agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-05-19 | | Înscris în bibliotecă de Andreea
In Leon Tolstoi, despre moartea caruia s-a vorbit, fara temei, daunazi, nu numai Rusia, dar lumea intreaga au inca pe unul din cei mai mari oameni ai timpurilor de fata – mare prin opera, dar, inainte de toate, prin sufletul sau de credinta si bunatate, cum nu mai este altul nicaieri in timpurile noastre.
A ajuns la optzeci de ani, varsta de patriarh pentru un om care are si fata, si graiul, si viata de patriarh – caci de multi ani s-a coborat in mijlocul naturii, cerand de la simplicitatea ei sublima un raspuns simplu la tainele supreme a caror dezlegare il chinuise ani indelungati, si e acum un frumos taran batran, cu barba lunga, salbateca, cu plete ca de egumen, cu fata arsa de soare din care se desface patrunzatoarea intrebare a nelinistitorilor ochi de leu. Si multora li se va parea ca este o mare deosebire intre acest bogat "om de tara", a carui bogatie o cauta si o tin altii, intre acest predicator si prooroc in haine de taran, care vede in iubirea crestina, in pacea crestina, in marginirea si cumpatarea crestina a tuturor nevoilor, in cultivarea omului crestin din fiecare singura solutie multamitoare a dureroaselor probleme superioare, si intre tanarul ofiter, intre puternicul scriitor care coboara in operele lui, cu o putere de evocatie fara pereche, o lume, o vreme intreaga, cu toate cu toate tipurile ei deosebite, dandu-i in acelasi timp intreaga viata morala de care era insufletit si zguduind-o de toate curentele de idei, de toate patimile timpului, in maretele creatiuni ce sunt, dupa schitele din Caucaz, Razboi si pace si Anna Karenina. Si de pe atatea buze cade cuvantul de superficiala si lesnicioasa osanda: decadere, slabire a insusirilor productive, misticism, manie religioasa! Nu, nu e asa! Decaderea n-o poti afla, nici oboseala marelui creator. In Sonata lui Kreutzer, care vrea sa dezguste de iubirea carnii, in marile scene de durere din romanul de batranete Invierea, unde totul traieste cu o putere de vraja, de la biserica de sat luminata de facliile invierii pana la casuta pacatului, pana la temnita crimei si la ispasirea surgunului, in cuprinzatoarele schite care prezinta pe scurt viata unei nevinovate fapturi cu patru picioare a aceluiasi Dumnezeu, sau povestea mortii omenesti, pe campul viscolit ori in odaia luxoasa a functionarului inalt, dar tot asa de smarita, de fricoasa, de chinuita de doruinta unui razim, unei mangaieri, unui indemn, care nu pot fi din aceasta vioaie viata a egoismului ce infloreste pentru impodobirea lumii, in toate e acelasi gest de invietor fericit si maret. Si nu e nici misticism ratacitor, nu e nici complicatie de teorii si visari religioase in parerile despre om, despre trai si menirea lui, ci e simplicitatea evanghelica, a carii supunere poate sa inalte mai mult decat mandria. Si e, desigur, plina de unitate aceasta viata. Vedeti panzele acelea mari de razboi, de viata sociala scumpa, inalta, zgomotoasa, felurite. Sunt multi oameni, sunt atitudini frumoase, sunt miscari indraznete. Dar simti indata ca nu pentru a le infatisa e scrisa cartea. Rand de rand, pagina de pagina, capitol de capitol, alearga flacara intrebarii, dezmierdatoare asupra unuia, cruda asupra altuia, arzatoare asupra unui al treilea. Si, la capat, cand toti se duc, se resemneaza, se topesc, se acopar de umbra, limba de foc a intrebarii se misca mai departe, tremurand dureros in marele intunerec. Ii trebuia, inainte de toate, si lui sa stie Ce sunt aceste lucruri ce vesnice n-or fi. In filozofie a gasit vorbe rare care se ciocnesc, constructii inalte, ridicate pe nori ce plutesc, argumentatii care multumesc ratiunea unui timp, dar nu pot rodi in inima, pe care n-o ating; in parerile mistice a gasit crestinismul de origine fara acea simplicitate si nevinovatie care sunt insusirile lui cele mari prin care a putut si a trebuit sa cucereasca lumea. Atunci el abdica mandria cugetarii, indrazneala gandului razvratit cu care se lovise de portile de arama ale tainei si, daca facu jertfa aceasta, se gasi alturi de durerea si bucuria oricui, chiar ale celui mai umil, se infrati cu zilele muncite ale celui mai sarac si trai ani de batranete cum putini fruntasi ai epocei noastre de lupta au putut sa-i aiba, pe vreo alta perina de mangaiere. Si ceea ce are insemnatatea cea mai mare, e ca el nu s-a facut crestin dupa Evanghelie pentru fericirea raiului, pe care l-a ignorat intotdeauna, ci pentru suferinta acestui iad, in care fara scop vazut se zbate si se stoarce omenirea invrajbita, a carei mantuire el n-o vede in civilizatie – oprit fiind de brutala ei infatisare materiala de astazi. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate