Vai, cu ce batjocură te uiți. Te-ai întins cu totul, mai că zâmbesc privind, e șod, nu știu, mă gândesc la seara asta, cum a început, n-am crezut nici o clipă că ajungem aici, dar cui îi pasă, ședeam liniștit. Ar fi putut să îmi semene, clipa, dar m-am înfuriat atunci, prea puțin loc, mă durea ghemul care eram, mă mai duruse, dar nu ca acum, o seară mai grea ca altele, poate că din cauză că îmi dădeai să manânc prea mult, uite ce gras sunt, dar nu cred că știai. Nici eu, a fost prima dată pentru amândoi, nu e minunat, un alt fel de partidă de sex, cumva pe dos, ce ciudat...
Fix te uiți, nu e bine. Îmi pare că vorbesc singur, trebuie să înțelegi, nu sunt vinovat, mă sufocam, nu e ușor nici pentru tine, dar pentru mine e așa de greu, mult efort, cine ne cere? Cred că nu știi nici tu, eu sunt nou în oraș, dar asta știai dinainte, poate ai crezut că un străin va fi lucru ușor de rezolvat, acum îmi pare că te căiești. De ce? Nu, e prea târziu, ai vrut să mă ai, nu m-ai întrebat, și poate chiar dacă ai fi vrut, știai că nu se poate. Nu te miră că vorbesc așa mult?
...Am păstrat și liniște, multe luni am tăcut și nu ne puteam privi. De-acum împreună, dar nu știu cum, parcă nu-mi închipuiam că așa o să fie, sunt noi multe, am venit de undeva de aproape, și tu știi că nu mă pot întoarce acolo, am fost gonit. Acum parcă mi-e un pic teamă, dar e păcat, nu trebuie, am o viață în față. Să nu te porți urât cu mine, m-ai așteptat destul, iată-mă. N-am putut veni mai repede, nu știu dacă mi-am dorit, ce mi-am dorit. În jurul tău e lumină, chiar mai multe lumini, mi-e un pic frig, sunt gol și mă doare totul, parcă aș fi fost bătut. N-am știut niciodată ce e bătaia, frigul sau foamea, am fost răsfățat și până la urmă gonit fără să fi făcut ceva rău. Aș nega destinul, știu, e prea târziu, ce să-i faci.
Înapoi? Nu se poate înapoi, timpul curge mereu în același sens, înapoi e numai amintirea, poate și ea uitată, rechemată mai rar și încă mai rar, până se stinge singură. Și-atunci nu mai este nimic, așa o să mi se întâmple și mie, mă întreb ce o să zică tata despre asta, nu l-am cunoscut, o să îl cunosc?
Iată, am rude, o știam, dar nu cu siguranță, acuma e clar. Tu taci, nu mă mai dorești, ah, ce aproape am fost unul de altul, ce aproape, mulți cred că sunt invidioși, mie nu-mi pasă. Le sunt antipatic, ar comenta, dar nu își permit, nici ei nu știu ce își doresc. Filosofie ieftină, de cârciumă cu pahare pline de salivă. Oh, ce lume. Am venit de aproape, dar nu cunosc lumea. Am fost departe de ea, chiar de m-am aflat în mijlocul oamenilor dintotdeauna, chiar prea mult în mijlocul lor.
Parcă mi-ar fi somn, acum aș dormi pentru întâia oară, ah, câte lucruri le voi face azi pentru întâia oară, e uluitor. Plăcut surprins? Poate că voi fi, îmi va trece. De ce stai? Iar liniște, tăcerea asta mă poate scoate din minți, mă deprimă, mă simt fără valoare, fără senzație, nimeni. Nu mă băga în seamă și iată, îmi vine să plâng, ce groaznic, sunt eu ca și cum n-aș fi, dedublarea nu mă încântă, de ce taci?
E soare, ce sunt acelea, ah, păsări, da, am auzit vorbindu-se de ele, mă umplu de invidie, ele pot zbura, eu n-am nici cum să merg. Dar le voi întrece, voi merge și voi zbura, voi ucide și voi face dragoste cu femei urâte ca să le fiu superior, nu e o promisiune, e un fapt dinainte împlinit, voi fi mai om ca omul de colo care fumează agitat, nu e aici, îl văd prin trei uși închise, nu, nu îl văd, dar știu că e acolo. Așteaptă o veste, i-o voi da, îi voi spune de tine, pâra nu este calitatea mea, nu e calitatea nimănui, e un defect, îl am, îi voi spune. Îi voi spune că taci și că mă simt singur, se va simți și el singur. De ce taci?
Dar femeia moartă nu putea vorbi în fața primului său născut care orăcăia explicativ.