agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-07-11 | | Înscris în bibliotecă de jhyt8rkji78okliu
In zilele de post evreiesc, pe care le respecta cu sfintenie (supunandu-se chinului foamei, dar mai ales celui al setei, caci in sete el identifica forma corporala a rugaciunii), Zacharias Lichter citeste din Vechiul Testament. Partea la care revine cel mai des este Cartea lui Iov, din care cunoaste intinse fragmente pe dinafara si pe care o comenteaza cu accente de aspra fervoare.
Iov este primul erou tragic al umanitatii – spune Zacharias Lichter; si singurul care a putut sa duca tragicul pana la capat: caci a descoperi miezul absurd, si necesar in acelasi timp, al suferintei. Dialogul rigorii si al inocentei cu flacara distrugatoare a puritatii e, de altfel unica situatie fundamentala tragica: tot restul – trista bajbaiala. Dumnezeu face un pariu cu Satan: si peste Iov se abate absurdul – suferinta nu-i decat un invelis exterior, carnea putreda a unui fruct care poarta samburele gata incoltit al absurdului. Il va blestema Iov pe Dumnezeu, cum I se pare logic lui Satan (care afirma, astfel, principiul tuturor eticilor practice bazate pe do ut des)? Nu, pentru ca logica lui Iov este cu totul alta, infinit mai adanca si mai simpla: dorindu-si moartea, blestemandu-si ziua nasterii, punand la indoiala justitia lumii, revoltandu-se, intr-un cuvant, impotriva destinului sau absurd, el nu poate nici o clipa nega (prin acea forta stranie, efectiv pustiitoare a blestemului) pe Cel care l-a strivit sub Nenorocire; si nu poate, pentru ca e curat, pentru ca, lipsita de samburele ei absurd (darul paradoxalal Bunatatii), suferinta lui n-ar fi fost decat o nesfarsita murdarie, o dezgustatoare putreziciune, pentru ca tacerea lui de dupa aceea i-ar fi umplut gura cu toate gunoaiele lumii, pentru ca s-ar fi condamnat singur la greata eterna si existenta lui n-ar mai fi fost, in veacul veacurilor, decat crisparea unui neintrerupt vomisment. Iov stie in chip obscur ca fara Dumnezeu absurdul nu poate sa existe; si mai stie ca fara absurd puritatea piere, revolta fave loc scarbei, adevarul minciunii viermuitoare, cainta – acest miracol – plictisului fara margini. Cartea lui Iov contine o morala a absurdului si tot ceea ce i se intampla lui Iov are sensul unei initieri in aceasta morala. Inca de la inceput principiile eticii conventionale (prin excelenta compensatorie) sunt respinse. Caci Iov spulbera, prin acea iradiatie polemica distrugatoare cu care este inzestrata suferinta autentica, argumentele specioase ale celor trei prieteni veniti sa-l consoleze: Elifaz din Teman, Bildad din Suah si Tofar din Naami.acestia reiau ipocritele si atat de linistitoarele justificari ale suferintei: suferinta e pedeapsa pentru un pacat (eventual inconstient) si, ca atare, trebuie primita cu resemnare; niciodata inocentii nu sunt loviti; sau: Dumnezeu nu poate actiona decat dupa principiile Justitiei, oamenilor nu le e dat sa inteleaga esenta acestora si deci trebuie sa se supuna, fara sa protesteze, soartei ce le-a fost harazita, etc. dar Iov le rastoarna toate aceste sofisme: el este curat si drept, nici un pacat nu-i pateaza constiinta si totusi asupra-i s-a abatut o durere cumplita si absurda, o durere care tulbura insusi echilibrul lumii… si iata ca Dumnezeu ii vorbeste lui Iov. Si Iov nu tace: intreaba, se apara, se razvrateste, se supune, cuprins de cainta si de ura de sine. Tar Domnul, atotziditorul, ii da dreptate lui Iov, umple de adevar tot ce a spus Iov, intorcandu-si mania impotriva lui Elifaz din Teman si a tovarasilor sai… caci Logosul nu poate fiinta, pentru intelegerea omeneasca, decat in Absurd. Ori de cate ori vorbeste despre Iov, Zacharias Lichter se transfigureaza: privirile ii sunt pustii, gura si buzele, uscate de sete, capata un reflex rosiatic, de foc sau de sange.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate