perspectivei de a fi furat ca și antecesorul său de către anumiți cetățeni...”
Domnul Pedofil își împreună mânuțele pe pântec și plecă fața pivo-tând pe vârful bărbiei în semn de mu1țumire de răspuns, fapt ce dădu lui nea Vodă prilejul să ia cuvântul în finalul dezbaterii.
“Nu voi puncta, scoase el un carnețel roșu pânzat demult, decât unele aspecte asupra cărora s-a convenit deja și nu voi menționa decât primele măsuri de implementare a schimbării, fără ură și răz-bunare, ci cu dragoste și vie recunoștință.
Fiindcă unde ar ajunge acea societate care ar năzui să tragă la răspundere pe toți vinovații ?... Ar ajunge la faliment !
Relativ la inițiativa domnului inginer Dovlecel de a se preocupa împreună cu principalul său partid de exemplarele feminine de valoare comercială, apreciez ideea, dar consider demararea acțiunii de protecție, prema-tură, fiind foarte costisitoare. Când economia se va mai întrema, ne vom putea permite, poate, să acordăm bărbaților cu astfel de cazuri un fel de alocații pentru întreținere și ca să nu fugă, dar după opinia mea cea mai intimă ar trebui să fie condiționate, prin angajament notarial, și dacă naște.
La ce zicea aici domnul Pedofil cu spiritualitatea, sunt absolut de acord că dacă o neglijăm, nu se mai produce în mod natural periodica ei reciclare și atunci putem s-avem necazuri. Mie nu mi-a plăcut nici înainte și nu-mi place nici acum să fac aserțiuni cu valoare de pre-dicție. Totuși raționând pe conjectura că omul, spre deosebire de unele vite, gene-rează în mod spontan și în proporții de masă spiritualitate, cred că e mai înțelept ca statul să nu se amestece într-o chestiune atât de de-licată cu degetele sale butucănoase, deoarece creatorii văd ei înșiși potențialitatea unui astfel de fenomen din perspectivă axiologică, uma-nistă, plină de tot felul de parametri epistemici și uneori paremi-ologici ca legile lui Murphy, de unde deduc că așa cum folclorul nu moare, și îi auzim vigoarea la casetari, în orice condiții, bugetare se găsește, chiar viețuind el în sărăcie lucie, câte un naiv sau dobi-toc de-a binelea care să nu se mai preocupe de bunăstarea proprie și de siguranța alimentaro-medicală a familiei sale, ci să-și bată capul cu a institui o reflecție teleologico-morală asupra tranziției, ca să nu vină mâine Europa la noi și să ne zică de la obraz că am trecut ca niște animale nesimțitoare, imparicopitate, prin cel mai important proces al vieții noastre istorice ca stat și națiune, punct terminus cu unele conotații lichidatorii, care este integrarea noastră deplină, sinceră și definiti-vă într-o structură mai puternică și gata oricând mai târziu să ne a-cuze tot pe noi că în chestiunea vizelor ne-a tratat ca pe o rasă in-ferioară incapabilă de alt interes în Occidentul cu muzee decât a arunca pe umerii altora povara întreținerii mor cetățeni cu mulți copii.
În concluzie, apreciez efortul depus de domnii Picior-de-Porc, Dinți-șor și Gujghil, îi felicit pentru cele realizate în condiții atât de precare în acest institut, dovedind încă o dată, dacă mai era cazul, că acolo unde este dra-goste de neam și tară, spirit organizatoric și de sacrificiu, românul sfințește locul !
Le acord la toți trei, în numele comisiei, calificativul foarte bine pentru activitatea pe anul care tocmai se sfârșește ! Asigur pe amabilele noastre gazde, cărora 1e mulțumesc pentru jumările servite și pentru pledul găurit pe care cu atâta amabilitate ni 1-au pus peste picioarele înghețate, că vom răspunde amabilității cu reciproca logică a ei și că în calitatea noastră de consilieri ai fac-torilor de decizie ai administrației locale, vom recomanda rezolvarea
diferendului apărut, pe cale pașnică, amiabilă, civilizată.
Ne-am convins că aici este valoare, că în această gură de ra1 de la piciorul blocului se face spiritualitate și că în nici un caz nu ; trebuie făcută o evacuare cu scutieri, pentru că am pierde la imagine în Europa tocmai când ne pregătim pentru noi ofensive pe noi fronturi în scopul nobil al integrării.
Dimpotrivă, din considerente umanitare și pentru ca acest text să nu poată fi citit de profesioniști pe diagonală, vom solicita ca să se ia ca bază de calcul jumătate din salariul mediu pe economie și să se multiplice cu câte muze mai sunt în țara noastră, patru sau cinci după informațiile speciale, iar cecul cu suma totală pe întregul dumneavoastră institut să se deblocheze la bancă, doar în momentul când cei trei beneficiari vor putea proba cu acte în regulă că și-au găsit un nou sediu, poate mai puțin poluat, pentru investigațiile lor în poezie, magie și relativitate punctual atomică.
Picior-de-Porc, Dințișor și mai ales Gujghil, care ca poet e bine să citești câteva rime din el nevestei înainte de a o lua somnul, lăcrimară cu recunoștință și uimire, pentru că nici în visele lor cele mai optimis-te nu anticipaseră că societatea, pe care parazitau ca aurolaci superi-ori, având posibilitatea de a-i bate cu acte în regulă și cu manifestări de aprobare de la majoritatea populației, nu va profita de această oportunitate, ci dim-potrivă de tot, le va da și niște subvenții ca să elibereze cotul / colțul de cotitură, care fiind exact la intrarea în piață constituia un vad co-mercial de invidiat, dar nici un întreprinzător serios, român sau străin, n-ar fi acceptat vreodată să liciteze la primărie pentru un spațiu cu asemenea specimene pe dedesubt.
Cele trei zdrențe se ridicară în picioare, ținând capetele plecate, parcă neîndrăznind a privi în față pe binefăcătorii lor. Cele trei ha-norace răspunseră cu același gest de politețe, simțind cum și lor, de emoția succesului tratativelor li se umezesc ochii ca buricele degete-lor care trebuie să numere bancnote.