agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-05-24 | |
Să ne imaginăm că suntem o cameră de luat vederi punctiformă, ca un ochi cu dimensiune zero, greutate zero și durată de viață infinită. Să ne mai imaginăm o foaie de hârtie de dimensiune A4, cât se poate de netedă, lucioasă, albă, de abia ieșită din mașinăria complicată care o fabrică. Și, în sfârșit, să ne imaginăm că dorim să o privim cât se poate de aproape. Ne apropiem încet și foaia albă crește brutal în dimensiuni, ajungând cât un teren de fotbal, apoi cât suprafața Pământului. Factor de mărire 5.100.046.875.000:1. Această creștere monstruoasă în dimensiuni transformă suprafața foii de hârtie într-o pădure gigantică de forme nepământești, ce seamănă cu niște copaci torsionați de viziunea unui nebun, având fiecare o înălțime de peste 5.100 de kilometri, ale căror trunchiuri, privite de aproape, sunt de fapt alcătuite dintr-un conglomerat de molecule ale căror atomi scânteiează în culori vii. Curiozitatea ne îndeamnă să ne apropiem de un atom de carbon, care începe să semene cu un sistem planetar alcătuit din 12 electroni de dimensiuni egale, care orbitează maiestuos în jurul unei stele moarte alcătuită din tot atâția protoni și câțiva neutroni apatici. Pătrundem în acest minisistem care crește în dimensiuni până când distanțele dintre electroni devin cosmice. Factor de mărire: incalculabil. Apropierea față de unul dintre electroni, crescut la dimensiuni planetare, ne arată o suprafață ce, deși înainte părea moartă și netedă, strălucește, unduindu-se asemenea unui ocean ce acoperă planeta în întregime. În adâncuri, populații de ființe acvatice unduiesc și se împrăștie prin colțurile neantului, apar și dispar străfulgerate de fotonii mari cât niște munți. Quarci și miuoni zac în adâncuri ca niște nave spațiale gigantice, eșuate la limita infinitului mic. În interiorul lor, râuri de substanțe fără culoare se întrepătrund și se amestecă lin, ronțăind bucăți de timp care gem fără glas. Un număr incredibil de crononi fierb ca o supă de dimensiune zero, scuipând ființe a căror viață de măsoară în secunde de ordinul zece la puterea minus infinit. Pătrundem în gura căscată a unei astfel de ființe și întunericul ne împresoară. După o perioadă nedeterminată, în care ne afundăm în noaptea adâncă, un punct strălucitor începe să crească în obiectiv, ajunge de dimensiunea unui fir de nisip, apoi a unei cireșe, apoi a unei case, apoi se sparge în nenumărate puncte luminoase ce formează metagalaxii, galaxii, brațe galactice și sisteme planetare. În jurul unuia dintre ele, ales la întâmplare, nouă planete se rotesc neîncetat. Cea de a treia are o frumoasă culoare albastră-verzuie, cu suprafața împărțită în mai mult continente. Un popor de ființe bipede o populează, iar una dintre acestea, una singură, cu ochii închiși, își imaginează că este o cameră de luat vederi punctiformă, ca un ochi cu dimensiune zero, greutate zero și durată de viață infinită. Și își mai imaginează o foaie de hârtie de dimensiune A4, cât se poate de netedă, lucioasă, albă...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate