agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2288 .



Bătrînul lup și tataia
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Nicu al Popii ]

2005-05-26  |     | 



Bătrânul lup și tataia


Am deschis binișor ușa. Mamaia Caterina, soacră-mea, cu ochelarii pe nas, croșeta niște ciorapi iar în camera de alături Delia și Trăienel își făceau somnul de după amiază.
- Ce surpriză, ce surpriză, se învârtea ea în jurul meu. În câteva minute a întins bunătățile pe masă, piftie cu hrean, sarmale, cârnați fripți, cozonac.
Mâncam și șopocăiam, să nu se trezească ăia mici, când vocea Delioarei răsună plângăreață.
- Mamaie !
- Hii, hii, hii, ia uite fetiță cine-a venit la noi !
Delioara se freacă la ochi, se uită printre degete, apoi se aruncă în brațele mele.
- Tată, avem o ieduță cu stea în frunte.
- Nu mai spune!.
- Știi ce face ? Zdup, zdup și noi după ea, prin pat, pe sub pat, e tare drăgălașă.
- Cumm ?! O lasă mamaia prin cameră ?!
- Așa un pic, ne jucăm cu ea și pe urmă gata, o duce la loc, la mămica ei.
- Merg s-o văd dacă e așa frumoasă, e în grajd ?
Delia se îmbufnează.
- De ce n-a venit și mama s-o vadă ?
- Fetiță mică, de la gară abia am venit, e iarnă, nămeții mari. Mi-a fost teamă pentru ea să nu se îmbolnăvească. Când urcam dealul, ghici, pe cine am întâlnit ? Eee, vezi că nu știi ? O căprioară, o fugărea lupul.
- Și-a prins-o? sare Trăienel din pat .
- Mă hoțomanule, cine se făcea că doarme ?
- Hai spune !
M-am suit și eu în vârful patului, iar mamaia croșeta mai departe.
- Dacă nu vedeam cu ochii mei, n-aș fi crezut că lupii mai ies la drumul mare. Pe vremea când trăia tataia Aurelian, pe o iarnă ca asta, cu nămeții de un metru, lupii porneau în haită și dacă întâlneau trecători rătăciți sau singuratici ca mine, nu mai scăpau cu viață. În timpurile alea, la Mățău, aproape de Câmpulung, se aciuiase un lup ce băga spaima în nouă sate. De cum se însera, ieșea din viroagele în care se ascundea ziua și după ce da o raită prin văile cu zăpadă de peste trei metri unde niciodată nu găsea vânat, urca pe culmea dealului și sub un brad uriaș își sălta capul și începea să urle. Din pădurile înconjurătoare, alte urlete ale foamei răsunau în ecouri prelungi. Treptat, umbre mișcătoare i se alăturau și vânătoarea de noapte începea. De ani de zile era conducătorul haitei și nu dăduse niciodată greș. Intra în sate și făcea prăpăd la oi, porci, vite. Cei mai vestiți vânători au rămas de rușine stând la pândă în luminișuri sau văgăuni ca să-i vină de hac. Avea lupul ăsta așa un miros, că îi simțea pe vânători de la mare distanță, iar în sate nu ataca de două ori în același loc.
Nemaiștiind ce să facă, oamenii au împânzit pădurile de capcane și iată că într-un miez de noapte, Marele Lup Cenușiu și-a prins piciorul într-una. A urlat el de durere, a mușcat cu deznădejde din aerul tăios al nopții, până ce, epuizat, s-a întins pe zăpadă. Când foamea a început să-i frigă mațele, s-a zbătut iar și în cele din urmă, cu prețul labei care i-a rămas acolo, a reușit să scape.O săptămână și-a lins rana până a făcut puțină crustă. Când și-a revenit, șontîcăind a urcat iar în culmea dealului. Lupii au răspuns și de data asta la chemarea sa, dar haita avea alt conducător. Era un lup puternic, negru și n-a vrut să-și plece capul în semn de supunere, ba mai mult și-a zbârlit coada arătându-și colții cu mârâituri furioase.
