agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2973 .



Totul despre clopote
proză [ ]
Muzica clopotelor - Clopotele în muzică
Colecţia: clopote

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [pârâu ]

2005-07-10  |     | 



Muzica clopotelor - Clopotele în muzică

Implorare sau recunoștiință? Invocație sau dăruire? Teamă sau bucurie?

Nu știm cu exactitate care stare dintre toate acestea au consacrat la începuturi alăturarea sunetelor clopotelor cu trăirile ființelor din adânca antichitate de acum mai bine de 6.000 de ani. Dar știm că în truda vieții de zi cu zi, clopotele au fost folosite alternativ ca instrumente de comunicare sau schimburi de semnale, ca obiect de cult în cadrul practicilor mistice sau a ritualurilor religioase, ori ca instrument muzical menit a acompania dansul ori pentru a colora muzica în cadrul serbărilor ritualice.

Și când spun clopote, mă refer la toate formele și utilizările prezentate în descrierile anterioare. Muzica nu putea ignora un obiect/instrument cu o sonoritate aparte și extrem de diversă pentru formarea și dezvoltarea ei, deci muzica și clopotele s-au întâlnit într-un mod firesc și reciproc avantajos.

Nu este locul în această lucrare pentru un studiu despre istoria muzicală a clopotelor din două motive de bază:
· pentru că acest subiect a fost pe larg și extrem de bine prezentat în literatura de specialitate;
· pentru că autorul își recunoaște limitele pentru o astfel de abordare față de domeniul istoriei muzicii.

Dar nu mă pot opri să vă propun o incursiune în timpurile străvechi, ca să vedem împreună câteva dintre momentele de început ale prezenței clopotelor în muzică. Vom regăsi mărturii despre cele mai vechi ansambluri de clopote identificate astfel după mai bine de 3.500 de ani de la turnarea lor, descrieri ale unor astfel de tradiții păstrate până în zilele noastre, precum și un sumar al denumirilor, formelor și utilizărilor clopotelor ca instrumente muzicale tradiționale. La acestea vom adăuga o trecere sumara în revistă a unor tradiții mai noi care presupun utitizarea clopotelor în muzică, precum și câteva modalități de atentă cultivare a acestora în timpurile noastre.


· STRÃVECHI CLOPOTE MUZICALE DIN CHINA


Set de clopote muzicale datate în epoca Statelor Combatante

Aceste clopote sunt o creație minunată a perioadei târzii a culturii bronzului în China și reflectă o cristalizare a civilizației și culturii omenești. Ele sunt expresia de sinteză a nivelului de dezvoltare a instituțiilor ritualice și muzicale ale perioadei respective, dar și o reprezentare proporțională a prestigiului comunitar al deținătorului acestora.Designul acestora reprezintă o culme a măiestriei atinse la acel timp iar performanțele lor sunt superioare acustic multor altor instrumente contemporane lor. Dar să vedem de unde provin și ce reprezintă.

În anul 1978, arheologii au descoperit un set de clopote și unul de pietre muzicale, îngropate alături de alte instrumente muzicale într-una din camerele mormântului Marchizului Yi’s din Zeng at Leigudun- Suizhou, Provincia Hubei. Setul de 65 clopote este alcătuit din 19 piese de tipul “niuzhong” – clopote cu un mâner rotund deasupra, 45 piese de tipul “yongzhong” – clopote cu un mâner cilindric atasat și o piesă “BO” – un clopot mare.

Acestea erau dispuse pe un suport de metal și lemn, pe trei linii, formănd nouă grupări distincte. Greutatea totală a ansamblului este de peste 2500 kg. Fiecare clopot are încrustații aurite la interior care descriu evenimentele, nota pe care o produce și timbrul său muzical. Fiecare dintre ele poate produce două note diferite la o distanță de o terță. Cu o performanța acustică întinsă pe un interval de trei octave și jumătate, clopotele yongzhong de pe rândul din mijloc au o gamă largă și un timbru clar, revenindu-le rolul principal într-o interpretare.

Clopotul mare și clopotele yongzhong de pe rândul de jos al ansamblului produc sunete adânci și lungi, care crează armonia și îmbogățesc atmosfera muzicală.

Clopotele niuzhong, situate pe linia superioară sunt utilizate pentru completarea interpretării realizate de către clopotele yongzhong de pe linia mediană

Secretul sonorității muzicale al acestor clopote a fost dezlegat în 1987 când, Institutul Național Chinez de Cercetări Muzicale le-a utilizat într-un concert.

Interpreții reluau o piesă numită “Estul este Roșu”. Clopotul–E lipsea dintr-o octavă. Improvizând, unul dintre instrumentiști a utilizat clopotul–C din zona sa, descoperind astfel ceea ce s-a confirmat mai apoi, că fiecare clopot produce două sunete diferite la o distanță de o terță. Dacă inițial aceasta a fost considerată o coincidență, după câțiva ani de intense studii s-a demonstrat adevărul referitor la posibilitatea producerii de către fiecare clopot a două sunete distanțate la interval de o terță sau de o terță minoră. Această concluzie a fost posibilă și ca urmare a analizei unor marcaje existente pe clopote, care indicau locul unde trebuie lovit fiecare pentru a produce tonul dorit. Erau de fapt două clopote într-unul singur.

Importanța acestei descoperiri ne este cu atât mai evidentă cu cât știm că bisericile creștine ca arhitectură și sonoritate a clopotelor sunt rezultatul a peste 1500 de ani de căutări și demonstrează faptul că obținerea unei sonorități aparte pentru clopote este într-adevăr greu de realizat. De aceea, chiar și astăzi, acest set de clopote - bianzhong - ne apar ca remarcabil de sofisticate. Ele produc tonuri bogate cu un consum normal de bronz pentru confecționare, dar cu consecința producerii a două sunete la același preț de cost. Nimeni altcineva nu a mai reușit de atunci o asemenea performanță în domeniul armoniei muzicale anterior erei instrumentelor electrice și electronice.

Acusticienii încep să înțeleagă de abia astăzi această performanță. Nivelul sofisticat și diversitatea de sonoritate a acestor clopote se bazează, ca orice altă invenție genială, pe simplitate. Și asta se întâmpla la data Epocii de Aur a Atenei Antice.

Punerea laolaltă a tuturor datelor înregistrate a relevat faptul că, aceste clopote stranii, au fost confecționate pe baza respectării unor standarde contemporane foarte riguroase privind compoziția chimică a aliajului.


· CLOPOTELE IMPERIALE ALE CHINEI
– spectacol al Ansamblului de cântece și dansuri din HUBEI, R.P. Chineză.

Descoperirea “camerei muzicale” a mormântului Marchizului Yi’s, și în special a setului de clopote și instrumente muzicale a generat un considerabil efort de cercetare științifică și documentare culturală, care au inspirat în final alcătuirea unui spectacol integrat de muzică și poezie populară tradițională, grupate pe ideea centrală a clopotelor “bianzhong”. Acestea sunt repuse în spectacol de catre Ansamblui folcloric din Hubei în cadrul aparițiilor sale scenice.

“CLOPOTELE IMPERIALE ALE CHINEI” recrează ceea ce îndeobște este cunoscut a fi “Muzica și dansurile epocii Chu”. Chu a fost un puternic regat al sudului Chinei în perioada Statelor Combatante. În vremea Marchizului Yi’s, Regatul Chu a subjugat statul Zeng. Evidențele istorice ulterioare susțin afirmația potrivit căreia Regatul Chu era superior politic și cultural statului Zeng, a cărui viață social-culturală și economică avea să o domine după cucerire. Oricum, influența culturii Chu în perioadele următoare ale întregii Chine a fost considerabilă și de durată. Această influența a fost posibilă în parte, prin impunerea în structurile de conducere ale Dinastiei Han (206 B.C - 220 A.D.) -Prima Dinastie Imperială Chineză- a elitei nobiliare provenind din Regatul Chu.

Una dintre provocările majore căreia trebuiau să-i răspundă compozitorii Ansamblului Hubei, a fost cea referitoare la re-descoperirea secretelor muzicii acelor timpuri trecute. Ei au studiat stilul muzical “guqin” o formă străveche care a supraviețuit peste timp, au cules și analizat muzica și dansul popular tradițional din Provincia Hubei, care corespundea unei zone teritoriale situate în antichitate pe teritoriul Regatului Chu.

Însăși instrumentele au au furnizat cheia de interpretare, prin relevarea tonalităților, a ordinii de așezare. Au mai fost folosite informații extrase din analiza Poeziei Clasice Chineze – “Shijing” și a colecției “Chu ci” – Cântecele din Chu. În strădania lor de a înțelege si descoperi rimele și ritmurile poemelor, compozitorii au studiat și dialectele locale ale Provinciei Hubei, descoperind secretele pronunției vechilor Chinezi. Prin repetări succesive ale liniilor poetice, cu respectarea foneticii perioadei respective, compozitorii au intiut în final sensul de aură originală a secretelor ascunse, pe care le-au transpus în forma actuală prezentată contemporanilor.

Re-crearea muzicii Chu, în special a polifoniei instrumentelor, care au stat tăcute și înmormântate secole de-a rândul, trebuie apreciată ca un omagiu adus valorilor culturale ale civilizatiei Chineze timpurii și ca o afirmare a stădaniilor continue ale omenirii pentru perfecțiune și frumos.

Ansamblul s-a constituit în 1959, având ca scop prioritar colectarea, studiul și interpretarea muzicii și dansurilor populare din Provincia Hubei. El cuprinde peste 200 de membri iar orchestra sa interpretează toate piesele cu instrumentele din dotare, piese unice găsite în mormintele nobiliare ale antichității.

Spectacolul ansamblului “The IMPERIAL BELLS OF CHINA” (Clopotele imperiale ale Chinei) a fost înregistrat în concertul susținut la Catedrala St. Ioan cel Divin din New York în 1989, ca parte a ciclului de reprezentații organizate în SUA în 17 orașe, într-un turneu de două săptămâni. A fost pentru prima dată de la descoperirea instrumentelor după 2500 de ani, când acestea au putut fi auzite în afara Chinei. Astăzi, cele opt piese muzicale sunt înregistrate pe CD și pot fi accesibile publicului pasionat.

Eu consider sonoritatea lor ca fiind întotdeauna spirituală și meditativă.


· CLOPOTE SUNÂND ÎN AUSTRALIA

“Set de clopote de mână” este o formulă consacrată pentru un ansamblu instrumental consacrat în Anglia Evului Mediu târziu (sec XVI) din mai vechea organica tintinnabula, formată dintr-un grup de clopoței aleși pentru a produce sunete în tonuri diferite și din “cymbala” (9 până la 16 clopoței suspendați pe un suport orizontal, grupați după același principiu). Cele două sisteme de acompaniament (organica tintinnabula și cymbala) erau deja răspândite și utilizate în mod constant în cadrul serviciilor religioase creștine din centrul, vestul și nordul Europei, cu mult înaintea cuceririi de către Normanzi a Angliei la 1066; utilizarea acestora fiind încă frecvent consemnată până la mijlocul sec. XV Însăși cymbala este ancorata ca origine în instrumentele pien-chung de proveniență din China antică, de la care au preluat cu minime adaptări forma și mărimea crescătoare a clopotelor “bianzhong” și modul de prindere al acestora pe suportul “sijun” cum era numit de catre inventatori. Principiul de producere a sunetelor “lovirea cu un ciocănel sau baghetă metalice” a fost însă neaplicat, pentru că europenii utilizau în cadrul acestui instrument, clopote cu limbă.

În Evul Mediu (cca. sec. XIV), europenii au propus o mini-revoluție în design-ul și modul de utilizare al seturilor de clopote numite “de mână”; astfel, un set de clopotei care acoperea cam o octavă și jumătate (un set diatonic de 12 clopoței, plus alte unul sau două accidental) erau produși individual pentru a fi grupați apoi pe un suport cadru, atârnați fiecare cu o legătură înnodată de curele din piele; clopotele astfel suspendate erau făcute să sune de un grup de servanți -patru-șase persoane- fiecare fiind responsabil pentru un grup de două-patru clopote; sarcina acestora era aceea de a produce muzică veche și muzică sacră. Această mini-revoluție a fost încheiată la mijlocul sec. XVII când frații William și Robert Cor au propus atașarea unei curele de piele de limba clopotului pentru mișcarea ei, ceea ce a permis obținerea unor sunete mai curate și catifelate dar și posibilitatea imobilizării ei mai eficiante. Popularitatea clopotelor “de mână” astfel modificate a crescut vertiginos. Hendel a remarcat acest fapt după 1740 când a emigrat în Anglia și unde a văzut și auzit sunând seturi de clopote în mai toate casele în care a fost invitat. Acest fapt, precum și numeroasele clopote ale bisericilor l-au făcut să numească Anglia acelor timpuri ca fiind pentru el “Insula Dăngătelor”.

Stilul de a le face să sune a evoluat și el în continuare, ajungându-se de la formula inițială când interpreții acționau “câte un clopot într-o mână” (acționat cu o mână), apoi “câte două clopote cu fiecare mâna” la momentul 1867 când se consemnează deja existența unor profesioniști care acționau singuri un ansamblu de până la 12 clopote, valorificându-și atât îndemânarea dar și priceperea de a sti cheia și tonalitatea fiecărui element așezat într-o aparentă ordine de gamă sonoră. În sec. XIX vorbim deja de o cotă de popularitate spectaculoasă care a influențat firesc organizarea primei reuniuni cu caracter de competiție a interpreților de gen în 1855: “British Open Handbell Competition” la Belle View in Manchester și devenită apoi eveniment annual.

Acest eveniment succeda unei alte încercări de gen datata 1850, când T. A. Barnum inițiase o astfel de întrunire sub genericul Lancashire Ringers. Participanții la aceasta au fost reuniți într-un ansamblu cu numele Swiss Ringers care a efectuat apoi un turneu de 10 ani în America de Nord și în alte tări din lume, influențănd dezvoltarea acestui fenomen în SUA, India și chiar Australia.

În Australia, muzica bazată pe ansambluri de clopote a proliferat cu punct de plecare momentul concertului în turneu în 1865 al trupei mai sus-menționate prin câteva state. Ei I-au stârnit pe clopotarii locali și i-au învățat noile tehnici de sonoritate, făcând să cânte, nu să răsune, clopotele Bisericii St. James di Melbourne. Vestea s-a dus pe noul continent, și deja în 1866, ziarul Adelaide Observer menționa “aproape toate ținuturile prinse de această nouă modă”după ce sunaseră diferit clopotele din turnurile diverselor primării de pe continent, sau după ce clopotele din turlele bisericilor din mai multe orașe reușiseră să intoneze corect celebrul cântec “Home, Sweet Home”

Turneul Lancashire Handbell Ringers nu a fost singurul în Australia acelor timpuri. Cronicile menționează prezenta în turneu a altor 6 ansambluri care au avut o influență majoră asupra acestui fenomen, astăzi generalizat și de mare tradiție aici în Australia:

· The Lynch Family, un ansamblu care a concertat în Australia din 1867. La finalul turneului consemnat în 1892 erau considerați instrumentiști, vocaliști, humoriști, dar mai ales campanologi profesioniști ai interpretărilor la clopote de mână, clopote în turnuri. Care fermecau cu melodioasele lor interpretări.

· The Quintrell Family, au concertat în turneu în anii 1890.

· The Corrick Family un ansamblu cultural (C. 1900 - C. 1913) au fost rechemați și bine primiți în Adelaide în 1906 de către populația zonei, iar publicația Adelaide Review nota la sfârșitul noului turneu succesele deosebite ale "orchestrei, cântăreților, dansatorilor, bellringers (cântăreților din clopote) , comicilor șiale soliștilor de estradă”

· The Barrett Brothers, o formație a tinerilor evangeliști din New South Wells, au concertat în turneu între 1901 și 1907 arătându-și măiestria în interpretarea cântecelor acompaniată de clopote Gospel…, “reușind să crreze o atmosferă demnă de lumea Raiulu”i.

· The Steele-Payne Family. Au susținut un turneu îndelungat între 1901 și 1915, utilizând “cea mai mare diversitate instrumentală de profil, o orgă multiplă, un ansamblu de 100 clopote de mână, flautophon, marimbaphon, zurgălăi rusești”

· Prestația Ansamblului Bryant's Bellringers (C.1924 - C.1932) din Sydney era consemnată de Hobart Mercury în 1924, și se afirma că s-a realizat “cea mai strălucitoare interpretare de gen auzită în ultimul timp”

Prezența ansamblurilor în turneu nu a trecut fără a lăsa urme. Se consemnează pe întreg teritoriul Australiei, începând cu sfârșitul sec. XVIII; se spune că acolo unde exista un clopoțel, în scurt timp se alcătuia în jurul lui un ansamblu de clopote de mână, cu structura preponderent masculină. Dezvoltarea explozivă a acestor formații a fost afectată mai apoi de apariția radioului și de dispariția în primul și al doilea Război Mondial a multor tineri australieni, dar tradi»ția era deja bine statornicită și a rezistat până în zilele noastre.
Dintre ansamblurile locale profesioniste, The Brookhampton Bellringers -provenind din Vestul Australiei- are o tradiție neîntreruptă de la formarea sa la sfârșitul sec. 19 și îsi bazează încă interpretarea pe metoda tradițională “off-the-table”- clopote ridicate succesiv de pe masă/suport, fiind în prezent unul dintre singurele două ansambluri de gen din lume care o folosește. Cealaltă formație este The Fredsklockorna, singura formație de gen din Suedia.
Alte ansambluri folosesc o metodă asemănătoare, dezvoltată din cea tradițională, și care presupune balansarea clopotelor în fața interpreților cu gura în sus și brațul îndoit, în poziția “Cornetului cu înghețată”. Exemple: Kevinwood Ringers (NSW), Mount Torrens Handbell Ringers (SA), St. Andrews School Bellringers (SA). Această metodă este cea mai generalizată în zilele noastre la nivel internațional și presupune antrenarea unei mase mari de interpreți, având fiecare maximum două clopote.

Am menționat până acum trei metode utilizate de către ansamblurile de gen:
- clopote pe suport acționate prin lovire sau prin curele (2-12 clopote acționate de către .un interpret);
- clopote “de pe masa”, sunate prin ridicare succesivă (maxim 6 clopote acționate de o persoană);
- Clopote în poziția “cornetului de înghețată” (câte unul în fiecare mână, de aceeași mărime sau mărimi diferite);

Un al patrule stil de interpretare este cel “American style” – care constă în faptul că interpreții combină metodele “clopote de pe masă” și “clopote în mână” cântând cu două clopote sunate cu o mână, iar cealalta ridică și sună de pe un suport , alte clopote succesiv. Aceste stiluri pot fi urmărite, analizate și apreciate în cadrul festivalurilor organizate în Australia. Astfel, în 1994 “The Handbell Society of Australasia” a găzduit a șasea ediție a International Handbell Symposium – la care au fost prezenți 600 interpreți-clopotari din Korea, Japonia, USA, Canada și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord; aceștia au adus cu ei și au sunat 2200 clopoței, timp de cinci zile la Adelaide Convention Centre, interpretând Bach și Joplin, piese Lloyd-Webber sau Cântece Gregoriene.

Corul de clopotei Hosana

Acest cor activează în România în cadrul unui proiect cultural coordonat de către Biserica Evanghelică și utilizează metoda de interpretare a “cornetului de înghețată”

Muzica interpretată cu clopote de mâna are două valențe extrem de apreciate și care au făcut-o să se impună ca gen simplu, dar ideal pentru a testa și obține performanțe muzicale de la și cu copii sau persoane chiar “ne-muzicale”. Dacă o orchestră produce muzică prin diversitatea instrumentelor sale care pot produce fiecare o paletă largă de sunete, un set de clopote de mână poate fi comparat cu clapele unui pian distribuite fiecare unui membru al unui grup. E ușor să faci să sune un clopoțel dar e mai greu să cânți la pian. Și totuși, clopote cu tonuri și sunete diferite, mânuite de grupuri de interpreți care învață coordonarea, acțiunea în grup și individuală, vor reuși să se transforme într-un ansamblu muzical care poate atinge performanțe chiar notabile pe un fond de instrucție adecvată. și susținută

Dintre modurile și rosturile în care clopotele, talangile și zurgălăii își aduc contribuția la marea familie muzicală ca aparținătoare a clasei instrumentelor de percuție, voi încerca să vă fac în continuare doar o succintă prezentare care se întinde în timp aproape de origini, surprinzând prin enumerare și imagini o mare diversitate de forme și utilizări în diferite arii geografice, până în zilele noastre.

Un loc aparte îl ocupă clopotele mari în muzică, muzica religioasă și nu numai. Este vorba despre “carillon” un ansamblu de clopote de mărimi diferite, amplasate în turnurile sau turlele bisericilor sau ale primariilor din lumea catolică, și care sună, actionate mecanic, individual sau în grupuri, alternativ sau simultan, putând produce o muzică cu adevărat cerească, uneori adevărate capodopere ale genului. Aceste sisteme de clopote erau acționate inițial manual de către clopotari, unii dintre ei adevărați maeștii, care au rezistat cu arta lor timp de mai bine de 6 secole. Mecanizarea și apoi acționarea electică sau coordonarea electronica din zilele noastre a carilloanelor din lume, chiar dacă determină o complexitate sporită a produsului muzical obținut, a îndepărtat posibilitatea de a improviza și a scăzut savoarea dată la început de intervenția directă a mâinii omului, fapt care sărăcește puțin domeniul și drept urmare nu-l vom aprofunda.



· CLOPOTE STRÃVECHI ÎN MUZICÃ

1. – China :

· Po-chung = clopote pentru semnale scurte;
· Hsing = vas de bronz în formă de clopot cu un mâner de lemn; era folosit prin lovirea cu o baghetă metalică în cadrul muzicii religioase din templele budhiste sau în spectacolele de operă chig his;
· Te-chung = clopote pentru marcarea măsurii;
· Ko-chung = era inscripționat și suspendat; suna prin lovire, fiind denumit “clopotul cântăreț”;
· Pien-ching = clopoței folosiți în ansambluri instrumentale;
· Zurgălăi = de toate tipurile și mărimile (vezi tiger-bells).
· Chapeau chinois = instrument muzical format dintr-un ax-suport, terminat într-o pălărie ornată cu patru clopoței la vârf și alții prinși de bor.

2. – Indochina :
· Kongwang = clopoței de metal ce produc “efectul pălăriei chinezești”;
· Zurgălăi = de toate tipurile și mărimile (vezi tiger-bells).

3. India :
· Brass Temple Bells = clopoței utilizați în muzica religioasă;
· Byong = mai mulți clopoței din bronz, de mărimi progresive, așezați pe un singur suport; sunau loviți cu un ciocănel de bronz;
· Dancing Goddess Hand Bell = clopoței de acompaniament pt. Dans;
· NOAH BELLS = clopoței pentru acompaniament în formațiile instrumentale.

4. – Imperiul Asirian :

· Tubla = instrumente de formă între timpan și clopot, care sunau prin lovire unul de celălalt;
· Clopoței = de diferite forme și mărimi;
· Zurgălăi = decorație și acompaniament la costumui de sărbătoare.

5. – Japonia :

· Bonso = Clopot mare de bronz, fără limbă, suna lovit dinafară cu o bârnă de lemn;
· Rei = clopoțel metalic cu limbă și mâner, folosit în templele budhiste ca acompaniament pe durata intonării imnurilor rituale;
· Zurgălăi = atașați la obi – centura de la chimonoul tinerelor și al gheișelor atunci când dansau;

6. 5 – Korea :

· Chong = nume generic al clopotelor de diferite mărimi, folosite în muzică sau de cult, în această țară la începutul mileniului I;

7. – Israel :

· Menanaim = o sistră la care erau atașați clopoței;

8. – Tibet :

· Clopoței tibetani = acompaniază plasmodierea muzicală a călugărilor pe durata slujbelor;
· Tingsha = talgere de diferite forme și mărimi, cu semnificații diferite și care produc prin ciocnire un sunet strident, prelung; mai găsim denumiri apropiate dar incorecte Tingshag, Thingsha, Thingshag, Tinsha or Tincha)

9. – Deșertul Arabiei :

· Mazhar = o tobă împodobită cu clopoței, care servea de acompaniament.

10. – Turcia :

· Seuhan – Stindardul lui Mahomed = zisă Semiluna cu clopoței , era un Tui – steag cu clopoței.

