-Imi e scarba, nu inteleg, de ce trebuie sa stau in castel? Cand fratele meu e la lupta, cand isi risca viata acolo pe campul de batalie. Tipa ascutit Dagahild.
-Femeile stau in casa, asa e traditia, nu ne putem implica, stii bine, Hild, draga mea.
-Tu poti sa stai in casa dar eu nu sunt ca tine. Slaba! Eu sunt Ziua Razboiului, asa m-a numit tata. Si plec la lupta.
-Stai in castel sau vai fi nevoita sa chem garzile, si sa ramai cu forta! Insa nici nu apuca mama sa sa termine bine fraza, caci Dagahild deja parasise camera, alergand cu pasi repezi.
-Ah, copila nesabuita…Garzi! Dupa ea! Nu o lasati sa paraseasca castelul, sub nici o forma!
-Am inteles, racni mai marele soldatilor, indicand garzilor sale holul pe care o luase Dagahild.

Intre timp, Hild, se imbraca barbateste si se furisa din castel pe o usa cunoscuta numai de ea si de fratele ei; o usa mica, ruginita, pe care iedera isi croise harta.

Ajungand aproape de campul de batalie, privi dezolata in jur, multi dintre caii armatei fratelui ei zaceau in balti de sange, si soldati, prinsi sub ei, urland in agonie. Simti cum stomacul i se revolta, insa apuca sabia unui soldat mort, si se indrepta catre centrul campului de lupta, privind fix la fratele ei, care lupta vitejeste. Alergand catre el, infipse nemilos sabia in cei ce incercau sa o atace.
-Frate! Au venit ajutoare! Striga ea zambind la el.
-Surioara! O sa o imbolnavesti pe mama de inima! Batwageom rase copios. Un soldat vrasmas se apropie si el ii infipse sabia in piept. Si acum ca ai venit si m-ai salutat poti sa treci inapoi in castel? Un altul suferi aceasi soarta.
-Nu, rosti morocanos Dagahild. Vreau sa ma lupt. Si alerga catre un loc in care mai multi soldati se macelareau. Unii renuntasera la arme, si se luptau corp la corp, ii fu astfel mai usor sa semene moarte in dreapta si in stanga. I se mai spunea si “Fecioara cea Cruda”…
Cei care indraznira sa deranjeze linistea micului regat, sfarisira prin a fugi catre adapostul padurii, fiind in inferioritate numerica fata de armata lui Batwageom. Intorcandu-se de la lupta, Dagahild, mai radioasa decat de obicei –totusi avusese prilejul sa se lupte ca un cavaler adevarat, si pentru ea asta era,...sarbatoare- trecu prin apartamentele mamei sale. Lesinase si fusese trezita cu saruri. Statea palida pe un divan, rochia ei de catifea neagra curgea in valuri.
-Mama, fiica ta s-a intors, nevatamata! Zambi ironic Dagahild.
-Cum indraznesti? Sa iti pui asa viata in pericol. Inconstienta ta e de-a dreptul puerila.
Mama sa o privea cu ochii scaldati in lacrimi. Buzele ii erau stranse, in semn de repros. Mainile slabe, cu degete prelungi si uscate, strangeau catifeaua vesmintelor, inclestate.
-Te rog, pleaca. Vei sta in camera ta in urmatoarele zile; in tot acest timp ai face bine sa te gandesti la importanta vietii tale, si la grijile pe care mi le pricinuiesti, Dagahild. rosti incet mama
-Foarte bine. O sa stau in camera, dar nu voi medita asupra celor zise de tine. tipa veninos Dagahild. Se intoarse pe calcaie si fugi catre camerele sale.
-Fiica mea! murmura deznadajduit Doamna castelului.

. . .