Rănit și înfometat,Lupul Cenușiu nu mai avea forța de altădată să lupte. S-a retras de-a-ndăratelea și-n cele din urmă a luat-o la fugă. Zile și nopți a urcat dealuri, a coborât în văi, până a ajuns prin părțile noastre, în pădurea Grinilor. Abia se mai târa de foame, când într-o noapte, a prins mirosul unui cal. S-a luat după el și ochii îi sticleau de poftă. Multă vreme călărețul n-a știut că e urmărit. Plecase dis-de-dimineață să împrumute bani de la o bancă din Câmpulung și cum fusese purtat cu vorba, întârziase și-l prinsese noaptea-n Boteni. Cum era el de obosit, dacă s-ar fi oprit acolo, bine ar fi făcut, dar s-a grăbit să ajungă acasă. Mai avea două dealuri de străbătut când urletul jalnic, prelung, al Lupului Singuratic, l-a înfiorat până în măduva oaselor. Roibu, că așa îl chema pe cal, a nechezat și-a luat-o într-un galop bezmetic. De spaimă s-a abătut din drum și picioarele i se afundau tot mai adânc în zăpadă. Deodată a îngenuchiat și nu s-a mai urnit. Degeaba a fost lovit peste ureche c-o biciușcă, degeaba i s-au înfipt bocancii în burtă până i-a dat sângele. Lupul se apropia tot mai mult. Înnebunit, tataia Aurelian, și-a scos bocancii și s-a cățărat în primul brad cu cioturi mai joase. Ajuns sus s-a legat cu căpăstrul și-a închis ochii. Nu putea să privească sfârșitul calului. S-a petrecut însă ceva neobișnuit. Roibu s-a mai sforțat o dată și-a lovit în plin. Un urlet al neputinței, al foamei care chinuia mai abitir ca lovitura, a străbătut pădurea pe toată întinderea. Unul câte unul, lupii , răspundeau de la mare depărtare. Treptat, pădurea vuia de cântecul lor, iar Lupul Singuratic urla din ce în ce mai tare, chemând ca altă dată la vânătoare. Își concentra întreaga forță în chemarea asta. Roibu sta neclintit, doar carnea îi tremura în zvâcniri repetate, iar tataia strângea din ce în ce mai puternic tulpina bradului. La puțină vreme, umbrele lupilor și-au făcut apariția. Unul a sărit la gâtul lui Roibu, altul l-a apucat de-o pulpă, al treilea de burtă și în câteva clipe l-au sfârtecat. Acolo sub brad se strâgeau tot mai mulți lupi. Lupul Singuratic s-a apropiat să mănânce și el,n-a fost însă chip, ceilalți i-au arătat colții și dacă nu s-ar fi depărtat destul de repede, ar fi fost sfârtecat. Haita nu l-a urmărit. Băloși dădeau târcoale bradului, câte unul se înverșuna să zgârie pomul cu ghearele, iar tataia încremenise lipit de trunchi.
De sus o zăpadă pufoasă cădea în trombe. Spre dimineață, zăpada s-a oprit, iar haita a părăsit locul, ascunzându-se iar în desișul pădurii și în adâncul văgăunilor. Numai Lupul Singuratic s-a apropiat, a lins oasele aproape uscate ale calului și s-a așezat sub brad într-o așteptare mută. Tataia nu înțelegea de ce atâta înverșunare pe lupul acela. Dacă n-ar fi fost acolo, ar fi avut încă puterea, să se târască până în sat. S-au privit multă vreme până când tataia n-a mai știut de el.
Acum numai o minune îl mai putea scăpa.
Acasă, mamaia Aurelia, de cum se înserase, nu și-a mai găsit locul. A cărat apă la vaci, a tăiat lemne deși nu-i trebuiau, a mestecat în tuciul de mămligă, până s-a lipit. Într-un târziu, a strigat pe Niculina, vecina, să schimbe o vorbă cu ea, da și aceasta se culcase de mult.
