In intersectia mare, tramvaiul trebuie sa astepte respectuos trecerea dricului cu doi cai negri, cu coroane de flori naturale inalte cât un stat de om. Barbatii cu palarii mari negre de fetru cum poarta tiganii, femeile cu broboade tot negre care le invelesc pâna-n talie, si mai jos in rochii lungi pe care o ploaie târâita de primavara le lipeste intre picioare, merg dupa car cu mersul leganat, stârnind praful umezit care se depune imediat pe incaltari. In urma vin cântaretii cu alamuri, trâmbite, cinele, acordeonul cu dintii ascutiti rânjiti in soarele zgârcit al unei zile in care mai mult a plouat decât a stat.
Se zice ca omului care se ingroapa intr-o zi din asta i-a placut viata. ßi unchiului Anton, despre care presimt ca voi vorbi mult in cele ce urmeaza, chiar se pare ca i-a placut. In spatele microbuzului, stau ghemuiti pe lânga sicriu tovarasii de bautura din cartier, Printul aghezmuit de dimineata, Bogdan, Grigorie, Moni care se hotarâse in ultimul moment sa vina totusi, luând dricul din mers, Lucian, Parintele (zis asa fiindca statuse zece ani pe la mânastiri in Oltenia cu gândul de-a se face preot), Generalul asezând inutil florile galbene, care se scutura in ritmul hopurilor din pavajul strazii Tunari. Chestia cu muzica i se pare printului indecenta. Daca-i inmormântarea lui bulibasa, explica scurt unul din baietii angajati pentru caratul sicriului. Liana, sora raposatului, care a urmarit tot spectacolul din cabina microbuzului, o sa ne interpeleze probabil abia diseara, cu una din lectiile ei de viata greu de suportat: Mama (i se va adresa lui Tudor), trebuie sa intelegi ca pe lumea asta sunt oameni care traiesc mai bine, nu pot sa fie toti la limita subzistentei, ca sa zic asa! Pâna la "limita subzistentei" insa, Tudor va trebui sa suporte acasa adunarea de batrâni in jurul mesei de inmormântare, tot masa lor veche pe care Tudor ar fi farâmat-o de ciuda când nu reusea s-o "faca mare", s-o rabateze. Pe latura din stânga a mesei, cum privim de-afara prin usile deschise, prima care se vede e silueta Ciorii, schitata prin fumul tigarii din care trage ca o turcoaica. Ea mai mult fumeaza decât manânca, si acum câteva saptamâni a mai comis ceva ce i-a facut-o generalului simpatica: venind sa-l vada pe unchiul Tony bolnav, probabil cu vreo saptamâna inainte de sfârsit, a ramas cu butonul soneriei de la usa din spate intre degete, soneria cu arcul comprimat a continuat sa hârâie vreo doua minute, pâna s-a gasit in casa de intelectuali o surubelnita sa scoatem arcul din contact...Acum, daca usa n-ar sta in balamale s-ar putea zari si cealalta doamna de pe aceeasi latura a mesei, tot o fosta colega de-a lui Tony, uscata ca o scândura, cu parul intr-o ordine de parca i l-ar fi despletit unchi-meu cu degetele amortite, in saptamânile de la sfârsit când nu mai putea sa se slujeasca de mâini...Doamne, ce rau esti, sopteste maman seara, dupa ce totul s-a linistit, turnându-si in cana restul de cafea racita care o s-o ajute sa reziste la telenovela de ora 22; dar mama zâmbeste spunând asta. Probabil am cui semana, retinând cu acuitate portretele de femei (descifrat din manuscrisele nocturne ale lui A: Ceasul de la capul patului parca ticaie mai incet dimineata, sau sunt eu pe cale de a adormi, dupa o noapte lunga. N-am putere sa ridic mâna dreapta dupa el, sa-l tin aproape de fata, sa-l citesc - pot numai sa-mi inchipui, dupa lumina difuza, ca trebuie sa fie in jur de sase dimineata - aproape ora la care va veni femeia care-mi schimba asternuturile, pampersii, bluza...Femeia e voinica, inca frumoasa, pe la patruzeci de ani in proces de divort cu sotul - eu nu ma pot simti in largul meu in fata ei, ud tot si cu cocoselul moale, pe care de vreo câteva saptamâni nu mai pot sa mi-l vad. Vino sa m-ajuti sa-l ducem pe Anton la Weceu, tipa Liana. Femeia cu buze subtiri, intr-o fusta neagra pe care pântecul rodnic o impinge in camera inainte ca ea sa se iveasca, doar s-a uitat la mine, fara sa auda ca, dintre perne, spuneam ca mi-e foame dupa trei zile de post, ca as mânca un bors de peste; s-a uitat la mine sprijinindu-si de canatul alb al usii mâna cu unghiile vopsite roz si inele aurite pe fiecare deget, pe urma a plecat cu pasi neauziti in espadrile...)

Domnul Eugeniu, ofiter de geniu esuat la radio unde ajunsese coleg cu unchi-meu, ii face un fel de curte platonica femeii cu parul in neorânduiala. Of, numai la ocazii din astea ne mai intlnim si noi, Eugene, murmura doamna. Ei nu, draga, depinde numai de noi sa ne intlnim si altfel, daca-l intrebi pe parintele o sa-ti spuna ca toti o sa ne intâlnim odata (pe la al treilea paharut de tuica, parintele asezat in capul mesei tuseste inca sobru.) Prin hol trecea si un politai, cu capul pus de-a dreptul pe umeri, care tocmai ii ceruse mamei referinte despre baiatul vecinilor de la demisol; aceia având si ei o inmormântare, undeva prin Moldova, s-au trezit ca baiatul ar fi trebuit sa fie singur acasa, numai ca, toata ziua de sâmbata, pustiul nu s-a aratat. Dar daca aflam ceva, sigur...Politaiul greoi se impiedica in trecere de Suzana, care alerga prin coridorul obscur spre bucataria cu mirosuri grase de sarmale inabusite in vin, dupa reteta nepoatelor lui A. din Moldova. Suzy isi gaseste greu locul in casa, in ziua când il inmormântasem pe Tony. Dimineata a asistat si ea la slujba tinuta acasa de preot, pândind prin usa inchisa a balconului in camera unde dormea raposatul. Niste lazi vechi, nu tocmai impermeabile, improvizau un adapost impotriva ploii care ti-am spus ca a cazut in reprize de dimineata.