- A! Esti aici!
Si m-a luat de mana. Apoi din nou s-a turburat.
- Rau ai facut. Te va indurera. Iti va parea ca am murit, dar nu va fi adevarat…
Eu am tacut.
- Intelegi. E prea departe. Nu pot sa car cu mine trupul acesta. E prea greu.
Eu am tacut.
- Va fi insa ca o coaja veche si parasita. O coaja veche nu e ceva trist...
Eu am tacut.
lui ii cam pieri curajul. Ttusi, se mai osteni sa imi spuna:
- Stii, va fi placut. Eu insami voi privi la stele. Toate stelele vor fi niste fantani, cu cate un scripet ruginit.Toate stelele-mi vor da sa beau...
eu am tacut.
- Va fi atat de frumos! Tu vei avea cinci sute de milioane de clopotei, eu voi avea cinci sute de milioane de fantani...
Si a tacut si el deoarece plangea...
- Am ajuns. Lasa-ma sa fac un pas numai eu singur!
si s-a asezat, deoarece i se fause frica.
A mai rostit:
- Stii...floarea mea...eu sunt raspunzator de ea. Si e atat de plapanda! Si atat de nestiutoare! Nu are decat patru spini, o nimicca toata, ca sa se apere de lume...
M-am asezat si eu, caci nu ma mai tineau picioarele.
El a zis:
- Iata...Asta e tot...
A mai sovait putin, apoi s-a ridicat. a facut un pas. Eu n-am putut sa ma clintesc din loc.
Pe urma n-a mai fost nimic, decat o fulgerare galbena pe langa glezna lui. A ramas o clipa nemiscat. N-a tipat. S-a prabusit incet, precum se prabuseste un copac. Si nici un zgomot nu s-a auzit, din pricina nisipului.

Iar de atunci au trecut desigur sase ani...
Intamplarea aceasta n-am mai povestit-o inca nimanui. Camarazii mei, cand m-au vazut, au fost nespus de bucurosi ca mai traiam. Eram indurerat, dar lor le-am spus : "Sunt ostenit"...
Acum mi-a mai trecut putin. Adica...nu chiar de tot. Stiu insa bine ca el s-a intors acasa, pe planeta lui, deoarece, in revarsatul zorilor nu i-am gasit trupul. Nu era un trup atat de greu...Si mi-i drag noaptea, sa ascult stelele. E ca si cum cinci sute de milioane de clopotei...
Numai ca, iata, se petrece un lucru nemaipomenit. Botnitei pe care i-am desenat-o micului print, am uitat sa ii adaug legatura de piele. N-o fi putut niciodata sa o puna la botul oii sale. Atunci, ma-ntreb "Oare ce s-a petrecut acolo, pe planeta lui? Se prea poate ca oaia sa fi mancat floarea..."
uneori imi spun:"De buna seama nu!" Micul print, in fiecare noapte, isi inchidefloarea sub clopotu-i de sticla si pazeste bine oaia..." Atunci sunt fericit. Si stelele, toate rad incetisor.
Alteori imi spun: "Te mai fura cateodata gandul, si-i de ajuns! A uitat intr-o seara, de clopotul de sticla, ori poate oaia peste noapte, a iesit din lada ei pe nesimtite..." Atunci toti clopoteii se preschimba-n lacrimi...totul,acolo e invaluit de o adanca taina. Pentru voi, care deasemeni il iubiti pe micul print, ca si pentru mine, nimic in univers nu mai ramane cum a fost, daca undeva, acolo, nu se stie unde, o oaie, pe care n-o cunosteam, a mancat, da sau nu , un trandafir.
Uitati-va la cer. Si va intrebati: oaia, a mancat ea floarea, da sau nu? Si veti vedea cum totul se preschimba...
Si nimeni, dintre oamenii mari, nu va pricepe niciodata ca lucrul acesta e atat de pretios! Aceasta este, pentru mine, cea mai frumoasa si cea mai trista priveliste din lume. Uitati-va cu luare-aminte la privelistea aceasta, astfel incat sa fiti siguri ca o veti recunoaste, daca intr-o zi veti calatori prin Africa, in pustiu. si, dacaveti ajunge sa treceti pe acolo, va rog din suflet, nu va grabiti, zaboviti putin in dreptul stelei. Atunci, daca vine la voi un copil, daca rade, daca are par de aur, daca nu raspunde cad e intrebat, vati ghici desigur cine e. fiti buni atunci! Nu ma lasati sa fiu atat de trist: scrieti-mi de indata ca s-a-ntors...