S-au reasezat tacuti, culcandu-se pe muschii verzi si moi, cu privirile atintite in azurul cerului inalt. Abia acum simteau oboseala si o moleseala placuta ii indemnau la contemplare. Nu ne vorbeam, fiecare cu gandurile lui. Am stat asa un timp,purtati separat de imaginatie. Vantul abia adia printre stanele de piatra, purtand un zgomot linistitor. Am stat asa, nemiscati o ora, doua... apoi cand soarele sa apropiat de creasta, am dat desteptarea. S-au ridicat putin rigizi si ma priveau cu ochi intrebatori.
-Gata cu trandavia, acum la munca, si le-am indicat ce au de facut. Cam intr-o jumatate de ora am strans doua croznioare de gateje, le-am legat cu cordelinele din dotare si am inceput urcusul spre refugiu. Vegetatia se rarise considerabil, doar cateva smocuri de iarba rasarite la baza stancilor, mai aminteau de viata vegetala. Intr-un tarziu am ajuns la refugiu. O coliba din lemn, cu acoperisul de sindrila, cu ferestele dispuse pe ambele laturi, de unde priveai culmile Bucegilor si in partea opusa pe cea a Fagarasilor,iar de pe platoul din fata lui privirea-ti ratacea la nord spre culmile Ciucasului si ale Postavarului iar in spate, spre sud vedeai inaltimile Leaotei in stanga, in dreapta coastele domoale ale muntilor Lovistei, pierduti in negura zarii. Jos la picioarele muntelui, de o parte si alta vedeai depresiunile Barsei, Dambovitei, Branului,cu sate sau doar cu cite o stana uitata de lume si de dumnezeu.Ajunsi in fata refugiului, ne-am deshamat de poveri,am asezat lemnele in locul dinainte stabilit - patru pari batuti in colturile ce formau un patrulater - si am patruns in incinta. O camera de marimea a patru pe cinci, cu ferestre cum am spus, doua dispuse pe partea vestica catre Fagaras,la est una catre Bucegi si Leaota, cu o constuctie in forma de coltar, pe peretele vestic si cel de nord, care ar avea menirea de pat - un "raft"ridicat la 60 cm. de pamant - pe peretele opus o soba cu plita, in prelungirea ei o masa tot asa rudimentara ca patul, deasupra careia trona un "blidar" facut probabil de acelas constructor, in acelas stil. In rafturile blidarului, dupa cercetari am descoperit ceai, intr-un borcan,cafea, o punga de zahar, doua cutii de lapte condensat, sare, o duzina de chibrituri, si culmea; o sticla de rom. Dupa ce am facut inventariera raftului, mi-am aruncat privirea pe peretele cu usa si in stanga ei pe o bancuta tot asa grosolan lucrata era o galeata de plastic si un bax de apa plata. Nu prea aveam noi nevoie de aceste lucruri pentru ca eram destul de aprovizonati, poate doar de putin rom, dimineata la ceai. Asadar ne-am facut comozi si cum afara inca nu se intunecase am propus o privire asupra panoramei. Deci am iesit si acum contemplam peisajul.
-Dar ce este cu lacul ala? intreba Monica.
Am privt-o surprins si am intrebat-o la randul meu:
-Cum, tu nu ai orientarea in teren? E lacul de acumulare de la Pecineagul. S-a uitat la mine contrariata, apoi cu o mina nevinovata, mi-a raspuns:
-Chiar ma-am zapacit, de la inaltimea asta totul pare atat de vast incat nu-mi pot sa-mi orientez cunostintele. Deci acolo e Pecineagul, apoi pe firul Dambovitei,vine Saticul, uite se vede, zise ea entuziasmata, aratandu-mi cu mana un satuc in miniatura, iar cind Dambovita a disparut din privirea ei printe munti, s-a uitat din nou itrebatoare la mine. Ma amuza privirea ei de copil curios la care nu putea sa gaseasca raspunsuri. Atunci am luat-o de dupa umeri si i-am aratat cu mana intinsa:
-Vezi Monica, noi santem la mijlocul culmii, nu avem cum sa vedem toata albia Dambovitei, daca am fi fost la refugiul Diana, deci dincolo de varful Omul, mai petreceam ceva alaturi de Dambovita, dar nu in totalitate, pentru ca riul se strecoara prin niste chei care doar orientativ ni le putem trasa, dar hai sa-ti arat ceva. Am dus-o citiva pasi mai la stanga, atit cat sa se vada panorama catre Dealul Sasului si i-am spus:
-Vezi satele acelea mici? E Pestera, Magura, mai catre sosea e Sirnea si apoi catre vale e Ciocanul, care apartine de Dambovicioara. Acum tu stii raul Dambovicioara, eii, el este afluentul Dambovitei, stii unde se intalnesc la Podul Dambovitei, deci dupa cheile de dupa Satic, apoi intra in altele pana la Rucar. De la Rucar, Dambovita rasufla usurata pana la varsarea ei in Arges. De aici nu se vede. In acest timp cat eu ii explicam Monicai, Mihai se asezase pe tarcul de lemne privind in neant. La inceput nu l-am luat in seama, atribuind totul pe seama oboselii, insa stiindu-i hemoragia verbala si interventiile lui atunci cand" n-are marul cocean" m-a alertat intr-un cumva. Statea dus in gandurile lui, cu privirea fixa asupra unui punct nedefinit,cu orbitele ochilor larg deschise. A tresarit la intrebarea mea:
-Trezeste-te romane, dormi in post?
A clipit din ochi si mi-a raspuns cu o voce straina:
-Nu, ma gandeam la ceva,dupa care a amutit din nou.
Am sunat adunarea si i-am bagat pe amandoi in refugiu cu gandul ca dupa ce o sa mancam si o sa bem un ceai atmosfera se va mai incalzi si Mihai va reveni printe noi. In timp ce trebaluiam impreuna cu Monica la plita in care facusem focul, Mihai puse o intrebare care m-a descumpanit total:
-Mai, baiete, unde s-a intamplat necazul cu Venera?
Off, doamne, tocmai acum. Era o poveste sinistra, petrecuta cu ani in urma, intre niste bune cunostinte de-ale mele si munte. Au avut ghinionul sa mearga acolo tocmai in ziua cand muntele isi stangea tributul.Intrebarea lui Mihai m-a pus pe ganduri, oare si noi am poposit pe munte tocmai cand isi strange tributul? In capul meu s-au involburat fel de fel de ganduri, de cand am plecat de la cabana si pana am ajuns la refugiu, le intorceam pe o fata sau alta, cautam o iesire cat mai comoda. Asa ca am facut o propunere:
-Mai copii, am o propunere, dimineata cand plecam sa schimbam traseul propus, sa nu mai coboram pe la lanturi in Valea lui Ivan, sa coboram pe coasta aia mai domoala catre Brusturet, ce ziceti?
M-au privit amandoi surprinsi, pentru ca traseul eu il propusem si eram foarte incantat ca ei au fost de acord cu mine, asa ca aceasta hotarare a mea era de neanteles pentru ei. Monica, degajata ca intotdeauna a zis ca ramane la hotararea mea, deci s-a abtinut, Mihai, dimpotriva,a spus ca rasgandirea pe moment nu inseamna un lucru bun si deci a optat pentru traseul initial. Asa ca la scorul de unu la unu, mi-am zis sa las sa treaca noaptea si a doua zi sa mai supunem la vot traseul propus. v-a continua