Nesomn, gânduri multe, neliniște, toate o copleșeau pe rând, în timp ce aștepta, aștepta. Ultima oară tataia sosise în zorii zilei și supărarea se preschimbase în surâs când apăruse murdar ca vai de el, dar vesel și pus pe glume. Căruța cu fân se răsturnase pe drumul Hulubei și s-a băgat sub ea de-a săltat-o, apoi a trebuit să astupe viroaga cu pietriș. Cine știe pe unde l-a prins noaptea și de data asta își spunea mamaia Aurelia. Poate s-a oprit în Boteni la soră-sa și-apare mâine dimineață după ce m-am perpelit pe jar o noapte întreagă.
S-a făcut ziuă, a trecut prânzul și el tot n-a venit. Cu inima cernită, mamaia a strigat pe Ghiță Lăutaru, Ionel Șchiopu și Gheorghe Rizea să-i roage să meargă cu ea pe urmele lui tataia. Nici unul nu s-a-n-demnat, spuneau că sunt nămeții mari, că n-au puști și dacă l-au mâncat lupii, ei cu ce să-l mai ajute.
- Bine oameni buni, atunci, mă duc singură să mă mănânce și pe mine.
Cei trei s-au mai sfădit, au strigat și ei pe alții până s-au strâns vreo zece inși cu furci, topoare, făclii și-au pornit pe drumul Lucienilor spre Drăghici și Mihăiești. Mergeau anevoie prin zăpada mare, că deși înghețată, tot li se afundau picioarele în adânc. Au trecut de un sat, au trecut de al doilea și cum înoptase s-au întors pe scurtătură prin pădurea Grinilor. Mergeau în tăcere, posomorâți, atenți la urmele care apăreau din când în când. Luna strălucea ca niciodată; urme de lup din ce în ce mai multe, au apărut pe zăpadă. Oamenii au aprins făcliile și-au înaintat precauți. La oarecare distanță se zărea Lupul Singuratic. Era așa slăbit că mergea împleticindu-se. A rămas locului zburlindu-se tot și căutând din priviri o scăpare. Cum cercul se strângea tot mai mult în jurul său, a sărit într-o ultimă sforțare în furcile care i s-au înfipt în blană din toate părțile.
Mamaia a gemut și s-a rezemat de tulpina bradului. Nu suporta sângele care împroșca oamenii și zăpada. Când a văzut și oasele de cal împrăștiate pe jos a apucat-o amețeala. A ridicat privirea într-o rugă mută. Pădurea a fost tulburată de un țipăt care a înfiorat oameni și animale. Acolo sus, tataia arăta ca un om de zăpadă.
- Mă române, mă auzi, spune ceva. El nu putea vorbi, auzea totul ca în vis și lumea i se părea fantastică în sclipiri albe, albastre și verzi.
Cu mare greutate l-au coborât de acolo. Era țeapăn și unghiile i se înfipseseră adânc în coaja pomului.
Acasă, fiecare voia să dea o mână de ajutor. Abia a scăpat tataia cu picioarele netăiate, s-a ales însă cu o suferință grea, de care n-a scăpat toată viața.
Întâmplarea a făcut ocol prin satele de pe valea Argeșelului. Așa s-a aflat a cui a fost laba lupului găsită de vânători în capcana de la Mățău.
Tare mi-ar fi plăcut Delioara să-l fi cunoscut pe tataia Aurelian.
- De ce tată, ce mi-ar fi făcut ?
- Þi-ar fi spus povești, s-ar fi jucat cu tine. Era un om foarte bun, avea privirea așa de vie! Privire de haiduc, spunea mamaia Aurelia. O să vezi, când om merge pe unde am copilărit eu, toată lumea o să te cunoască,semeni foarte mult cu el.


Nicolae Aurelian Diaconescu

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!