11. – Africa :

· A-GO-GO = clopot fără limbă tip talangă din metal; din acesta s-a născut prin transferul sclavilor în teritoriile noi ceea ce numim AGOGO BELLS;
· BAMILEKE = instrument tip clopot multiplu (2-3 unite) cu formă neregulată, fără limbă, care sună prin lovire;; erau confecționate inițial din lemn de esență tare sau din metal;
· Gankoqui = două clopote din fier, de mărimi diferite, unite cu un singur mâner, utilizate în muzica triburilor din Ghana; sunau lovite cu o tijă metalică;
· Kenkeni (mic), Sangban (mediu), Dununba (mare) = clopote de metal din Guineea, fără limbă, denumite generic GUINEA DUNUN BELLS;
· Atoke (Banana Bell) = clopot din Ghana, de forma unei banane, suna lovit cu o tija metalică; uneori avea inserate 2-3 bile metalice și suna prin scuturare;
· BAFIA = clopoțeo din metal, coep mic și mâner foarte lung;

12. – Europa medievală :

· Glockenspiel = suport semicircular de care se agățau clopoței făcuți din cupru și cositor, în formă de pară sau semi-sferică, sunau loviți cu un ciocanel;
· Basse de Flandre = instrument de percuție cu coardă frecată, format dintr-un băț lung cu clopoței, la bază având fixată o bășică de animal peste care se trece o coarda de metal prinsă la ambele capete ale bățului și care este frecată cu un arcuș care produce un zuruit ca de tobă, însoțit de sunetul clopoțeilor;
· Clopoțel de mână = idiofon de mărime mică, turnat dintr-o bucată, cu limbă metalică și mâner de lemn atașat și folosit pentru scuturare; preluat ulterior în muzica cultă;

13. - America Centrală, de Sud și de Nord:

· Blossom bells = set de talăngi, așezate în forma unei inflorescențe, cu dimensiuni variabile;
· Coyolli = clopoței din cupru, argilă sau coajă de nucă, sau fructe uscate, folosiți de azteci în timpul dansurilor ceremoniale ca atribut al zeiței Lunii Coyolxauqui
· Rack Six Bells = set de 6 Agogo africane, reunite întro asamblare de tip grătar;
· A-go-go Bells = doua talăngi prinse de un mâner metalic elastic, în formă de “U”; acestea suna prin presarea mânerului și atingerea între ele;
· Agogo Brazilian = trei talăngi prinse printr-un mâner elastic;
· Agogo Cubanez = asemănător celui brazilian, dar cu un numar de 3-5 instrumente fixate pe același mâner.
· Mountable A-go-go Bells = aceleași două piese ca mai sus, prinse cu un mâner în formă de “U” dar rigid, fixat pe un suport; suna prin lovire cu un băț metalic;
· Triple Timbale Bells = trei A-go-go, fixate pe un suport, sună prin lovire și produc sunete diferite datorită mărimii diferite;
· Clave Bell = o talangă tip A-go-go, care produce un sunet mai înalt decât Triple Timbale Bells;
· T-Hand Bell – instrumentul este un ansamblu format din două A-go-go legate printr-o bară de metal sudată de o cutie metalică îndoită spre interior, cu un mâner; sună lovite cu o baghetă metalica;
· Cha-Cha Bell = talangă mică atașabilă la baterie sau setului de timbale pe un suport în partea stângă; o talangă asemănătoare dar mai mare de tip Mambo se așează în partea dreaptă;
· Square Hand Bell = talangă de uz muzical; suna prin scuturare;
· Cow-bell = adaptat din clopotul conic de la gâtul animalelor în muzica populară latino-americană, cea a văcarilor, dar și în muzica ușoară occidentală;
· Talanga de tip Bongo = folosită de instumentistul care cântă la bongosuri; sună lovită cu o baghetă groasă.

· CLOPOTE MUZICALE STRÃVECHI
Agogo Africa A-go-go Bells Argentina

Agogo Brazilia A-go-go Mountable

Bonsho Japonia Clopoțel Tibetan

Cha-Cha Bell Talanga moderna Square Hand Bell

Grecia antică Glockenspiel

Ko-chung China Po-chung China

Clopot de vaca Clopotei de mână Tubla

Concerro - Cow-bell Cow-bells

T-Hand Bells Triple Timbale Bells

Seuhan - Semiluna (Tui muzical) Seuhan - Detaliu

“Pălăria Chinezească”
instrument de marcă în dotarea Legiunii Străine Franceze

(foto)

· AGOGO BELLS

· JINGLE BELLS

· INSTRUMENTE DE PERCUÞIE SPECIALE

belltree
BELLS BELL
Indian Noah bells

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!