agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-07-29 | |
Întâlnire
E seară. Seară de-a binelea. Dacă nu mă credeți, consultați un meteorolog. Lumina zilei s-a dus de mult. Cât de demult, nu știu. Dar știu că s-a dus de mult. Altfel nu ar fi fost atâta întuneric; întuneric cu găleata. E întuneric pentru toată lumea. Chiar și pentru a doua zi e întuneric, cu toate că ziua nu e întuneric. Ei bine, cu toate că e atâta întuneric, totuși se disting forme, siluete, gesturi. Așa cum se disting corpurile celor doi care tocmai se întâlnesc. Ea stă la fereastră de mai bine de o jumătate de oră. Nu așteaptă nimic. Niciodată nu a așteptat nimic. În schimb, caută. Întotdeauna a căutat ceva. Acum caută cu privirea cerul și cu urechea, cântecul lui. Cântă frumos cerul și ea știe asta, de aceea îl ascultă. Acum închide fereastra. Își lipește fața de ea și continuă să privească cerul. Acum îl vede altfel. De aceea a închis fereasra, pentru a-l putea vedea altfel. Transparența geamului îi oferă o senzație în plus. Nu știe încă ce fel de senzație. Pentru a afla, deschide din nou fereastra și privește cerul. Dar nu mai e cerul în fața ei. A dispărut. Cineva i-a luat locul. El. Seamănă cu cerul, dar totuși nu e cerul. E tot albastru, are stele pe tot corpul, dar nu e cerul. Și, în plus, e mult mai aproape, e chiar lîngă fereastră. Ea a vrut să se sperie dar s-a răzgândit. A continuat să se uite liniștită la ceea ce semăna cu cerul. -Bună! -Cât de mult doream să-mi adresezi un cuvânt! -Stai de mult aici? -Nu, de la începutul sezonului de vânătoare. -Și când a început sezonul de vânătoare? -Nu știu. Ea continuă să-l privească. Încercă să numere stelele de pe corpul lui dar nu reuși. Erau prea multe și, în plus, își schimbau mereu locul între ele. Așa că închise fereastra ca să le poată vedea mai bine. Acum era altfel. Putea să urmărească jocul stelelor fără să amețească; suprafața de sticlă a ferestrei o ajuta în acest sens. Acum îl vedea și pe el mai bine. Îi plăcu, așa că deschise din nou fereastra. -Îmi plac stelele tale! -Și mie îmi plac sânii tăi! -Vrei să-mi dau tricoul jos? -Da. -Dacă îmi dai o stea. Ea își dadu jos tricoul, iar el își scoase o stea de pe corp și i-o dădu. Ea și-o puse în păr. Acum amândoi semanau cu cerul. Erau frumoși ca niște cozi de comete. -Pot să-ți sărut sânii? -Da, dacă tot a început sezonul de vânătoare… El îi sărută sânii. Ea, stelele. Amândoi au devenit spirală de stele și săruturi. Acum cerul era din nou aproape și sub cupola lui se auzeau clopotele întâlnirii.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate