agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-05-17 | |
O lume cenușie. Cu multe forme: rotunde, pătrate, dreptunghiulare, poliedre, cuburi, piramide, sfere... O adunătură mișcătoare, fără sunet, fără culoare. Totul în banalul gri, oscilând ritmic înainte, înapoi, înainte... Mai repede, mai repede, mai repede!
Dar ce se întâmplă când e prea repede? adunătura începe să transpire, să se încingă, să fumege, să scoată prin pori picături uriașe care se evaporă și dispar... Mișcările se întețesc până când, forțele rezistente acționează ferm și o înfrânează. Forma este ținută locului, dar, din mișcarea acum încetată și din vaporii și picăturile eliminate ca reziduuri nefolositoare se strâng, se lipesc unele de altele, se întrepătrund și ghemul se metamorfozează printr-o explozie mută. Mii de cioburi și bucățele gri se împrăștie la întâmplare, dar când fiecare fărâmă s-a contopit deja cu formele gri deja existente, rămâne în urmă o panglică albăstruie, o panglică subțire de un albastru intens. Ce este? Poate un gând eroic, o formulă care ar putea reprezenta antidotul pentru virusul HIV, un sentiment sincer neexprimat. O străfulgerare genială, pe care timpul nu o poate atinge, alții nu o pot critica și care poate prinde aripi într-o imaginație bogată, dând naștere la perfecțiune. O panglică albăstruie luată de vânt, purtată ușor pe brațele lui, unduindu-se printre forme, figuri și fețe care o privesc absent sau trec nepăsătoare. Nepăsarea... Nerozii! Nu știu că trec pe lângă perfecțiunea absolută, pe lângă șansa lor, poate chiar unica în existența lor infectă și plată, de a evada! De a sparge tiparele, de a sfâșia pânza strălucitoare a comodității și a lenei, de a scăpa... Și șansa lor de a fi avot un rost în viață ar deveni un fapt. Dacă o figură ar deschide ochii și ar zări și ar prinde panglica de un capăt, de un colț, măcar un fir între degete... Ar fi purtată către un abslout făra de margini, în care genialitate s-ar împleti într-o structură de ADN cu panglica albastră. Și s-ar naște, din nou un gând, o idee. Ar fi martoră a idealului, ar respira perfecțiune, ar crea o nouă lume, un univers proaspăt ce s-a putea închide într-o nucă. Dar nici o formă, figură sau față nu se întoarce. Toate trec, procupate de banalitatea existenței lor otrăvite, mecanice. Sunt doar marionete oarbe, surde, goale sau găunoase pe dinăuntru, care așteaptă ca marele stăpân să tragă de ațele voinței. Iar panglica albastră flutură în aer, zboară, se unduiește lin și se apropie de pământul rece. Ușor, se asterne în toată splendoarea ei și se mai mișcă de ceva ori în încercarea de a se inălța din nou. O mare de forme gri îi trec prin față și o acopara privirilor. Apoi nu se mai zărește. Doar fuioare de abur albăstrui care se amestecă cu un gri banal.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate