agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2002-01-19 | |
Un căluț de mare s-a îndrăgostit într-o zi de o stea de mare.
Steaua de mare nu putea înota la fel de repede ca el, astfel că doar îl urmărea cu privirea ei tandră cum zburda toată ziua hârjonindu-se printre tufele de corali. El rătăcea neobosit, în timp ce ea, stabilă și statornică, învățase să-l iubească și să-l aștepte. Căluțul de mare se întorcea mereu la ea, aducându-i în dar strălucirea soarelui închisă în perlele din scoici. Însă firea lui neliniștită îl mâna mereu pe alte căi necunoscute, sub ochii tandri ai iubitoarei și răbdătoarei sale iubite. Pleca din ce în ce mai departe, se întorcea din ce în ce mai rar, până când într-o zi nu s-a mai întors. Poate că îl ademeniseră în larg sirenele cu glasul lor înșelător și-l închiseseră în împărăția lor pentru totdeauna sau poate că se îndrăgostise de vreo altă ființă a mării și o uitase. Povestea nu spune dacă el s-a întors vreodată sau măcar dacă steaua de marea a aflat ce se întâmplase cu el. Se știe doar că ea a rămas singură și tristă, apăsată de povara iubirii pe care nu mai avea cui s-o dăruiască, iubire vastă ca oceanul în care se pierduse el. Și se topea de dorul lui întrebându-se dacă, acolo unde va fi fost, avea cine să-i spună în fiecare seară noapte bună. Poate că am visat această poveste sau poate am trăit-o aievea cândva într-o altă dimensiune. Știu doar că o port în sângele meu și că mi-o amintesc mereu de câte ori mă gândesc că nu am nici un loc pe lume, care să fie doar al meu. Când ai plecat, n-ai vrut să-mi lași nici măcar atât, colțul acela de plajă sălbatică, ultima și cea mai dragă amintire pe care ți-o cerusem. Acum, sufletul meu, însuflețit cândva de o lebădă albă care venise să-l sălășluiască, nu se mai poate odihni nicăieri. A rămas iar pustiu și fără odihnă de când lebăda alungată a zburat departe să-și cânte ultimul cântec pe malul lacului îndepărtat unde se născuse din căldura iubirii, într-o zi rece de iarnă. Am strâns laolaltă comorile de iubire din toate acele amintiri pe care nu le-ai mai vrut atunci când ai hotărât să uiți totul. Dacă aș putea, le-aș duce într-o zi acolo pe plaja aceea, în colțul nostru de rai. Știu că, pe când aș sta așezată pe plajă privind marea, mâna cu care m-aș sprijini de pământ ar găsi îngopată în nisip o stea de mare uscată. Știu că acolo este steaua de mare din povestea mea fără nume, ucisă de soare și dor, îngropată undeva pe acea plajă pe care n-ai vrut să mi-o dăruiești. Rămas bun căluțule de mare. Te-am iubit mult. Amintirile au rămas acolo, în urmă și totodată în mine, cum în mine port mereu locul acela, ca un paradis rotund din care doar puțin lipsește ca să fie perfect. Un cerc neînchis, din care lipsește ceva, ca o rană care trebuie tămăduită pentru ca amintirile să poată curge mereu și mereu, în aceeași traiectorie rotundă a memoriei și a inimii. Și fiindcă foarte puțin a lipsit pentru ca rotundul să fie perfect, am să pun în rana cercului o cutie mică, în care un căluț de mare va dormi pentru totdeauna cuibărit într-un pumn de nisip de pe plaja paradisului.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate