agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-03-29 | |
E un caz pe care l-am auzit de la un vecin, despre vecini. Nu-i din seria de desene ale pictorului A. Grabco din revista de satiră și umor „Chipăruș”, și nici despre vecinii din sat, pe care îi desparte gardul și grădina, ci despre cei de la oraș.
E mulțumit omul când își cumpără o garsonieră. Dar e și mai fericit când primește o odaie de la serviciu cu toate comoditățile nu în fundul grădinii, ci într-un cămin nou pentru tineri familiști, să zicem, chiar și la ultimul etaj. Înainte de a intra în odaie, se uită atent în antreu dacă n-a lăsat cumva Pepelea cuiul său. Și rămâne tablou. Cuiul e la locul lui. Ca în anecdota ceea, când Pepelea și-a vândut casa. Numai cuiul din ungher nu l-a vândut. Așa se înțelesese cu viitorul stăpân al casei. Apoi Pepelea venea nepoftit în fosta lui casă când îi dorea inima, își agăța haina în cui, se simțea ca acasă, iar stăpânul nu putea să-i zică nici câr. Nu știm cine și când a răspândit anecdota, dar ea și azi circulă în lume. Sau Pepelea a spus-o vecinilor, sau poate noul ei locatar, deoarece nu cred s-o fi auzit-o alții la fereastră, că-i oprea dulăul în poartă. Pe lângă aceasta casa era departe de drum și avea pereți groși. Dar acum? Pereții blocurilor din oraș sunt subțiri și vecinii pot ticlui despre tine verzi și uscate – o mie de anecdote într-o o sută și una de nopți: că îți scârțâie patul sau televizorul vorbește prea tare, că răcnești la copii, și câte și mai câte. Știind povestea de mai sus, eroul nostru n-a stat mult pe gânduri, că acuși îi vine Pepelea și nu scapă de belea. Imediat luă ciocanul și cioc! în cuiul cu pricina, că ieșise bietul tocmai la vecin. Răsuflă ușurat și se sprijini de perete. Dar, vai! o împunsătură în spate. Vecinul, la rândul său, luă ciocanul și dă-i bătaie… în cui. Iar dânsul – înapoi. Așa săltase cuiul dintr-o parte în alta, că până la urmă, sărmanul, se îndoise de ciudă. S-au scurs zile și nopți. Pepelea, se pare, uitase de cui. Dar pereții de ghips dintre odăi cum au fost, așa și au rămas, ba chiar s-au subțiat nițel. De secrete, nici vorbă! Le aude vecinul. Astfel a ajuns și la urechile noastre cazul despre cuiul lui Pepelea din cele două odăi mici pentru tineri familiști, cu o droaie de copii mari…
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate