agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 5594 .



\"Ochii verzi niciodata sa nu-i crezi\"
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [danion ]

2005-04-25  |     | 



Soneria se făcu auzită, într-un sacadat rapid, care zgâria pe creier, urmat de bătăi neregulate. Un om cărunt, adâncit în riduri, miji niște ochi mici, luând o înfățișare nu prea prietenoasă. Lângă el, o tânără doamnă, trezită înaintea lui, se pare, de sunetele dezordonate. Ochii îi erau deschiși, fără a avea însă nici o expresie, reflectând doar un albastru halucinant. Bărbatul, dezmeticit aproape complet, o întrebă din priviri pe partenera sa ”într-ale somnului” dacă să deschidă sau nu ușa. Din privirea ei putu citi, însă, că îi era pur și simplu indiferent.
Așa că se ridică, nu cu multă ușurință, și rămase pentru o clipă pe marginea patului, frecându-și de zor ochii. Apoi se întinse îndelung, până ce îi trosniră toate oasele din corp. Bătăile nu conteneau. Abia după câteva minute bune își luă papucii de casă în picioare și se duse să vadă cine era. Înainte să ajungă la ușa de la intrare, se mai arcui o dată de spate, să-și pună sângele în mișcare. Apoi se uită pe vizor. Nu-i venea să-i creadă ochilor. Deschise ușa ca un repezit.
În momentul următor se simți strâns într-o îmbrățișare vârtoasă. Apoi oaspetele său intră în încăpere în ritm de vals. Se opri într-un final și se trânti pe canapea, punându-și mâinile după ceafă.
– Mă iubește, Victore, mă iubește! S-a uitat la mine cu niște ochi verzi, puri, ca de fecioară, și mi-a spus că mă iubește! Și ea nici măcar nu-i are verzi!
Ochii, umezi de fericire, îi străluceau în lumina fadă a candelabrului.
Bărbatul cărunt era amețit, în același timp, și de uimire și de somn. Se mai frecă încă o dată la ochi. Abia după ce-și reveni puțin în simțiri putu să scoată și el două vorbe :
– Ai băut? Sprâncenele îi erau ușor încruntate și curiozitatea îi acaparase toate trăsăturile feței.
– Ce mai contează un păhărel, două? Contează că mi-a spus că mă iubește, auzi? Că mă iu-beș-te!
– Păi nu ai spus că vrea să divorțați, ce naiba?
– Ba da, dar ne-am împăcat. De data asta pentru totdeauna. Chiar ieri mi-a spus că mă iubește și că nu vrea să ne mai certăm niciodată. Acum a plecat într-o delegație de afaceri pentru vreo două zile. Doamne ce-i străluceau ochii ăia verzi! Se ridică și începu să se plimbe prin apartament, gesticulând teatral, neîntrerupt, și turuind ca o moară stricată.
Bărbatul cărunt se așeză cu greutate pe canapea, sprijinindu-se de mânerul din dreapta. Simțea că pământul îi fuge de sub picioare. Stătea așa, cu ochii pironiți în gol și cu pumnii încleștați. Sprâncenele îi erau aprig încruntate. Prietenul său vorbea în continuare, fără oprire. Broboane mici de sudoare îi năvăliră pe fruntea încrețită, prelingându-se pe obraji, pe grumazu-i ramificat în vene încordate, înecându-se pe pieptu-i împânzit de firele dese de păr care ieșeau de sub halatul de mătase. Auzea ca prin vis ecoul exclamațiilor extatice. Tâmplele începură să-i zvâcnească intermitent. Obrajii îi ardeau. Simți că îl ia cu leșin, dar se stăpâni, mânat de o putere pur bărbătească. Abia într-un târziu își îndreptă niște ochi tăioși, fără lucire, în direcția intrusului.
Acesta era însă întors cu spatele, privind pe fereastră și depănând, cu o nostalgie sinceră, amintirile lui de îndrăgostit. Brusc, văzându-l așa, bărbatul cărunt avu un impuls să ia lampa de pe măsuță și să i-o spargă de cap. Dar un ecou lăuntric îi potoli imediat pornirile ucigașe.
Amorezatul se întoarse deodată, cu aceeași voiciune de la început, și continuă să-l amețească cu vorbăria lui. De data asta nu se mai plimba de colo-colo. Stătea rezemat de pervazul geamului. Pesemne obosise. Bărbatul cărunt începu să-l asculte, resemnat. Dar dezgustul licărea în continuare în ochii săi care-și recăpătaseră strălucirea. Îi spuse că fusese atât de fericit încât pierduse până și procesul. Fusese chiar și concediat din cauza asta. Dar nu conta. Nimic nu mai conta pentru el. Se împăcaseră, ce Dumnezeu!
Apoi zvâcni dintr-o dată de pe pervaz înapoi pe canapea, îmbrățișându-l din nou pe confidentul său, șoptindu-i încontinuu : “Mă iubește, mă iubește, fata cu ochii verzi mă iubește…”. Apoi adormi în brațele sale, în răsuflări prelungi, gemând ușor.
Bărbatul cărunt se desprinse din încleștarea lui. Se ridică de pe canapea și, fără să se gândească prea mult, îl întinse și îl acoperi cu o pătură. Apoi își suflecă mânecile halatului și, cu ochii scăldați în vinișoare sângerii, dădu buzna în dormitor. Acolo îl așteptau doi ochi verzi speriați și profund nedumeriți.
– Parcă spuneai că divorțezi de el!

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!