Care cum descopereau secretul nemuririi, oamenii erau nevoiți să plece dintre ai lor. Motivul? Semenii lor îmbătrâneau văzând cu ochii, iar ei tot tineri rămâneau, nemuritorii. Prietenii nu-i mai cunoșteau, părinții, rudele și vecinii, mureau, iar ei se plictiseau. De atâta singurătate hotărau să mai moară uneori câte puțin. Dar ei nu mureau; ci plecau undeva mai la o parte, ca de după gard să poată trage cu ochiul , ori prin gaura cheii să bage de samă cum le este administrată moștenirea (vezi din isprăvile lui Păcală, de Petre Dulfu). Dacă vedeau și vedeau că nepoții, strănepoții și stră-stră-stră-strănepoții îi pomenesc și îi prețuiesc cu adevărat, făceau la repezeală rost de un nume și de un pașaport și revenau, în port străin, desigur, că oamenii s-ar fi speriat văzându-i vii, lumea știindu-i morți, de altfel. Astfel se puteau bucura și nemuritorii de bucuria muncii lor (bucurie pe care munca lor o dădea semenilor, desigur).
Acuma , pe la noi, de când cu Păcală de care vă spuse-i se află și în guvern cum stă treaba cu migrația de când cu mitul transmigrației păstorilor mioritici practicată, de altfel. Așa că se dădu o lege care să interzică nemuritorilor să mai plece de la noi, un fel de legare de pămant, ca în feudalism, dar în alt fel. Și iată cum: ce-i care plecau ilegal din țară (încălcând legea mai-sus pomenită, care-va-să-zică) se puteau întoarce după un timp, mai pe față, mai pe-ascunsul, dar cu aceeași identitate, că lumea îi știa doar plecați pentru un timp, nu îi știa lumea că ar fi murit morți cum sunt morții (morți-morți, adică). Și iacă așa a trecut o vreme și nu a mai ,,murit" nici un nemuritor de pe la noi. E drept, mai plecau unii dintre ei, mai pe-ascuns, mai cu treabă oficială, care pe unde , în est, în vest, la sud ori la nord, până dincolo de poli ori de ecuator, dar se întorceau mereu: mai tineri, mai proaspeți, mai frumoși decum au fost. Acuma, tinerii, plictisiți să vadă mereu aceleași fețe la televizor, au luat televiziunile în mâinile lor. Televiziuni v-au trebuit, televiziuni aveți: fiecare cu televizorul lui, că s-au și urât oamenii acum de televizor: cu totul. Ca să vezi ce trecătoare sunt modele astea! Tinerii daseră ei o lege prin care permiteau muritorilor să plece. Ei bine, care pleca, dus rămânea. Că de ce s-ar mai întoarce, de?! În străinătate, trai nineacă, să te ții: ca pentru nemuritori, nu-i așa?!
Și văzând tinerii că n-o scot la cap doar cu jalba în proțap, că soluții și dezlegări n-avea cine să le găsească din cauză că fiecare, cum găsea o dezlegare, pe loc îmbătrânea subit și pleca, s-au luat, deci tinerii cu m âinile de cap: văleu-văleu-văleleu, vai-de-mine-ce-am făcut!?!
Ei, și făcură tinerii stânga-mprejur și doi pași în spate, lăsând hățurile cui o vrea să le ia, din bătrânii care mai rămase. Dar bătrâni: ioc. Muriseră toți. La bătrânii luminați mă refer acum, desigur. Ei, și cum cârma rămase fără cârmaci, au găsit copiii loc unde să se joace. Mânau ei nava, unde îi tăia mintea pe ei. Copii, ce să-i face, minte zburdalnică ! Iaca au venit la rând și copiii cei bătrâni, cei care uitaseră în copilărie să se joace, ca nu au avut timp sau jucării, sau mai știu eu ce nu au avut. Au alungat pe copiii-copii și-au zis: ia să ne jucăm și noi acu'.
Și fiind cât de cât mai școliți decât copiii-copii, copiii-bătrâni au prins din zbor ideea cu paserile migratoare și s-au gândit că tare bine ar fi dacă ar putea prinde câteva. În acest scop s-au sfătuit să construiască o capcană ca o colivie aurită (vezi Jaques Prevert) doar-doar passerea măiastră va veni (aici folesesc expresia ,,paserea măiastră" cu înțelesul de substantiv colectiv, desigur). Astfel, comitetul bătrânilor copii a scornit un sistem de legi atât de seducător, încât nu au venit în colivie doar paserile noastre, că au venit și passeri străine cântând sus și tare în grai românesc ,,ușa, mamă, descuieți" (pluralul verbului ,,descuieți" se folosești pentru a exprima respectul iezilor pentru mama lor, când cer voie iezii în casă. Și mama, bună cum îi ea, i-a primit pe toți. Că ajunseră gratiile de la colivie să semene cu meridianele pământului , așa de mare se făcu și colivia: ca să încapă atâta mulțime de omeni, de!
Acum, povestea continuă și astăzi, și vă las să trăiți boieri dumneavoastră să vă convingeți cu ochii voștri că așa va fi. Apoi, după ce veți înțelege cu toții, îți putea și muri, de-ți vrea neapărat. Da' nu-i musai.