agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-05-23 | |
28.01.2002
Iarna, viața și Bunin! Pentru azi s-au anunțat 15 grade Celsius! În 28 ianuarie! De mai bine de o săptămână, numai zile calde sunt. Asta înseamnă pentru cei meteosensibili, disconfort, neplăcere! Poate de aceea, când m-a întrebat inspectorul CFI, aflat în control la serviciu, dacă plec pe undeva, m-am uitat lung la el și i-am răspuns morocănos: Toată ziua sunt la dispoziția dumnevoastră! Probabil și dumnealui este meteosensibil că pe la ora 1200, îl căutam de zor pe domnul N. și-am aflat că a plecat împreună cu domnul inspector și domnul P. la una mică. Abia luaseră salariul și erau în bani... M-am liniștit, sau să fiu sincer m-a liniștit doamna S. Fiți cuminte mi-a zis ea, nu vă bateți cuie în talpă , așteptați să treacă inspecția. M-am adâncit în scaun și-am început să meditez la ce înseamnă viața! Nu găsisem răspunsul potrivit când tocmai s-a întors inspectorul. Era în acea stare când limba i se împleticește în gură, toți oamenii sunt prietenii lui și viața e frumoasă oricum. Nu mai știu de ce m-a pufnit râsul, inspectorul îmi spunea “n-ai văzut nimic” și-mi făcea semn cu degetul. Eram de acord și totuși îmi venea să râd; nu mă puteam deslănțui, puțină decență trebuia păstrată. Până la urmă nu m-am abținut și râzi, râzi, râde și domnul inspector. “N-ai văzut nimic” și mă-n brățișează, „da domn inspector, n-am văzut nimic...ar fi bine să mergeți ... unde credeți dumneavoastră ... E o zi așa frumoasă...” Domnul inspector a plecat și iar m-am afundat în scaun și mă gândeam la câte am de făcut, pe cine mă pot baza, care sunt bucuriile vieții și cum aș putea scăpa de durerea sâcăitoare de la mijloc . La urma urmei nu sunt decât un sclav, unul modern, mi-am spus după un timp de gândire. Soarele de afară mă chema la viață, probabil că la pădure albinele or fi ieșit la zborul de curățire. Aș fi mers după program să le văd, numai că parcurgerea traseului prin aglomerația din Colentina, alte treburi ce așteptau o rezolvare, durerea sâcâietoare ce se lăsase pe picior în jos, m-au determinat în cele din urmă să iau drumul spre casă și să nu mai fac nimic din ceea ce îmi propusesem în ziua aceea. Acasă... soția încă nu ajunsese de la serviciu, avea program după amiaza, fata era la niște cursuri de măiestrie la vioară, iar eu nu îmi găseam locul. Nimic nu îmi plăcea. Nici să mănânc, aveam o ușoară stare de vomă, nici să ascult muzică, nici măcar să urmăresc știrile de la televizor. Parcurgeam cu privirea rafturile pline cu cărți și absolut nici una nu mă atrăgea. La ce bun atâtea cărți? Cui îi folosesc?! Apoi am dat peste volumul “Laureații Premiului Nobel pentru literatură”. Brusc mi-am adus aminte de autorul selecției din volumul “Nobel contra Nobel”. Cât era de vehement vizavi de politicienii vremii! Cât era de prezent în presă, cu eseuri, șouri la TV, și ce sfârșit tragic a avut! Domnul scriitor mersese undeva la țară și noaptea a murit intoxicat cu oxid de carbon, fiincă în hornul casei își făcuse barza un cuib... Viața, destinul acestui om! Oare o fi meditat vreodată la propria-i Moarte?! S-o fi gândit că poate veni atât de neașteptat? Am luat cartea și-am deschis-o absent, întâmplător. Ivan Alexeevici Bunin, primul scriitor rus (sovietic) laureat al premiului Nobel. Informații succinte și-un text despre carte și viață... Cum oamenii de multe ori trăiesc în irealitate, în imaginația sau în născocirile altora, iar viața trece pe lângă ei, sau pe lângă noi, fără să știm. Am citit textul, l-am recitit și pe undeva exista o asemănare între modul meu de a percepe lumea, viața, cărțile și ilustrul laureat al premiului Nobel despre care până atunci nu citisem și nu auzisem nimic. Și-am tot trecut în revistă scriitori străini, nelaureați ai premiului Nobel, despre care știam mai multe lucruri decât despre Bunin. Apoi de la etajul trei al blocului unde locuiesc, priveam pe fereastră, eram îngrijorat că fata și soția încă nu veniseră, gândul mi-a fugit din nou la răposatul Președinte al Uniunii Scriitorilor, la Bunin și s-a oprit în cele din urmă asupra domnului inspector. El se bucurase cu băieții de această zi superbă, cinstindu-se și stând la taclale, devenise egalul lor și se dase pe mâna mea râzând și făcându-mi semn cu degetul, “N-ai văzut nimic!” Am zâmbit și am privit cerul. Era același cer pe care îl vedeam ori de câte ori reușeam să mă desprind de realitatea imediată. Mintea îmi umbla printre aștri și m-am gândit, că fiecare dintre noi, are acolo sus un protector și n-am mai fost îngrijorat pentru fată și soție. Și-abia așteptam ca ele să vină să stăm de vorbă despre câte se întâmplă în lumea asta, să ne facem planuri și să ne bazăm unii pe alții în tot ceea ce întreprindem. Nicolae Aurelian Diaconescu |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate