Ziua crăpa încet deasupra deșertului Sanaa. De fapt, crăpa și asupra celorlalte deșerturi învecinate. Se auzea clar răgetul leilor înfometați și bâzâitul pompelor de petrol de la Texaco Oil,Chevron și Esso. Dunele deșertului sclipeau stinse în soarele pal. Numai misteriosul și neînfricatul Benjamin W.H.Beduin era în șa ! Călare, pe cămila sa meharistă, cu arma în bandulieră (cămilele au bandulieră ?), neînfricat, nesperiat, șamd., șamd.
Benjamin, o Benjamin
Cel mai tare beduin
Născut chiar la Suplacu de Barcău
O Benjamin, beduin rău...
Vântul deșertului îi flutura kaffieh-ul și gabala. Se simțea tânăr, se simțea frumos...
Plecase să uite. Plecase pentru că nu putea uita. Cum ar fi putut uita oroarea și greața, atunci când, acum 3 luni, iubita lui Camelia, Cami a lui pentru care făcuse poezii...pentru care mâncase brânză tofu...pentru care orice...se culcase cu altul ! Venise neanunțat și o surprinse înfigându-și unghiile lungi în bucile lui Neica Nimeni.Tu,tu,tu,tu...se bîlbîise el atunci.De-aici vaporul și căutarea gloriei și morții în nisipurile deșertului.
Benjamin,Benjamin
Gloria n-o împarți cu nimeni
Benjamin, Benjamin
Cami-ți va rămâne-n sânge
Spală-ți și chiloții vineri...
Credincioasa cămilă meharistă Fuad dădu un semn de primejdie.Benjamin sări de pe cămilă (descămilă) și se ascunse în nisip. Aha ! Trecea Căpitanul Roșu, cel mai temut dușman al lui din deșert. Era omul Moscovei, Londrei,Tel-Aviv-ului și Uagadougou-ului. Oare ce mișelii avea să facă ?