Apusuri…

Am vrut sã iau pulsul anotimpului. În timp ce numãram bãtãile ceasului de pe noptierã, pe perna mea s-au asezat una câte una amintirile.
Da… eram eu… varã… malul mãrii… apusul tulburãtor care îmi clãtea ochii si care într-un moment de ardere intensã mi-a lãsat sufletul sã geamã de pasiune si sã trezeascã visele din tine.
Apusul soarelui, apoi luna si stelele, eu îmbrãtisând nisipul cu fiecare pas adânc, melancolic , îndreptat spre mare; valurile înspumate sãrutându-mi picioarele reci si briza… da, briza care îmi aducea de departe parfumul ametitor al ochilor tãi. M-am ascuns într-un far bãtrân, acolo sus, între cerurile sticloase, si m-am împletit cu orizonturile, am fuzionat într-un sãrut plin de patima apusului.
… Ah!… Vântul si-a întetit oda, iar ceasul meu tuseste încet durerea timpului si vorbeste cu toamna.
Da… sunt eu… toamnã… o pãdure auritã, cu un zâmbet din ce în ce mai stirb… Pãsesc încet printre frunzele adormite de un vechi cântec de leagãn, ce suierã prin naturã, pânã în seva copacilor. E un alt apus, al unui vis, fragmentat într-un vitraliu de frunze galben-rosiatice. Natura miroase a umezealã, a deziluzie dar si a împlinire… Mã lipesc de un stejar si îi ascult viata cum se scurge prin trunchiul sãu cel viguros. O gãrgãritã întârziatã îmi aduce parfumul buzelor tale ascunse printre crengi. Mã îndrept iar spre amintiri…
Tot universul meu se învârte pentru ca apoi sã te vãd pe TINE alergând, alergând prin nisipul fierbinte de desert. Urmãresc atent cum fiecare picãturã de sudoare îsi înfige steguletul în boabele de nisip. Esti speriat si fugi, alergi… când… deodatã realizezi cã de fapt esti singur pe un ghetar ce pluteste încet cãtre mine.
Te frãmânti si îmi trezesti visele… Încã îti mai caut sãrutul printre stele cãzãtoare…
Acum mi-am îmbrãcat pijamaua de frunze ca sã apun numai pentru tine…, ca sã fiu eu orizontul acela atât de aprins, de tulburãtor si misterios, care îti scrie numele cu lacrimile unui surâs rosiatic…
Aud vocea ta si alerg… cãtre cabana noastrã. Mã astepti lângã focul mocnind de viatã, doar ca sã mã privesti si sã îmi soptesti cã mã iubesti. Mãlinistesc cãci esti lângã mine, dar încã nu stiu dacã mi-ai vãzut apusul…
Oare ai sã-l vezi vreodatã ?…