-Surioara, eu sunt, pot intra? intreba incet Batwageom. Era deja tarziu in noapte. Dincolo de usa ferecata se auzeau suspinele tinerei fete.
Usa se deschise incet; in camera mirosea a crini si zeci de lumanari straluceau feeric…insa chipul Dagahildei nu impartasea cu nimic bucuria magica a camerei. Lacrimi ii brazdau fata, insa ochii ei, negri, oblici priveau arogant.
-Nu imi spune si tu aceasi poezie…te rog. suspina Hild.
- Lasa-ma sa intru, nu vreau sa auda garzile ceea ce o sa iti zic. rosti Batwageom, prinzand usa cu mana.
Odata intrati in camera lui Dagahild, Batwageom ii spuse sa se aseze si sa o asculte cu atentie. Hild deschise ochii larg, mirata, naucita –oare ce avea el sa ii spuna, atat de mportant si la o ora atat de tarzie?.
-Uite, am aflat niste vesti nu tocmai imbucuratoare. Cineva iti planuieste moartea. Cineva din acest castel.
-Poftim?! se ridica alarmata Dagahild, insa fratele ei ii facu semn sa ramana tacuta.
-Asculta-ma cu atentie. Oricine ar fi, este foarte bine infiltrat. Ma tem pentru viata ta surioara, cred ca ar fi mai bine sa parasesti castelul pentru o vreme, doar o vreme, cat sa descopar tradatorul..sau tradatorii si sa ii ucid.
-Nu cred ca o sa pot parasi castelul, frate drag. Mama o sa interzica asta. Ea crede tocmai invers..ca aici si numai aici sunt in siguranta. se planse Hild.
-M-am ocupat deja de asta. Am scris eu o scrisoare, care sa para ca a fost trimisa din partea Contesei D’adhemar.
Fata lui Hild era incremenita, iar mainile i se plimbau mecanic pe spatele pisicii ce i se asezase in poala. Parul des, aramiu se desprinese din coafura complicata si acum suvite i se lipisera pe frunte si pe obraji. Ochii nergi ii straluceau ciudat.
-Si daca o sa refuze? Atunci?...ce o sa facem?..sopti Dagahild.
-Oricare va fi raspunsul mamei, poimaine dimineata vei pleca catre un loc cunoscut doar mie si oamenilor mei de incredere. O sa te astepte acolo un vechi prieten de-al meu, care iti va fi si gazda. O sa fii in siguranta. zambi Batwageom, sigur pe sine.
-Foarte bine, fa cum crezi…nu vreau sa ii fac probleme mamei si asa dupa moartea tatei… Iti multumesc pentru grija ce mi-o porti.
-Vorbim maine dimineata. Incearca sa joci cat mai bine rolul pe care il ai. Noapte buna, surioara. spuse Batwageom si isi saruta sora parinteste pe frunte.
-Noapte buna. Zeii sa ne aiba in paza.
Ramasa singura in camera, Dagahild se gandi sa inceapa a-si impacheta cateva lucruri, insa isi aduse aminte ca ea inca nu aflase de “scrisoarea Contesei D’adhemar” Se intinse pe patul baldachin. Nu mai plangea, statea incremenita si privea tavanul pictat. Zorile o gasira adormita in aceasi pozitie.
Se trezi; imaginile ultimei nopti se perindara prin fata pleoapelor ei inca inchise. Simti cum frica i se strecoara pe sub sireturile rochiei, prin matasuri, indreptandu-se catre inima, unde lovi puternic.
-Nu, trebuie sa raman calma. O sa devin … paranoica daca ma mai gandesc mult la asta. isi privi chipul in oglinda..ochii ii erau incercanati, colturile gurii trase in jos iar parul era intr-o dezordine totala. Tipa dupa doica sa (inca mai avea): Miiiika!
Dupa o perioada de timp considerabila doica se prezenta.
-Ce s-a intamplat?
-Pregateste apa. Vreau sa ma spal. Si cheama-l pe fratele meu acum. Anunta-ma cand e apa gata.
-Da domnita. Spuse Mika si parasi camera.
In linistea camerei gandurile lui Hild nu isi gaseau calmul. Mii de perspective care de care mai ingrozitoare. Se lasa prada temerilor, cazuta in genuchi, sprijita de marginea patului.Ochii ii erau larg deschisi privind in gol, cautand parca raspunsul in interior. Fratele ei o gasi asa.
Cu ochii inchisi Dagahild ii vorbi.
-Ai vorbit cu mama despre “scrisoare”?
-Da. raspunse fratele ei.
-Si? Ce a zis?
-Nu cred ca are ceva impotriva, a strambat din nas a neincredere dar si-a dat acordul. Am schimbat planul. Pleci la amiaza. Pregateste-ti deci lucrurile.
-Fie! Se rasti Hild.
Mika (doica) intra in camera anuntand ca apa era gata. Hild se imbaia ordonoand servitorilor sa ii pregateasca lucrurile pentru calatorie. Intoarsa in camera sa spatioasa gasi pe masa un bilet; recunoscu slova fratelui ei: “Hild, situatia devine din ce in ce mai grava. S-a incercat un atentat asupra mamei noastre. Garzile din fata apartamentelor tale nu sunt de incredere. In caz de urgenta va trebui sa fugi tu singura pe usa ascunsa -de langa patul din camera ta. Usa da catre un tunel, urmeaza-l drept si vei iesi in padurea din afara castelului. Acolo ar trebui sa ii gasesti pe prietenii mei. Intreaba de Ahtawulf si spune-i cine esti. Va avea el grija de tine. Stiu ca o sa imi intelegi ordinele …” Semnand “Fratele tau, Batwageom”
Din ce in ce mai ingrijorata Dagahild de plimba prin camera, exasperandu-si doica.
Auzind pasi pe holuri Hild facu liniste, pasi alergau parca. Se auzi sunet de sabii si tipete barbare. Infricosata isi apuca sabia si mantia si fugi prin mica usa, inchizand-o incet in urma ei.
-Dumnezeule! Murmura ea, alergand pe holul intunecat. Peretii tunelului erau uzi iar mirosul greu. Isi puse mantia pe ea si prinse mai bine sabia in mana.
-Prea mult ….merg de prea mult timp. Cazu in genunchi si sabia in cazu din mana cu zgomot, alunecant pe panata tunelului. Se tara pana la ea. O apuca si incerca sa se ridice, dar cazu.
Incepu sa planga de ciuda tarandu-se de-a lungul tunelului. Obosita isi privi mainile murdare de noroi, julite, sangerande…
La capatul tunelului se vedea lumina, o lumina palida, soarele abea mijind deasupra orizontului.
Isi reveni privind iesirea; pielea ii devenise palida, umeda si lipicioasa, mainile julite si pline de namol. Hild ajunse la capatul tunelului si privi padurea