agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-07-10 | | Tăcerea dinaintea zorilor. Rînduiți pe firmament, se coc aprinși ciorchinii de lumini ai nopților. Coroană subțire, Casiopeea încununează fruntea de tînără zeiță a tăriei. Aldebaran scînteie, ochi de taur furios, scurmînd în copite praful Căii Lactee. Cu toate lampioanele aprinse, Vizitiul își zorește careta întîrziată. Și-ncearcă Lebăda aripile în avînt spre zenit. Îngenuncheat în mare, uriașul Orion își încordează spre ținte nezărite arcul. Doar la margine de zare, Dragonul varsă foc pe Lira adormită. Spre răsărit, de-o palmă, cenușa se luminează-ncet. Stelele pălesc alene. Zarea-și prepară-n vinețiu fardul discret. În lumina nehotărîtă se iscă, umbre mute, primele zboruri de fantasmatici pescăruși – tăceri peste vuietul discret al valurilor. Fomalhaut, gloria întregii nopți, capitulează veștejit de strălucirea luceafărului. Vinețeala s-a-mpurpurat. Lumina răsfață nuanțat toate tainele roșului. Marea-i gri de-argint. Doar nisipul ud sub cutreierul valurilor ține isonul purpurei. Pescăruși izbucnesc din neguri, sclipitori în rumeneala matinală. Două arcuri îmbinate mișcător pe-o bănuială de trup – nimic nu-ndreptățește mai lămurit emblema grațioasă a zborului. Între roșuri și albastru – loc de atingeri și prefaceri – se plăsmuiește duhul luminii. Eroic se mistuie luceafărul în alba strălucire. Mai sus, unde portocaliu de aur se-nfruntă cu azurul, amăgește o febră de verde. Cruțînd doar un accent de galbenă incandescență, dresul dimineții se șterge în limpezimea zărilor. Marea albește dantelată, vaporoasă. Mai mult mărturisește de-acum doar pironirea fascinată a privirii. Tîrziu, cînd nimeni nu pare să mai aibă răbdare, soarele crește zăbavnic, paloare vișinie peste ape. Apoi deodată, ca fecundată de-un bănuț de aur, începînd din creștet, lumina se agită, culoarea se-nfierbîntă, miezul dă în clocot.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate